Timpul

Ce este timpul?

Este o întrebare care mulți și-au dat-o dar la care nu toți au găsit și răspunsul. Unii, mai nepăsători, nici că s-ar fi gândit vreo dată la sensul profund al obișnuitului pentru noi cuvânt, timp...

          Am întrebat un copil, poate știe, poate a auzit de la părinți ce este timpul. Mi-a spus că-i ocupat și nu are timp să-mi răspundă căci tocmai a încărcat mașinuța cu nisip și trebuie s-o descarce, ca mai apoi, să transporte o echipă de omuleți jucărie la serviciu, nu de alta dar, se face târziu...

Am întrebat un student  dacă știe ceva despre timp. M-a privit ironic spunându-mi că nu a învățat teoria timpului la facultate dar dacă mă interesează mult, aș putea găsi ceva despre timp la bibliotecă, mi-ar spune el câte ceva dar nu are timp pentru că a rămas în urmă cu teza de an, apoi, are de învățat la un examen restanță, plus la toate astea, mai trebuie să iasă cu prietenii în oraș, să-și sune prietena și că mai sunt și altele de făcut... Mi-am cerut ertare că l-am deranjat, că doar i-am luat din timp... și atunci, mi-am zis că voi merge la cineva mai în vârstă, mai domolit și poate, mai informat.

          Am mers la un profesor, doctor în economie. El mi-a spus că timpul înseamnă bani, și că fiecare minut pe care mi-l acordă pentru a-mi răspunde ar trebui taxat, dar din generozitate, îmi oferă „gratis” o soluție, să caut răspunsul prin intermediul internetului, așa mă v-a costa mult mai eftin...

          Descumpănit, am mers la o bunicuță. Dar și aici mi s-a spus că este criză de timp pentru răspuns fiindcă ea îngrijește de nepoțeii care tocmai s-au trezit și trebuie supravegheați ca nu cumva să facă vreo boacănă.

          M-am uitat pe stradă... am încercat să opresc trecătorii pentru a căpăta un răspuns. Toți mi-au spus că nu au timp, toată lumea se grăbea undeva... nu știu unde...

          În căutarea mea am intrat într-un cimitir. Mi-am zis că aici voi găsi un răspuns, doar aici nu se grăbește nimeni. Privirea mi s-a oprit pe o inscripție de pe o piatră funerară, iată ce scria:

„Eu nu mai am nevoie de timp, e prea târziu...dar tu, cititorule

fii atent ce faci cu el căci mâine poate fi târziu și pentru tine”

Atunci, în disperare, mi-am ridicat ochii spre cer și am strigat: „Doamne, de ce ai făcut timpul? De ce ne-ai pus pe noi în spațiul timp iar Tu, Te-ai retras în afara lui? De ce fiind presați de timp alergăm, ne călcăm în picioare unii pe alții, nu ne mai cunoaștem, nu ne mai salutăm, nu mai zâmbim și mulți dintre noi, zăpăciți, uităm de fapt de ce alergăm... și atunci... alergăm spre nicăieri, ne rotim în jurul propriilor noastre gânduri iluzorii, ne hrănim cu imagini realizate în absolut și încercăm să acoperim cumva realitatea cu ele, uneori plăcută dar de multe ori crudă și nemiloasă?

Doamne, de ce ai făcut timpul ca unii să fie nepăsători și să-l piardă în zadar?

De ce, de multe ori, trebuie să ne cerem scuze că nu avem timp, că dacă el nu ar fi existat nu ar fi fost nevoie să ne scuzăm atât?

Doamne, de ce, trăind în spațiul timp, deseori regretăm că-i prea târziu?

Pentru Tine este ușor, Tu nu ești presat de zle, luni sau ani, pentru Tine nu există nici tinerețe și nici bătrânețe, iar noi aici, avem bătaie de cap cu acest timp că uităm uneori să-i mai dăm importanță...”

          Și atunci Dumnezeu, văzându-mi revolta și indignarea, și-a făcut timp, ca întotdeauna, să-mi răspundă.

          „Omule, tu ești coroana creațiunii Mele, ești ceea ce am vrut să văd atunci când am creat Universul și m-am gândit la tine înainte să fi existat timpul. Tot Eu Te-am pus stăpân peste creația mea și Ți-am dat libertatea de a alege să faci ceea ce-ți place.

          Ai zis că Eu sunt în afara timpului. Oare ai uitat că m-am întrupat și am trăit o vreme cu tine pe pământ? Ai uitat că din cauza ta am fost condamnat la moarte, că am fost răstignit pe o cruce și că am stat trei zile în mormânt, Eu care sunt Dumnezeul și Creatorul tău? Iar apoi, am înviat și Ți-am dat și ție șansa nemuririi pe care o pierduse-i atunci când Mi-ai călcat porunca?

          Oare toate acestea nu s-au petrecut în spațiul timp acum mai bine de două mii de ani?

          Dar oare te-ai întrebat cine te ține în viață zi de zi? Sau...ziua pe care o trăiești, este o întâmplare sau un cadou?

Omule, pentru că m-ai întrebat vreau să-Ți spun că pentru tine am făcut timpul și fiecare secundă îți este oferită în dar. Pentru Mine timpul este foarte prețios de aceea mă interesează cum îl folosești și tu. Eu nu țin cont de cele opt ore de somn, două ore pe care le folosești la masă, încă vreo două pe care le folosești odihnindu-te. Dar dragul meu, Te-am creat ca să-mi aduci slavă și glorie, iar pentru aceasta Te-am înzestrat cu toate cele necesare cu: viață, timp, inteligență, sentimente, talente, daruri, familie, bunuri materiale și multe altele. Din dragoste pentru tine Ți-am ertat păcatele și Te-am făcut copilul Meu, deaceea, vreau să-Mi semeni din ce în ce mai mult.

Nu-Mi place să Te știu leneș, nepăsător, dezordonat, egoist, nemulțumit și mereu ocupat atunci când se aduce vorba despre Mine și lucrarea Mea.

Totodată, mai vreau să Te rog ca să fii atent cu cei din jurul tău, poate au nevoie de tine, așa cum ai nevoie și tu de ei, azi, căci mâine poate fi târziu...”   

Am rămas fără replică...Mi-am adus aminte de Iov, Avraam, Petru și alții care îl provocaseră pe Dumnezeu. M-am gândit atunci la timpul pierdut fără rost...zile, ani de nepăsare. Dar...oare de câte ori am spus celor care aveau nevoie de mine, nu pot, nu vreau sau nu am timp...De câte ori am căutat să-i evit căutând diferite pretexte, pe deasupra fiind și ipocrit...

M-am gândit apoi la cuvântul timp, pentru noi pământenii este un cuvânt obișnuit, totuși, timpul are un rol crucial în acest Univers.

Timpul- cel mai mare bun, dat fiecărui om în mod egal!

Cum îl administrăm așa îl vom avea!