Ţelurile lui Dumnezeu - 2-

Care sunt ţelurile lui Dumnezeu atunci cînd ne rînduieşte asemenea stări în experienţa noastră creştină? (o discuţie cu tineri creştini) (vezi Trăind din credinţă 1, 2, 3)

-

   2. Să ne educe puterea voinţei noastre (puterea voinţei despre care este vorba aici este puterea voinţei care vrea voia lui Dumnezeu; ea este întărită de Duhul Sfînt prin exerciţiu)

   Cînd treci prin experienţa vîrfului de munte, ţi se pare dificil să faci anumite lucruri? Mai mult ca sigur că NU. Nu-ţi cere nici un efort să citeşti Biblia, să te rogi sau să mărturiseşti altora. De exemplu, să presupunem că din fire eşti un om vorbăreţ. Cînd eşti într-o stare foarte înaltă - simţind prezenţa lui Dumnezeu ca şi cum L-ai atinge pe Domnul Însuşi - te gîndeşti că ar fi mai bine dacă te-ai închide undeva într-o cameră şi n-ai mai vedea pe nimeni de dimineaţă pînă seara. În asemenea clipe, este ceva aproape instinctiv să încerci să-ţi învingi slăbiciunea naturală de a fi vorbăreţ. Sau să presupunem, ca alt exemplu, că eşti iute din fire şi te înfurii repede. Cînd te afli în stări înalte, poţi să-i ierţi pe oameni cu uşurinţă. Dar de îndată ce bucuria ta păleşte, reacţionezi ca un arici. Înţepi ori de cîte ori eşti atins. Sau un alt exemplu, în timpul unei perioade de bucurie, nu experimentezi nici o greutate în trăire şi lucrare; însă cînd ajungi într-o perioadă de uscăciune, descoperi că eşti confruntat cu o presiune extraordinară în ambele domenii, astfel încît ai nevoie de o mare putere a voinţei pentru a citi Biblia, a te ruga, şi a mărturisi altora; chiar trebuie să-ţi aminteşti mereu ţie însuţi că eşti dator să împlineşti aceste lucruri. Înainte, sub intensitatea sentimentelor înălţătoare de care erai cuprins, puteai să vorbeşti cinci ore neîntrerupt. Dar acum te simţi atît de apatic încît nu ai nimic de spus. Parcă ai avea gura legată atunci cînd încerci să le spui oamenilor să creadă în Domnul Isus pentru a fi mîntuiţi. Trebuie să faci eforturi pentru a vorbi. Dacă nu vrei cu adevărat să faci unele lucruri, nu eşti în stare să le faci.

   Acum trebuie să pun o întrebare importantă. Cînd trecem cu adevărat prin experienţe spirituale? În momentele de mare bucurie, pe înălţimi, sau în timpul perioadelor de secetă, jos în vale? Oare nu atunci cînd ne aflăm într-o perioadă uscată? Căci în timpul stărilor de înflăcărare, suntem purtaţi de curentul emoţiilor noastre, deci nu putem vorbi de experienţe spirituale. Dar cînd ne simţim uscaţi, trebuie să exersăm voinţa; şi astfel, tot ceea ce facem în asemenea situaţii este făcut de adevărata persoană, de adevăratul eu. Motivul pentru care Dumnezeu ne trece prin perioade de uscăciune este ca să ne facă să ne exersăm puterea voinţei noastre.

