text Eseuri crestine

Țara promisă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Julian Archer

Luxul: dorința de confort, acel lucru care se furișează în casă ca oaspete, apoi devine gazdă, și apoi stăpân. (Kahlil Gibran)

Complexa și imensa Catedrală de Cristal este un monument impunător cu o înălțime de 72 metri și cu o arhitectură orbitoare. Motivele sale sunt mari și frumos pictate, de fapt, la doar aproape trei metri înălțime.

Stând desculță pe un morman de pietre, la baza Turnului Speranței, este o statuie de bronz a lui Moise.

Sculptorul a reprezentat un om sălbatic, cu barba și părul ciufulite, cu membre musculoase și palme noduroase, ținând în fiecare mână câte o tablă ridicată deasupra capului. În piatră sunt săpate Cele Zece Porunci iar expresia de pe fața lui Moise transmite că are un mesaj cu adevărat important.

Deși evreu prin naștere, Moise a petrecut 40 de ani ca prinț al Egiptului. Iar aceasta se petrecea în anii de glorie ai națiunii egiptene, când dinastia regelui Tutankhamon conducea un imperiu vast. Astfel, Moise a deprins puterea de construire a imperiului și a trăit într-un lux absolut.

După o acțiune necugetată în folosul unui concetățean evreu, ce s-a soldat cu un egiptean îngropat în nisip, Moise a fost forțat să petreacă următorii 40 de ani ascunzându-se departe, în pustietate, având grijă de o turmă de oi.

Asta trebuie să fi durut.

Ca apoi, printr-o răsturnare de situație, ultimii 40 de ani să și-i petreacă la conducerea a milioane de oameni - evreii pe care Dumnezeu îi eliberase din robia egipteană sub călăuzirea lui Moise - în jurul aceleiași extrem de dezolante pustii.

O sută douăzeci de ani de avânt către înălțimi și târâre prin văi. O sută douăzeci de ani de luptă în încercarea de a cunoaște și respecta voia lui Dumnezeu, chiar când El era atât de aproape.

Moise a cunoscut atât sărăcia unui vagabond, cât și bogăția faraonilor. Cu toate acestea, autorul cărții Evrei ne spune despre Moise:

El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire (Vrei 11.26).

Moise a întors spatele comorilor Egiptului, iar astăzi se bucură de comorile cerești, ceea ce este cu mult mai bine decât să fie o mumie scorojită într-un muzeu din Cairo!

Cartea DEUTERONOMUL este ultimul mesaj al lui Moise lăsat israeliților chiar înainte ca aceștia să treacă în Țara Promisă. Acesta include o serie de cuvântări - ultimile discursuri publice ale unuia dintre cei mai măreți oameni care au pășit vreodată pe acest pământ.

Israeliții erau pe cale să fie binecuvântați de Dumnezeu dincolo de cele mai îndrăznețe visuri ale lor. La propriu.

Gândește-te un pic: aproape fiecare dintre ei se născuse într-un deșert arid fără viață. Familia lor fusese un trib de nomad rătăcitor. Nu au avut un loc pe care să îl numească ACASĂ, în afară de corturile lor subțiri care păreau să stea împachetate pe cămilele lor la fel de mult pe cât stăteau întinse. Și fiecare dintre ei avea doar o pereche de încălțări și un schimb de haine. Iar acum Moise le spunea că sunt pe cale să fie binecuvântați cu de toate. TOTUL ESTE OFERIT PE GRATIS.

Ascultă-l pe Moise:

Când Domnul, Dumnezeul tău te va duce în țara pe care a promis-o prin jurământ, părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov, și-ți va da cetăți mari și bune, pe care nu le-ai construit, case pline cu tot felul de bunuri, pe care nu tu le-ai umplut, puțuri pe care nu tu le-ai săpat, vii și măslini pe care nu tu i-ai plantat. Deuteronomul 6.10,11)

Orașe întregi, case pline de tot felul de bunuri, surse alimentare cu apă proaspătă, vii și crânguri de măslini. TOTUL PE GRATIS. NICIO TRUDĂ. ESTE O BINECUVÂNTARE!

