Trebuie să avem râvnă, dacă voim să ajungem la o viață tot mai curată

Veghează și fii plin de râvnă în slujba lui Dumnezeu! Întreabă-te adeseori dacă în adevăr ai venit la Cristos și dacă în adevăr ai părăsit lumea; și dacă ai făcut aceasta, n-ai făcut-o oare ca să trăiești cu Dumnezeu și să ajungi un om nou? Înflăcărează deci în tine dorința de a înainta pe cale, pentru cî în curând îți vei lua plata ostenelilor tale; și atunci nu va mai fi frică nici durere. Puțină osteneală acum și, după aceea odihnă mare! Bucurie veșnică va urma! Dacă vei rămâne credincios pe cale, fără îndoială că și Dumnezeu va fi credincios față de tine și darnic în răsplătire. Să ai o singură nădejde că vei dobândi cununa biruinței, nădejdea ta să nu s eprefacă, să nu degenereze- în siguranță, ca nu cumva să te lenevești sau să te mândrești.

Un om oarecare, șovăind adesea între teamă și nădejde, fiind într-una din zile apăsat de întristare, s-a retras undeva și a îngenuncheat să se roage, zicea întruna în inima lui: O, dacă aș ști că voi rămâne pe calea credinței până la sfârșit! ... Îndată a auzit înlăuntru său acest răspuns de la Dumnezeu: Și dacă ai ști, ce-ai face? Ei bine, fă acum ce ai de gând să faci atunci și vei ajunge la țintă.

Mângâiat și întărit, el se lăsă cu totul în voia lui Dumnezeu și din acel ceas, tulburarea lui a încetat. N-a vrut să-și mai bată capul cu viitorul ci și-a dat osteneala să afle tot mai bine voia lui Dumnezeu cea bună și desăvârșită pentru a începe și a sfârși cum se cuvine orice lucru bun.

Încrede-te în Domnul și fă binele, locuiește în țară și umblă în credincioșie.

Un lucru îi oprește pe mulți de a înainta pe calea credinței și a-și îndrepta cum se cuvine viața; este greu, foarte greu să lupți împotriva ta însuți și oboseala acestei lupte îi sperie. În adevăr, aceia înaintează mai mult pe calea credinței care izbesc mai cu tărie acolo unde patimile le pun multe piedici; cu cât se va birui omul mai mult pe sine și, cu puterea Duhului, va face să moară faptele firii pământești cu atât înaintează mai mult și se face vrednic de daruri și mai mari.

E adevărat că nu toți au atâtea de învins și tot atâtea fapte de ale firii pământești de omorât. Cine însă se apucă cu râvnă înfocată de lucrarea de a se birui pe sine, chiar de ar avea de luptat cu multe patimi va înainta pe cale mult mai mult ca acela care deși ar avea o fire mai bună, nu are însă râvnă. Mai cu seamă două lucruri ne ajută la înaintarea noastră în viața de credință: întâi să o rupem cu păcatul cunoscut, spre care e pornită firea noastră stricată; al doilea, să ne silim, cu o râvnă înfocată să dobândim tot mai mult virtutea care ne lipsește mai mult. Pe lângă acestea, caută să depărtezi de la tine tot ce nu-ți place la alții.

În toate privințele caută cum ai putea înainta mai bine. Dacă vezi sau auzi ceva bun, să se trezească în inima ta dorința după acel lucru bun. Zii în tine însuți: Așa voi face și eu! Iar dacă ai văzut sau auzit vreo faptă rea, aceasta să-ți slujească de îndemn spre a nu face și tu la fel sau, dacă ai făcut, spre a-ți îndrepta greșeala îndată. Cum iei tu seama la alții, așa și alții iau seama la tine. Ce poate fi mai frumos și mai plăcut decât să vezi credincioși plini de râvnă, evlavioși, ascultători, supuși! Dimpotrivă, ce poate fi mai trist și mai sfâșietor decât să vezi creștini umblând fără nici un rost și nefăcându-și datoria la care sunt chemați! În adevăr, ce poate fi mai păgubitor decât să nu ne facem datoria și să lăsăm inima să se plece spre lucruri neîngăduite.

Adu-ți aminte de făgăduința pe care ai făcut-o și Cristos cel răstignit să fie mereu înaintea ochilor tăi. Gândind la viața lui Isus vei avea destule motive să te rușinezi că nu ți-ai dat mai multă silință să-ți îndrepți viața după viața Lui cu toate că de multă vreme ai pășit pe calea Lui. Credinciosul care cugetă la viața și la patimile Domnului va afla în ele din destul, tot ce-i trebuie și nu va căuta ceva bun în afară de Isus.

O, dacă ar intra în inimile noastre Domnul Isus cel răstignit, cât de repede și de temeinic am fi luminați!

Credinciosul care este plin de râvnă primește ce i se pune pe umeri și duce cu bucurie dar cel lipsit de râvnă are numai necaz și oriunde s-ar afla, numai peste necazuri și nenorociri dă, pentru că-i lipsește mângâierea dinăuntru iar mângâierile din afară nu-i sunt îngăduite. Creștinul care se abate de la datoria sa, se îndreaptă spre o cădere grea. Cine caută să ducă o viață mai slobodă și mai puțin aspră, va fi totdeauna la strâmtoare fiindcă odată nu-i va plăcea una, altădată alta.

Când omul a ajuns să nu-și mai caute mângâiere în alții abia atunci începe să trăiască cu Dumnezeu și să fie mulțumit cu soarta sa. Atunci nici faptul că toate-i merg bine nu-l va veseli, nici nenorocirea nu-l va doborî ci plin de credință și nădejde se lasă în totul în voia lui Dumnezeu, prin care și pentru care sunt toate lucrurile.

Gândește-te totdeauna la sfârșit și nu uita că vremea pierdută nu se mai întoarce. Fără râvnă și fără sârguință nu ajungi la virtute. Îndată ce începi să te moleșești, cazi în tulburare. Dacă însă rămâi plin de râvnă pentru o viață sfântă, multă pace vei avea, și orice lucrare îți va fi ușoară prin harul lui Dumnezeu și prin dragostea ta pentru o viață sfântă. Cine are râvnă fierbinte este gata la toate. Mai grea muncă este să te împotrivești păcatelor și patimilor decât să faci cu trupul munca cea mai grea. Cine nu se ferește de greșelile mici, va aluneca pe nesimțite în cele mari. Te vei bucura totdeauna seara dacă vei trăi cum se cuvine ziua. Veghează asupra ta însuți, îndeamnă-te, mustră-te, și orice s-ar întâmpla cu alții, tu ia seama la tine însuți. Atâta vei spori în calea credinței cât te vei stăpâni pe tine însuți.