Simțul păcii; Simțul morții

SIMȚUL VIEȚII

Duhul vieții din noi nu este doar locul unde se află omul cel nou. Mai mult, duhul din noi - duhul contopit cu viața lui Dumnezeu - este de asemenea omul cel nou dinăuntrul nostru. Dacă în acțiunea și comportarea noastră exterioară acordăm atenție duhului vieții dinăuntrul nostru, atunci noi trăim prin omul cel nou spiritual dinăuntrul nostru. Astfel, omul nostru lăuntric și acțiunile noastre exterioare sunt în armonie; astfel, ne simțim naturali și în pace.

Putem spune că această conștiență a faptului de a fi naturali și în pace este rezultatul produs de simțul legii duhului vieții. Dacă acordăm atenție duhului vieții dinăuntrul nostru, noi vom umbla și vom trăi în mod natural conform legii duhului vieții dinăuntrul nostru. Acest lucru ne face să ne simțim naturali înăuntru și să avem simțul păcii. Acest simț al păcii și simțul vieții merg mână în mână.

Simțul vieții este proaspăt și vioi, simțul păcii este natural și relaxant. Simțul vieții este satisfacție și plinătate de vigoare, simțul păcii este odihnă și mângâiere. Dacă acordăm atenție duhului și umblăm și trăim prin duhul atunci nu vom avea doar simțul vieții simțindu-ne proaspeți, vioi, satisfăcuți, viguroși, ci vom avea și simțul păcii simțindu-ne naturali, odihniți, comfortabil, relaxați. Un astfel de simț este simțul duhului. O dată ce avem un asemenea simț, noi urmăm simțul duhului ceea ce înseamnă că urmăm duhul. Un asemenea simț ne face capabili să cunoaștem duhul și să recunoaștem duhul. Cu cât urmăm mai mult duhul și cu cât trăim mai mult în duh, cu atât mai bogat și mai adânc devine acest fel de simț în noi.

SIMȚUL MORȚII

În Romani 8.6 există un contrast. Apostolul spune că dacă acordăm atenție lucrurilor cărnii rezultatul este moartea în timp ce, dacă acordăm atenție lucrurilor duhului rezultatul este viața și pacea. Acest verset revelează faptul că așa cum carnea este împotriva duhului, tot astfel rezultatul faptului de a acorda atenție cărnii, care este moartea, este opus rezultatului faptului de a acorda atenție duhului, care sunt viața și pacea. Astfel, apostolul ne spune că moartea nu este doar opusul vieții ci și opusul păcii. Prin urmare, simțul morții nu este opus doar simțului vieții ci și simțului păcii. Simțul vieții ne face să ne simțim proaspeți, vioi, satisfăcuți și viguroși. Simțul morții ne face să ne simțim într-un mod opus acestora: vechi, deprimați, goi, lipsiți de putere.

Simțul păcii ne face să ne simțim naturali, odihniți, confortabil, în largul nostru. Conștiența morții ne face să ne simțim exact într-un mod opus - nenaturali, neodihniți, inconfortabil, neliniștiți. Astfel, de fiecare dată când ne simțim dezolați, deprimați, goi, uscați, slabi, neputincioși, triști, întunecați, nesiguri, inconfortabil, fără armonie, plini de conflict, nenaturali, triști, legați, ar trebui să știm că NU TRĂIM ÎN DUH - DIMPOTRIVĂ, TRĂIM ÎN CARENE CARE ESTE OPUSUL DUHULUI.

Carnea despre care apostolul vorbește aici nu se referă doar la poftele cărnii noastre ci la întregul nostru om vechi. Tot ceea ce aparține omului nostru cel nou lăuntric, aparține duhului; la fel, tot ceea ce aparține omului nostru cel vechi exterior, aparține cărnii.

Tot ceea ce nu este din duh și nu aparține duhului este din carne și aparține cărnii. Deși sufletul este altceva decât carnea, totuși, din cauză că sufletul a căzut deja și a devenit un prizonier al cărnii, tot ceea ce este din suflet sau aparține sufletului este de asemenea din carne și aparține cărnii.

Deci, dacă trăim prin suflet, noi trăim prin carne. Fie că acordăm atenție cărnii, fie că acordăm atenție sufletului, noi totuși acordăm atenția cărnii. Acest simț al morții ne face să ne simțim fie deprimați și goi, fie neliniștiți, nesiguri. De fiecare dată când avem o astfel de conștiență ar trebui să știm că acordăm atenție cărnii și trăim în carne, sau în suflet. Un astfel de simț ne face să cunoaștem opusul duhului care este carnea și să o recunoaștem. Astfel, cunoscând opusul duhului putem cunoaște duhul însuși.

Orice am face, indiferent dacă credem că este corect sau greșit, spiritual sau nespiritual, dacă adânc înăuntrul nostru ne simțim neliniștiți, nesiguri, goi, deprimați - aceasta dovedește că noi umblăm prin carne și nu prin duh.

Chiar când ne rugăm sau predicăm ca să nu mai menționez și alte lucruri -sau când facem lucruri ce nu sunt bune, dacă ne simțim goi, deprimați avem dovadă clară că ne rugăm, predicăm prin carne și nicidecum în duh. De multe ori, prin mintea sau carnea noastră (deoarece nu este în duh!) noi ne rugăm ca și cum am citi, am recita într-o carte.

Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât ne simâim mai uscați și deprimați, fără bucurie. După rugă ne simțim goi, fără apă, fără bucurie. Deși poate ceea ce am cerut în rugă a fost foarte potrivit, totuși, nu a fost în duh ci prin capul nostru. Dacă am fi făcut ruga în duhul ar trebui să simțim satisfacția, liniștea înăuntrul nostru, să ne simțim împrospătați.

Acestea sunt avertismente pentru noi că ne rugăm prin carne și ele ne pot îndemna să cerem eliberare de ea și să trăim prin duhul. Dacă noi devenim conștienți de aceasta, dar totuși, continuăm să ne rugăm prin carne, după o perioadă lungă de timp moartea poate face ca duhul nostru dinăuntru să își piardă conștiența și să devină paralizat.

Dacă duhul nostru este paralizat și inconștient, cauza este faptul că am trăit în carne o perioadă prelungită încât duhul nostru este vătămat de moarte. Astfel, noi putem ști exact cum să ne tratăm duhul și dacă trăim în el sau nu.