Trăind în Duhul

Mulți necreștini în istoria lumii, având o admirație pentru Isus, au încercat să-I imite umilința, curăția și dragostea și au făcut, zic ei -o treabă destul de bună-, însă aceasta este ca un foc pictat, care nu încălzește.

Diamantele artificiale pot semăna atât de mult cu cristalele autentice, încât numai un expert poate să sesizeze diferența, dar ele sunt doar cioburi de sticlă, care nu merită comparația. Omul este un expert în imitații, chiar și în domeniul imitării lui Isus.

Cum vom scăpa de această cursă?

CUM VOM ȘTI DACĂ NU DOAR ÎL IMITĂM PE ISUS, CI SUNTEM CU ADEVĂRAT PĂRTAȘI NATURII DIVINE?

Există numai o singură cale, și anume, permițând Duhului Sfânt ca prin cuvânt să descopere și să separe în viețile noastre ceea ce este sufletesc de ceea ce este duhovnicesc. Dacă nu facem distincție între ceea ce este sufletesc de ceea ce este duhovnicesc, putem fi complet înșelați, fără măcar să conștientizăm aceasta.

Ceea ce trebuie să înțeleagă cu prioritate credincioșii zilelor noastre, este felul în care puterea minții, a emoțiilor și a voinței lor pot împiedica lucrarea Duhului Sfânt. Acolo unde nu facem diferența între lucrarea sufletească și cea duhovnicească, nu numai că putem să fim înșelați de însăși inima noastră, dar chiar și de duhuri rele, care falsifică, imită, lucrarea lui Dumnezeu.

Cei mai mulți credincioși sunt în totală necunoștință de cauză privind diferența dintre activitatea sufletească și cea duhovnicească, pentru că ei nu au progresat în viața lor spirituală până la punctul de la care creșterea lor spirituală depinde, în continuare, de capacitatea lor de a deosebi ceea ce este sufletesc de ceea ce este duhovnicesc.

Un elev din clasa a noua s-ar putea să nu știe ce diferență este între calculul diferențial și cel integral și probabil se gândește că amândouă sunt la fel, pentru că el nu a avansat prea mult în studiile sale de matematică, până la punctul din care progresul, pe mai departe depinde de diferența între aceste două forme de calcul.

Dacă ești mulțumit să fii considerat un om integru, bun, blând, milos față de oameni, atunci nu vei putea trece dincolo de a fi un creștin sufletesc, adică dincolo de a fi o simplă imitație a lui Isus.

Pavel împarte creștinii în trei categorii:

-OMUL DUHOVNICESC (1Corinteni 3.1)

-OMUL SUFLETESC (în versiunea Cornilescu, firesc, nota trad.), (1 Corinteni 2.14)

-OMUL LUMESC (1 Corinteni 3.1)

Aceste trei categorii corespund triplei alcătuiri a ființei umane menționate în 1 Tesalononiceni 5.23 - duh, suflet și trup.

Când suntem conduși de poftele trupului nostru suntem oameni lumești, dar putem să învingem aceste pofte și încă să fim doar sufletești - conduși, de acum, de dorințele minții și ale emoțiilor noastre. Omul duhovnicesc este cel călăuzit de Duhul Sfânt, și ale cărui suflet și trup sunt sub controlul Duhului Sfânt.

Deși omul sufletesc nu este neapărat ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU, așa cum este omul lumesc (Romani 8.7), totuși nu poate să primească sau să înțeleagă lucrurile duhovnicești (1 Corinteni 2.14) căci pentru el sunt o nebunie. Chiar și atunci când îi este înfățișată deosebirea dintre suflet și duh, aceasta îi va părea o absurditate și o despicare a firului în patru, deoarece este un om firesc; el se simte mulțumit în această stare, pentru că și-a stabilit deja o mărturie bună în fața oamenilor. Cel care caută cinstire din partea oamenilor nu poate depăși starea de om sufletesc.

În zilele acestea când Biserica creștină este înșelată din plin de o mulțime de voci și manifestări, toate pretinzând a fi de la Dumnezeu, este crucial, mai mult ca oricând, să facem diferența dintre lucrările sufletești și duhovnicești dacă vrem să fim protejați de planurile viclene ale celui rău.

Omul dintâi, Adam, a fost făcut un SUFLET viu. Al doilea Adam a fost făcut un DUH dătător de viață. 1 Corinteni 15.45

Noi, care am fost eliberați de sub autoritatea primului Adam și trecuți sub stăpânirea lui Hristos -ultimul Adam-, trebuie să înțelegem ce înseamnă SĂ NU MAI TRĂIM DIN FIREA SUFLETEASCĂ, CI ÎN DUHUL.

Nu este destul ca partea lumească a firii noastre să fie redusă la inactivitate. Partea sufletească, chiar dacă mai puțin urâtă, e tot atât de periculoasă pentru creșterea noastră spirituală și, ca atare, trebuie pusă și ea la punct. Noi trebuie să căutăm să fim eliberați din ce în ce mai mult, în fiecare zi, nu numai de sub puterea păcatului, ci și de lucrarea neobosită a firii sufletești.

Oamenii sufletești niciodată nu vor putea înțelege felul cum a vorbit Isus în anumite ocazii. Odată, când El a fost în mijlocul unei mulțimi, și I s-a spus că rudeniile Lui doreau să Îl întâlnească, Isus a arătat spre ucenicii Lui și a spus că ei sunt rudele Lui cele mai apropiate. (Matei 12.49-50)

Rudeniile Lui și ceilalți, s-au gândit probabil, că aceasta e o vorbă prea de tot, dar Isus nu a dorit să aibă nicio dependență firească de rudeniile Lui. Nici ucenicii Săi n-au putu înțelege, probabil, de ce Isus a trebuit să fie așa de dur când l-a mustrat pe Petru zicându-i: Înapoia Mea, Satano.

Oamenii sufletești niciodată nu pot face asemenea declarații, pentru că ei întotdeauna se întreabă ce vor gândi alții despre ei. Poate că noi am învins păcatele trupului, dar întrebarea care se ridică de acum încolo este dacă, în căutarea noastră de a fi ca Isus, urmează să trăim prin resursele vieții noastre umane, sufletești, sau prin puterea vieții divine.

Vrem să fim desăvârșiți prin aptitudinile noastre, sau prin Duhul Sfânt? (Galateni. 3.3)