text Eseuri crestine

Taria Lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

Nicolae Velimirovici, episcopul, scria în „Învăţături despre bine şi rău”, o carte ameţitor de frumoasă, de adâncă:

Grindina este mai tare decât ploaia; cu toate acestea, grindina nu are niciun prieten pe pământ.

Ploaia Lui Dumnezeu este viaţă care curge. Ea este orientată spre ceilalţi. Grindina, în schimb, este o ploaie care s-a întors spre sine. Ea nu mai curge. Ea cade…
Asta mă face să mă gândesc la ceea ce numim noi, adeseori, tărie, fără să-i recunoaştem sorgintea. Pentru că tăria noastră este, de multe ori, tăria păcătosului, o tărie care înspaimântă şi îndepărtează. Poate lua chipul ambiţiei, încăpăţânării, înverşunării.
Despre aşa-zisele suflete tari, Velimirovici scria:

Îmbrăcate în întunericul iubirii de sine şi  al deşertăciunii, ele ajung de temut pentru oamenii şi firea din jurul lor.

Tăria Lui Dumnezeu, din credincios, este o tărie care apropie şi inspiră credinţa. Pentru că ceea ce păcătosul numeşte tăria sa provine din forţa egoismului său, strâns înfăşurat în sine însuşi, închegat şi solidificat, lovind tot ce atinge. Tăria Lui Dumnezeu este putere care se dăruieşte şi întăreşte. De aceea, precum apa, pătrunde în adâncul lucrurilor pe care le atinge şi înmoaie, dizolvă, spală, hrăneşte viaţa şi o sprijină. În final, tăria Sa se arată în rezistenţa arborelui, care, hrănit în ani de ploaia ce i s-a prelins la rădăcină, va rezista oricărei grindini.

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>