TREI VIEȚI -2-

NATURA ȘI STAREA CELOR TREI VIEȚI

Din moment ce fiecare dintre cele trei vieți pe care le-am obținut înăuntrul nostru își are propria ei origine și locuiește separat în câte una dintre cele trei părți diferite ale ființei noastre, rezultă că natura acestor trei vieți și stările lor respective dinlăuntrul nostru trebuie să fie și ele diferite și destul de complicate.

Imediat după ce omul a fost creat în mâinile lui Dumnezeu, în ochii lui Dumnezeu el a fost FOARTE BUN (Geneza 1.31) și INTEGRU (Ecl. 7.29). Prin urmare, viața creată a omului era la început bună și integră, nu doar era fără păcat ci era și fără cunoașterea păcatului și conștiența rușinii, era inocentă și simplă.

(După cădere, Dumnezeu a făcut ca omul să aibă simțul rușinii. Acest simț are o funcție dublă, pe de o parte el dovedește că avem păcat, iar pe de altă parte el ne împiedică să comitem păcatul. Dacă o persoană nu are un simț al rușinii atunci ea este capabilă să comită păcatul după voie. Cu cât cineva are mai mult simțul rușinii, cu atât mai mult va fi păzit de comiterea păcatelor, Noi avem o zicală conform căreia femeile nu ar trebui să fie fără rușine. Cine este lipsit de simțul rușinii este cu siguranță o persoană de cea mai joasă clasă.)

După ce Adam a păcătuit și a căzut, omul nu doar L-a ofensat pe Dumnezeu prin purtarea sa, fapt care a rezultat dintr-o situație păcătoasă, ci mai rău decât atât, el a fost otrăvit de către Satan în viață, fapt care a făcut ca viața să devină murdară și stricată. De exemplu, să presupunem că acasă eu le spun copiilor mei să nu se joace cu buretele de șters tabla. După ce plec de acasă, din cauza curiozității ei se joacă cu buretele; la întoarcerea mea descopăr că au greșit. Această greșeală e o încălcare a regulii familieii: în ei nu a intrat nimic. Dar să presupunem că data viitoare las acasă un medicament otrăvitor și le spun copiilor: Să nu beți niciodată din el! După ce plec de acasă ei descoperă că se pot juca cu sticla și, vai, ei beau din conținut. În acest caz ei nu numai că nu au ascultat și au încălcat porunca familiei ci, mai rău de atât, ceva otrăvitor a intrat în ei. Iată ce s-a întâmplat atunci când Adam a mâncat în acea zi din rodul pomului cunoștinței.

El nu doar nu a luat în seamă interzicerea lui Dumnezeu ci a luat și viața lui Satan în el însuși. De acum înainte, omul a devenit complicat înlăuntrul său, el nu mai avea doar viața inițială integrală și bună a omului, ci și viața coruptă a lui Satan.

Viața lui Satan, fiind plină de tot felul de păcate, conține sămânța oricărei corupții -stricăciuni- și toți factorii celui rău. Satan trăiește înlăuntrul omului și-l face să aibe tot felul de pofte și să comită păcate. Deci viața sa este rădăcina păcatelor care-l face pe om să trăiască păcatul. Variatele păcate comise de om sunt derivate din viața lui Satan sau din viața diavolului dinlăuntrul său. De când această viață diabolică a intrat în om, deși uneori el este capabil să manifeste puțină bunătate omenească conform vieții sale omenești, în cea mai mare parte a timpului el manifestă relele diabolice conform vieții diabolice. Uneori, omul poate fi blând, el poate acționa realmente ca un om și poate împrăștia mireasma unui om adevărat. Dar alteori el își pierde cumpătul, el este realmente un diabolic.

Atunci când omul se răsfață în beție, în îmbuibare, vizitând prostituate, jucând jocuri de noroc și comițând diverse păcate, el are o înfățișare diabolică și este plin de miros diabolic. El nu trăiește viața diabolică de bună voie, dimpotrivă, viața diavolului dinlăuntrul său este cea care îl înșeală și îl face să devină un om diabolic și să duca viața unui amestec de om și diavol.

Aceasta este starea lăuntrică reală a oamenilor din lumea de azi. Din cauză că omul are atât viața omului cât și cea a lui Satan, una bună în natură și cealaltă rea, pe de o parte el are dorința de a fi bun și integru iar pe de altă parte are o înclinație înspre corupție și rău. De aceea, de-a lungul generațiilor, filozofii implicați în studii ale naturii umane au susținut două gânduri diferite. Un gând a fot acela că omul este bun în natura sa iar celălalt că omul are o natură rea. De fapt, noi avem ambele naturi înlăuntrul nostru - avem atât viața binelui dar și viața răului.

Dar, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că astăzi, noi, cei care suntem mântuiți nu avem doar viața omului și viața diavolului ci și viața lui Dumnezeu. Așa cum Satan prin corupția lui și-a injectat viața sa în noi și ne-a făcut să fim uniți cu el, câștigați, posedați de toate relele naturii sale, tot astfel, prin eliberarea Sa, Dumnezeu Își pune viața Sa în noi și ne face să fim uniți cu El, câștigați de El și posedând toată bunătatea naturii Sale divine.

Prin urmare, așa cum lucrul crucial al căderii a fost viața, tot astfel, lucrul crucial al mântuirii este VIAȚA. Atunci când venim la masa Domnului deși întâi primim sângele și apoi viața, în mântuirea Sa locul principal îl ocupă pâinea care simbolizează VIAȚA. Paharu, care simbolizează sângele, este secundar. De aceea luăm mai întâi pâinea, apoi luăm paharul.