Tânărului Earlston -2-

Deci, folosul pe care îl ai acuma de pe urma credinței -după ce te-ai apropiat deja de Isus Hristos pentru justificare- este acela de a obține o copie a iertării tale; și astfel, ai pace cu Dumnezeu pe socoteala lui Hristos. Căci de vreme ce credința primește iertarea, dar niciodată nu plătește niciun bănuț pentru ea, nu este d emirare că mântuirea nu moare și nu trăiește, nu crește și nu descrește în funcție de lucrarea credinței. Dar fiindcă este spre onoarea Domnului tău să crezi în mila Lui și în devotamentul Lui, este o infinită bunătate a Domnului nostru, și nu în mântuirea noastră. Și astfel, oricui îi lipsește credința (da, deși Dumnezeu este răbdător cu lipsa a ceea ce noi ar trebui să-I dăm Lui - slava harului Său prin faptul de a crede), totuși, unui sărman păcătos care a intrat în legământ cu El nu îi lipsește. Dar dacă vinovăția a fost înlăturată, îndoielile nu-și mai găsesc nici prieten, nici viață; și totuși credința înseamnă să crezi că vinovăția ți-a fost îndepărtată în Hristos. După părerea mea, un motiv pentru care primești mai puțin acum (după cum crezi tu) decât înainte este pentru că la prima noastră convertire, Domnul nostru pune hrana în gurile copiilor mici cu propria-I mână; dar atunci când creștem spre desăvârșire, trebuie să luăm prin violență cerul, să luăm prim violență ceea ce primim de la Hristos. Și El poate, și chiar ne reține unele binecuvântări pentru că El vrea ca noi să venim la El și să scoatem. Amintește-ți că acum trebuie să trăiești prin apucare violentă. Acum, lenevia este o greșeală mai mare decât înainte. Nouă întotdeauna ne place să ni s epună sânul în gură.

Acum, cât despre mine, vai! Eu nu sunt omul sfânt care crede țara aceasta că sunt; oamenii nu au cântare drepte cu care să mă cântărească. Oh, de-aș fi potrivit pentru această cauză sfântă și pentru acea dragoste onorabilă a Prințului pentru care sufăr acum! Dacă Hristos ar lăsa chestiunea aceasta în seama mea -în prezența Lui, spun aceasta- mi-ar fi rușine să-mi aprob propria mântuire. Hristos ar putea spune:

Nu ți-e rușine să revendici cerul, tu, care faci atât de puțin pentru el?

Deseori sunt într-o așa stare că nici nu știu dacă mă scufund sau înot prin apă. Mi se pare că sunt un sac cu spumă ușoară. Nu aș avea nici o greutate -în balanța lui Hristos nu s-ar cântări decât deșertăciuni și nimicuri- dacă Domnul meu nu ar aduce metal și greutate împrumutată, însăși neprihănirea lui Hristos pe care să o cântărească în locul meu. Proviziile pe care le am nu sunt ale mele; eu nu sunt decât negustorul care face comerț cu bunurile celorlalți. Dacă creditorul meu, Hristos, mi-ar lua ceea ce mi-a împrumutat, nu aș mai ține mult timp drumul; dar Hristos a făcut ca acel lucru împrumutat să fie al meu și al Lui. Eu cred că este un semn al maturității să fac pe lașul și să mă dau în partea ferită de vânt a lui Hristos; și astfel nu sunt doar scăpat de vrăjmașii mei ci obțin și victoria. Sunt atât de gol încât cred că e un act de caritate din partea lui Hristos faptul că El câștigă binecuvântarea veșnică a unui sărman prizonier și că mă umple de dragostea Lui. Plângerea mea este ca atunci când Hristos vine, El vine întotdeauna doar să mă aprindă puțin; El totdeauna Se grăbește, nu poate zăbovi; și bietul de mine, un datornic cerșetor, nu obțin decât o vizită obișnuită și un sărut obișnuit și un CE MAI FACI? -în trecere. Nu îndrăznesc să spun că este arogant fiindcă acum este încoronat ÎMPĂRAT LA DREAPTA LUI DUMNEZEU sau că devine distant și uscat față de bieții Lui prieteni, fiindcă El nu poate face ca sărutările Lui să însemne mai mult decât înseamnă. Dar eu consider că este fericirea mea să iubesc IUBIREA LUI HRISTOS, și atunci când Se îndepărtează, amintirile dulcii Sale prezențe este ca un ospăț într-o vară scumpă. Primesc mângâiere din faptul că sufletul meu dorește ca fiecare ceas al întemnițării mele să fie o oștire de limbi cerești care să-L laude în numele meu, chiar dacă lanțurile mele ar fi prelungite pentru multe sute de ani. Oh, dacă aș fi omul care să fac ca gloria Domnului meu să se reverse precum o mare plină și să sufle un vânt puternic peste toete cele patru direcții ale Scoției, Angliei și Irlandei! Oh, de-aș putea scrie o carte de laudă pentru El! Oh, Tu, Cel mai frumos dintre fiii oamenilor, de ce stai departe așa departe așa mult? Oh, cerurilor, mișcați-vă repede! Oh, timpule, zbori, zbori și grăbește ZIUA NUNȚII, CĂCI DRAGOSTEA ESTE CHINUITĂ DE ÎNTÂRZIERI! Oh, îngerilor, oh, serafimilor, care stați înaintea Lui, oh, binecuvântate duhuri care vedeți acum Fața Lui, înălțați-L în ceruri! Căci atunci când vă veți uza harfele când laudelel Lui, tot va fi prea puțin, va fi o nimica pentru a răspândi prin multe lumi mireasma laudei acelei Flori frumoase, TRANDAFIRUL PARFUMAT DIN SARON!

Domnule, du-I Lui laudele mele din inimă și spune-I că sunt bolnav de dragoste!

Harul să fie cu tine!

Al tău, în dulcele Domn Isus Hristos, S. R. , Aberdeen, 16 iunie, 1637