Dar, imediat urmează avertizarea:

Atunci când vei mânca și te vei sătura, ai grijă ca nu cumva să uiți de Domnul, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robilor. Deuteronomul 6.11,12

Și mai multe detalii asupra binecuvântării sunt date puțin mai târziu:

Căci Domnul, Dumnezeul tău te va duce într-o țară bună, o țară cu râuri de apă, izvoare și pâraie ce izvorăsc din văi și din munți, o țară cu grâu și cu orz, cu vii, cu smochini și cu rodii, cu măslini și cu miere, o țară unde nu vei duce lipsă de pâine și nu vei duce lipsă de nimic, o țară unde stâncile sunt de fier și din munții căreia vei extrage cuprul. Când vei mânca și te vei sătura, să-L binecuvintezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru țara cea bună pe care ți-a dat-o. (Deuteronomul 8.7-10)

Dar stai. E ceva mai mult de atât.

Dacă utilizăm binecuvântările pentru alte lucruri decât cele pentru care Dumnezeu dorește să le folosim, atunci vom fi blestemați, fie acum, fie în viitor.

Ce se întâmplă dacă oamenii aleși ai lui Dumnezeu primesc toate binecuvântările și apoi încep să devină mândri, neglijenți, încrezuți sau neascultători? Ce se întâmplă?

Îți spun ce se întâmplă. Patruzeci și patru de versete, 1454 de cuvinte, dintre cele mai macabre și detailate blesteme pe care ți le-ai putea imagina:

Turme blestemate. Cirezi blestemate. Rodul pântecului tău blestemat. Blestem. Tulburare în tot ce faci. Distrugere. Ruină neașteptată. Epidemii. Boli. Febră. Umflături. Arșiță. Secetă. Năpastă. Putregai. Pământ tare ca fierul. Înfrângere. Vei fi doar un cadravu, mâncarea păsărilor, masa sălbăticiunilor. Inflamații din tălpile picioarelor până în vârful capului. Tumori, leziuni inflamatorii, mâncărimi. Toate incurabile. Confuzia minții. Fără succes în tot ce faci. Asuprit. Înrobit. Fără salvator. Averile îți vor fi luate. Vei fi dat afară din casă. Afară din fermele tale. Priveliști care te înnebunesc. Închinare la dumnezei din lemn și piatră. Vei fi un lucru de groază. O să ți se ducă numele. Ridiculizat printre toți oamenii. Vei semăna mult, dar vei secera puțin. Lăcustele te vor năpădi. Viermii îți vor mânca strugurii. Toate măslinele vor cădea. Te vei scufunda mai mult și mai mult. Străinii vor fi capul, iar tu, coada.

Pentru că, în mijlocul belșugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie și cu dragă inimă, vei sluji, în mijlocul foamei, setei, goliciunii și lipsei de toate, vrăjmașilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta. El îți va pune pe grumaz un jug de fier până te va nimici. Deuteronomul 28.47-48

Cetățile tale vor fi asediate. Zidurile întărite vor cădea. Vei mânca prunci abia născuți. Vei mânca placente și copiii pe care i-ai purtat. Și nici măcar nu vei împărți carnea lor cu familia ta. Trai într-o suferință constantă. Minți anxioase. Inimi disperate. Frici de zi și de noapte. Teroare în inimă.

Domnul te va întoarce cu corăbiile în Egipt pe drumul despre care îți spusesem: Să nu-l mai vezi! Acolo vă veți vinde dușmanilor voștri ca robi și roabe, dar nu va mai fi nimeni să vă cumpere. Deuteronomul 28.26

TĂCERE...

Ce mai pot spune după o astfel de listă?

Biblia ne arată că aceste blesteme s-ar putea să nu apară peste noapte și nici neapărat în timpul vieții celui neascultător, dar aceste blesteme ale neascultării sunt la fel de sigure precum binecuvântările ascultării.

Crezi că vreau măcar unul din aceste blesteme! Tu ți-ai dori să le ai? Le vrem pentru copiii și nepoții noștri?

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>