text Eseuri crestine

Trezeste-te!-19

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

Întotdeauna mi-a plăcut să știu dinainte ce va fi. Cu ani în urmă, citeam cărți despre sfârșitul veacurilor şi mă rugam ca Dumnezeu să-mi reveleze ce vrea să facă în viitor cu mine. Asta și pentru că îmi plăcea să mă bucur de ceea ce va veni dinainte ca acel lucru să se petreacă.

Da, dorim să știm dinainte ce va fi pentru că avem nevoie de sentimentul de control asupra vieţii noastre. Să ne ocupăm noi înşine, în mod inteligent, de ceea ce credem că este de făcut. Să ne trasăm obiective clare și să căutăm strategii concrete, practice de a le atinge.

Nu găsesc că este nimic rău în acest mod de a ne gestiona viaţa, atâta timp cât urechea noastră interioară, spirituală, este deschisă către Dumnezeu, către călăuzirea Sa, iar sufletul nostru tânjește după revelațiile Lui. În fond, avem și noi o parte în ce privește biruințele pe care Domnul ni le-a rânduit. Nu putem aștepta ca lucrurile să se întâmple pur și simplu de la sine. Dar în noi parcă rezidă această tendință de a fi propriul nostru stăpân, de a nu depinde de nimeni și de a deține toate frâiele, ca nu cumva nebănuitul să ne răstoarne planurile şi s-o luăm într-o direcție pe care nu ne-o dorim.

Din dorința aceasta de a simți că am controlul, am căutat să adun diverse lucruri considerate atunci necesare pentru mai târziu. Astfel, s-a întâmplat următorul lucru: multe cărți achiziționate pentru a le citi sau studia într-un moment viitor al dezvoltării mele au sfârșit prin a fi înstrăinate fără să fie citite de mine pentru că eu m-am dezvoltat într-o altă direcție decât credeam. Cum spunea deunăzi o prietenă: Ne facem planuri de viitor ca și cum în acel moment vom fi aceleași persoane, neschimbate de experiențele inerente trecerii timpului.

Chiar dacă dorim să avem cât mai multe informaţii în fiecare moment, totuși Dumnezeu ne dăruiește doar ceea ce avem acum nevoie. Călăuzirea Lui Dumnezeu este treptată. Domnul știe ce ai nevoie să știi în fiecare clipă ca sa-i poţi urma îndemnurile. De fapt, acum tu ai nevoie să știi în ce direcție este bine să mergi chiar dacă nu vezi întreg drumul necesar să fie parcurs. De această conștientizare depinde ce oportunități observi, pe ce uși deschise vei intra, ce pârghii vei folosi. În rest, nu-ţi trebuie decât încrederea în faptul că absolut nimic din ceea ce Dumnezeu face sau este pe cale să facă în mod concret în viața ta nu lucrează și nu va lucra împotriva ta. Din contră, totul îți este favorabil, pentru că…

…toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>