text Eseuri crestine

Te-ai schimbat suficient în bine?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

Oricât de mult ai crede că te-ai schimbat suficient, vei avea surpriza să constați la un moment dat că nu ai făcut-o destul.

Asta, pentru că schimbarea, oricare ar fi motorul ei, este o constantă – singura în ce ne privește – a întregii vieți.

Cum ne „schimbăm”?

Ceea ce numim schimbare, sub imperativul vremurilor sau prin circumstanțe diferite, este activarea, potențarea anumitor calități, trăsături ale personalității, unor metehne, redescoperirea unor frici, răni, probleme nerezolvate.

Când spunem că un om s-a schimbat, de cele mai multe ori a ieșit la iveală sau s-a accentuat ceva ce exista deja acolo, în stare inertă sau insesizabilă ochiului neexperimentat.

Banii, statutul superior, funcția, puterea asupra altora, într-un cuvânt percepția sau imaginarea unui grad mai ridicat de libertate în mișcare, de influență asupra altora scoate din tine și binele, și răul care stătea acolo ascuns sau abia perceptibil.

„Banii” nu-l schimbă pe om, așa cum poate crezi. Ei îi arata doar fața așa cum este într-un grad de expunere mai mare.

Ce numești schimbare nu te scoate din fire

Pentru că, fie bine, fie rău, ne manifestăm doar prin fire. Oricât de superiori ne-am crede sau ne-ar crede alții, „frumusețea” noastră este doar un aspect greșit interpretat al firii în care trăim.

Peste toate acțiunile noastre guvernează egoismul, egolatria, egocentrismul. Uneori frumos mascate. De aceea, cred că în viața omului schimbarea nu există cu adevărat decât prin Isus.

Ce schimbare aduce Hristos?

Nașterea din nou, cea de Sus, acceptând carnea și sângele Mântuitorului (duh și viață – Ioan 6: 63), înseamnă schimbarea centrului de greutate al vieții noastre. Nu ne mai bazăm pe carne, ne bazăm pe Duh, lăsându-ne transformați, călăuziți, întăriți de Acesta.

Deși implică voința și alegerea noastră, această transformare nu este prin efortul nostru.

Schimbarea operată din interior, prin ceva superior nouă, asupra noastră este nu doar altceva, un alt mod de a fi de neînțeles pentru cei neinițiați, ci și renaștere. Renăscându-mă, sunt distanțat de „minele” iluzoriu pe care l-am hrănit până la orgoliu ani la rând.

În concluzie…

De aceea, te invit să nu te schimbi prin efortul tău. Nu ai ce să faci ca să fii mai bun. Dar lasă acele energii pozitive din tine care își doresc manifestarea să-și urmeze cursul. Iubește adică, dăruindu-i, călăuzindu-l, sugerându-i o idee, aducându-i îmbărbătare, mângâiere, un alt mod de a privi lucrurile celui care are nevoie. Lăsând rușinea și jena la o parte – care-s nimic altceva decât manifestări ale egoismului tău – generate de teama de a fi perceput altfel decât așa cum îți place.

Dăruiește, și gata! Până aici este treaba ta.

Nu știi ce scopuri are Duhul Sfânt din tine atunci când îți dă oportunitatea de a împărtăși din ce ai primit de la El. Și poate că-i mai bine așa.

Rezultatele și prima răsplată a ceea ce ai făcut bine le vei primi în tine. În gânduri, sentimente și energii mai subtile. Printr-o comunicare mai bună cu Dumnezeu, cu lumea și cu tine.

Restul, mai târziu…

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>