text Eseuri crestine

Trezeste-te!-10

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

De foarte multe ori ne lovim de „imposibil”. De acel imposibil declarat de mintea noastră limitată care crede şi se încrede în palpabil, în experienţă. Pentru ea, posibil este doar ceea ce a fost experimentat şi ceea ce intra în sfera cunoştinţelor deja testate.

Mintea însă este răspunzătoare de acţiunile noastre. Planurile pe care le facem sunt legate de minte. De asemenea, sentimentele şi apoi acţiunile care le urmează. Nimic nu înfăptuim fără ca mai întâi să fie trecut prin laboratorul minţii. Ea, din păcate, este zeiţa căreia ne închinăm adesea şi de la care aşteptăm răspunsuri şi rezolvări pentru probleme, provocări şi tot de la ea concretizarea dorinţelor noastre. Din slujitoare bună, cum este de fapt, o urcăm pe piedestal şi pe scaunul de judecată şi domnie, apoi ne aşteptăm să ne conducă viaţa, să o direcţioneze către ţelurile pe care tot ea ni le stabileşte. Însă mintea nu reprezintă instanţa supremă. Nu este nici atotştiutoare. Ea nu vede întregul şi nu vede toate posibilităţile. Nu vede toate mecanismele din spatele vieţii, legile, principiile existenţei. Nu. Mintea nu poate să vadă decât o parte. De ce ne-am baza viaţa pe ceva limitat, chiar dacă în expansiune?

Planurile noastre şi căile de împlinire, concretizare a lor trebuie să se bazeze pe Altcineva şi pe altceva. Care se află dincolo de minte. În lumea (aparent) imposibilului mental. În necunoscut. Pe Cineva infailibil, atotputernic şi pe ceea ce simţi în adâncul fiinţei tale că este al tău şi îşi cere imperios realizarea. Dar la care nu ai accces decât prin credinţă… Adică acea

…încredere neclintită în lucrurile nădăjduite…

De asemenea, o

…puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Atunci când facem destulă linişte în noi, vom simţi prezenţa Arhitectului universului. Dar, totodată, ne vom întâlni cu misteriosul. Cu inexplicabilul. Un adevăr despre care „simţim” că „aşa este”. Un lucru legat de noi sau de ceea ce „avem de făcut” faţă de care avem convingerea că, deşi fără să putem spune cum sau de ce, vine de la Dumnezeu, are realitate şi e pe cale să se concretizeze. Şi încrederea că El a pus în adâncul nostru voia Lui cu privire la noi şi viaţa noastră pe care o împlineşte pe căile Sale.

Cum ar putea mintea să creadă şi să se bazeze pe aşa ceva? În faţa imposibilului, ea are unul dintre cele două răspunsuri: ignorarea sau mirarea. De aceea a crede este o nebunie. Pentru că vezi în parte, dar te bazezi pe ceea ce nu vezi, decât prin ochii spiritului, fiind ferm convins că este din şi în mâinile Celui care controlează şi aranjează toate lucrurile în şi spre ordine.

De aceea, află adevărul Lui Dumnezeu cu privire la tine şi viaţa ta, fă-ţi partea, acceptându-l, apoi căutând şi schiţând prin intermediul minţii tale slujitoare – dar numai călăuzit de El – paşi pentru concretizarea Lui. Dar nu te ataşa de plan. Fii flexibil şi lasă-L să te conducă aşa cum doreşte şi ştie spre ţel. Rezultatul va fi mai mult decât îţi închipui.

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>