   Dacă, de exemplu, ne urcăm într-o barcă pentru a merge într-o anumită direcţie, în mod normal vom ajunge acolo în cîteva ore. Cînd pornim, poate că vîntul suflă cu putere. Începem deci să navigăm înspre destinaţia noastră. Dar la scurt timp, vîntul se opreşte fără ca noi să fi ajuns deja la locul dorit - încă mai avem cîteva ore de navigat. Ce să facem atunci? Să vîslim? Sau să aruncăm ancora şi să aşteptăm pînă va sufla din nou vîntul? Ei bine, dacă vrem să ajungem devreme la destinaţie, trebuie să vîslim din toate puterile. În asemenea momente noi vom folosi puterea noastră reală. Aceasta este o ilustrare a celui de-al doilea ţel al lui Dumnezeu - de a ne educa să ne exersăm puterea voinţei noastre. Cînd emoţiile noastre sunt stîrnite, suntem asemenea unei bărci mînate de vînt - nu trebuie să depunem nici un efort pentru a înainta. O, cum aşteptăm noi, credincioşii, ajutorul unui asemenea vînt pe parcursul vieţii. Dar într-o barcă purtată de vînt echipajul ar fi inutuil. Dacă marinarii ar decide să navigheze numai cu ajutorul vîntului şi ei să nu facă nimic, cine i-ar angaja? Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru vînturile puternice ale emoţiilor noastre, pe care ni le dă din cînd în cînd ca să ne ducă mai departe. Dar Dumnezeu vrea de asemenea să ne facă să exersăm puterea de înviere pe care ne-a dat-o. Altfel, dacă nu avem sentimentul bucuriei, nu ne vom mişca. Drept urmare, Dumnezeu trimite seceta ca noi să folosim puterea pe care am primit-o la naşterea din nou şi să mergem mai departe, chiar şi fără ajutorul sentimentelor înălţătoare de bucurie. Şi astfel vom fi în stare să navigăm prin viaţa de creştin şi atunci cînd nu este vînt. Căci puterea învierii se arată mai clar în mijlocul lipsurilor şi al morţii.

   Se poate să ne fie dat ajutorul emoţiilor, totuşi nu acesta este ţelul lui Dumnezeu, ci este doar parte din procesul prin care ne trece El. Ceea ce El urmăreşte este să ne educe voinţa noastră astfel încît, în ceasul  cel mai întunecos să putem folosi puterea voinţei noastre. Atuni cînd ne simţim inerţi, putem să folosim puterea voinţei noastre pentru a citi Biblia, pentru a ne ruga şi a mărturisi altora. Prin exerciţii repetate, puterea voinţei va deveni din ce în ce mai mare. Dacă vom merge prin viaţă doar cu puterea emoţiilor, nu vom face niciodată progrese mari. Motivul pentru care Dumnezeu ne dă sentimente de bucurie este ca să ne ajute să nu cădem în disperare pînă acolo încît să vrem să întoarcem spatele creştinismului. Dar apoi el va descreşte şi va micşora treptat bucuria noastră şi va mări şi va lungi seceta  ca să ne exersăm puterea voinţei noastre pînă ce vom ajunge tari.

   Dacă privim în urmă la experienţele noastre din trecut, vom observa că bucuria şi seceta vin asupra noastră asemenea valurior. De asemenea, descoperim că nu facem mari progrese în vremuri de bucurie, ci mai mult progresăm în perioade de secetă. Vedem noi înşine cum înaintăm în timpul unei săptămîni de secetă. O, cum credeam că am căzut cînd viaţa  noastră de fiecare zi era aşa de aspră şi de insipidă! Însă dacă facem o comparaţie  sinceră a experienţelor noastre, descoperim că progresăm mult atunci cînd ne simţim slabi şi progresăm puţin atunci cînd suntem plini de bucurie. Cînd vîntul suflă tare şi noi navigăm purtaţi de vînt, ne va ajuta aceasta să ne folosim puterea braţelor? Desigur că nu, pentru că nu este nevoie. Întotdeauna trebuie să apelăm la puterea braţelor cînd vîntul nu bate sau cînd navigăm contra lui. Progresul nostru depinde mult de felul cum ne exersăm puterea voinţei noastre. Cînd ne simţim uscaţi, să folosim puterea voinţei noastre, spunînd: "Vreau să înaintez!", şi vom înainta într-adevăr. Ce trist că ochii multor credincioşi sunt aţintiţi asupra acestui centru al bucuriei, crezînd că aceasta este culmea experienţei spirituale, dar ei nu înţeleg că cel credincios face cu adevărat progrese spirituale cînd umblă în puterea voinţei lui.