Tristețea rochiei de mireasă...

..după o iarnă lungă și insistentă au apărut câteva raze de soare ,atât de așteptatae, dorite de sufletul Reginei,așa cum era alintată de cel căreia îi dăruise cel mai frumos buchet de trandafiri în ziua nunții.

Îl purtase ca pe un adevărat ''trofeu ''al dragostei în care credea, un'' blazon'' ce părea să pecetluiască nu numai promisiunea din ziua nunții ci și  viața lor de miri fericiți ,care motivaseră atâtea lacrimi din inimile părinților cât și a celor care veniseră să le ureze toate cele bune în ziua lor specială.

I se umezesc ochii de emoția amintirilor și evenimentele se rulează în inima ei ca atunci.. când totul era numai parfum de floare, zâmbet, și atâta iubire... 

E drept căci se gândise atunci;Așa o să fie toată viața?lăsându-se in mijlocul iubirii cu față de ..zâmbet..Îi plăcea să se lase în voia ''beției -parfumate'' a promisiunilor făcute cu ..toata convingerea...

''Perechea perfectă!''.. se auzea in spatele lor pe unde treceau și unii chiar i-or fi luat de ,model pentru așteptările lor .

Regină în alb...!O realitate a unui vis împlinit  de ..prințesă ,pe care fiecare fată și-l dorește încă decând ,se joacă cu păpușile..

Amintirile persistă..se bucură împreună cu ea ,care le lasă să se resfețe în imaginatie pentru a-și hrăni sufletul flămând de promisiunea făcută.

Iar albul rochiei de mireasă...împreună cu brațul tatălui atât de iubitor care o ducea la altar... era o mai mare bucurie pentru ea,care-i făcuse promisiunea în copiărie căci n-o să-l lase la bătrânețe să sufere.

Atât de prezente simte toate evenimentele încât se duce și deschide dulapul în care stă..ascunsă ..rochia de mireasă de care-i este atât de dor...

Ar vrea s-o ia in brațe ,să-și ascunda fața in dantelele ei să-și lase acolo dorul de clipele  acelea minunate..dar se oprește înainte de a o îmbrătișa,căci ''strigăte îi brăzdează auzul ;esti o... ești o... ești o...!!!!

Simte căci vorbele ce-i persistă în urechi n-o lasă să se apropie de ea..de frumusețea și valoarea sentimentelor ..de-atunci.

Simte o moleșeală în brațe și ..incet.. închide fermoarul  rochiei pe care ar fi vrut să o îmbrățișeze...să-i sărute albul dar...

e uimită să vadă căci din albul pur ..rochia-și transformase culoarea in alb..galben -trist..

Să fi ajuns lacrimile ei la rochia de mireasă..dându-i acea paloare tristă ca și culoare..? 

Se ridică încet...aruncând din poală lacrimile ce se cuibăreau ..cum făceau  de ..''ceva timp''

..O mărturie  a unei rochii de mireasă ..ne mai iubite...