Trăind din credinţă -2-

   Să presupunem că tragem o linie pentru a reprezenta experienţa noastră din viaţa de creştini. Ce se află deasupra liniei poate fi etichetat ca bucurie, ce este sub linie poate fi etichetat ca uscăciune. Şi să mai spunem că avem aici un om care a cunoscut timp de mai multe luni bucuria de a fi mîntuit. Dar într-o dimineaţă, pe cînd citea Biblia, se ruga şi avea părtăşie cu Dumnezeu aşa cum obişnuia să facă pînă atunci, a constatat că bucuria lui nu mai era la fel ca cea de ieri. Cumva parcă scăzuse. Este foarte adevărat că după ce au fost mîntuiţi, unii credincioşi trec prin persecuţii şi tratamente aspre, alţii trebuie să se ocupe de rezolvarea unor situaţii izvorîte din traiul lor păcătos dinainte, precum restituirea unor lucruri sau cererea de iertare - şi totuşi, ei au o bucurie negrăită care compensează cu mult toate pierderile. Fără îndoială, oricine trebuie să fie plin de bucurie atunci cînd este mîntuit; chiar şi Dumnezeu se bucură de fiecare persoană mîntuită. Dar oare nu a fost adevărat în experienţa ta că, la cîteva luni de la convertire, bucuria ta a început, treptat să pălească? Nu te-ai mai simţit tot aşa de fericit ca la început. Imediat după ce ai fost mîntuit, citirea Bibliei era o desfătare pentru tine. Deşi nu înţelegeai multe lucruri, totuşi era o bucurie pentru tine să o citeşti. În acele zile, nu ţi se părea prea mult să citeşti zeci de capitole pe zi. La fel era şi cu rugăciunea. Erai cît se poate de fericit să te rogi. Fie că rugăciunile îţi erau ascultate sau nu, totuşi, îţi plăcea să te rogi. Puteai să te închizi ore întregi într-o cameră şi să ai părtăşie cu Dumnezeu. Uneori poate ai sărit de bucurie. Dar acum toate acestea sunt de domeniul trecutului; căci astăzi nu te mai simţi nicidecum plin de bucrie. Eşti trist.

   La acest punct din experienţa ta spirituală, pot să vină asupra ta două ispite: una poate veni de la vrăjmaş, şi anume, Satan te va acuza spunîndu-ţi că ai căzut, sau chiar că nu eşti mîntuit; cealaltă poate veni din tine însuţi, pentru că s-ar putea să tragi concluzia că, din moment ce ai căzut, înseamnă că ai săvîrşit pe undeva un păcat - dar oricît cauţi să afli unde ai păcătuit, nu poţi găsi nimic concludent. Totuşi, starea neroditoare, de uscăciune, persistă.

   Adeseori însă asemenea uscăciune nu durează mult. Uneori încetează după una sau două săptămîni, iar alteori poate să ţină trei sau patru zile. De îndată ce perioada secetoasă dispare, bucuria revine. În acel interval de uscăciune, citirea Bibliei şi rugăciunea erau parcă trase cu forţa din tine, ca şi cum ai fi încercat să reciţi ceva ce nu-ţi mai aminteai. Dar acum simţi că părtăşia ta cu Dumnezeu este reînnoită şi proaspătă. Totuşi, modul cum s-a făcut această restabilire, rămîne pentru tine o taină. De aceea te hotărăşti să fii mai atent în a-ţi păstra bucuria. Trebuie acum să-ţi mobilizezi întreaga putere pentru a nu pierde acest sentiment înălţător. Vei fi mai veghetor în citirea Cuvîntului lui Dumnezeu, în rugăciune şi în a mărturisi altora.

   Cu toate acestea, la puţin timp, bucuria îţi dispare din nou într-un mod surprinzător. Te gîndeşti că astăzi ai citit Biblia şi te-ai rugat şi ai mărturisit şi altora ca şi ieri, ba chiar mai mult; atunci de unde această deosebire mare între cele două zile? De ce, te întrebi, ieri ai avut bucurie şi azi nu mai ai?  Într-o asemenea stare, nu mai eşti sigur de tine însuţi - nu eşti sigur nici chiar de Dumnezeu şi de Isus Cristos. Şi atunci faci una dintre cele mai mari greşeli din viaţa ta: te gîndeşti că ţi-ai pierdut puterea spirituală şi ai căzut. Deşi continui să te rogi, o faci într-un mod superficial; deşi citeşti Biblia, o faci foarte pe scurt; şi deşi mărturiseşti altora, aceasta este ceva forţat. Ceea ce te nedumereşte este faptul că, după cîteva zile sau săptămîni, bucuria de mai înainte se reîntoarce la tine. Iarăşi găseşti plăcere în tot ce faci. Chiar dacă nu este experienţa celui de-al treilea cer, ai, totuşi, experienţa vîrfului de munte. Dar ceea ce devine şi mai de neînţeles pentru tine este că după un timp cazi din nou într-o stare de uscăciune şi nerodire. Din această cauză nu poţi să nu tragi această concluzie, şi anume că viaţa este de fapt plină de fluxuri şi refluxuri. Dacă cineva te-ar întreba despre starea ta spirituală, mai mult ca sigur că i-ai răspunde că viaţa ta este plină de suişuri şi coborîşuri. Ceea ce tu consideri că ar fi un suiş este atunci cînd  citeşti Biblia, te rogi şi mărturiseşti altora cu bucurie şi plăcere; ceea ce socoteşti a fi un coborîş este atunci cînd te simţi uscat şi lipsit de dorinţa de a face acelaşi lucruri. Aceasta este ceea ce tu numeşti o viaţă cînd sus, cînd jos. (o discuţie cu tineri creştini)