Sărutul brumei

   Sărutul brumei

   Când mi-am aruncat ochii pe fereastră în această dimineață, am văzut o perie albă cu care se îmbrăcase în brumă iarba, florile și tot ce era viu. Parcă era un congelator deschis și uitat de cer, pe pamânt. O strângere de inimă m-a cuprins și mi-am dat seama căci pierdusem ''prietenia'' cu verdele rămas în aceste zile de toamnă,  și culorile ei așezate maiestuos în frunze.

   De ce mă încerca un sentiment de... pierdere, ca acela pe care l-am simțit când în fața unor persoane  mărturisisem pe Dumnezeul cel Viu și jertfa Sa mântuitoare?

   De ce printre vorbe  meșteşugite ''m-au tras pe dreapta''  unindu-se în prietenii lumeşti cu alții, avizi de asemenea plăceri?

   De ce lăsaseră ca sărutul brumei să-și găsescă plăcerea în vorbele și respingerea lor?

   De ce-au acceptat să fie mușcați de înghețul brumei înlăturându-L pe Isus Christos ca Domn?

   Am înțeles căci așa cum bruma a mușcat din verdeața vieții verdelui, așa s-au lăsat mușcați, sărutați de necredință față de Mântuitor.

   ...Își spun: creştini!

   Poate odată au sărutat cu focul dragostei în lacrimi și rugi  jertfa mântuitoare, au gustat din El și au văzut ce bun este Domnul...! Dar acum?!

   Sărutul brumei nu-i lasă să se mai apropie de EL...

   Azi cerul este  mai sărac de ei, de aceia care s-au sărutat cu bruma respingerii de Mântuitor, mai trist pentru sufletele lor.

   Prin refuzul lor, mă simt înfrigurată sufletește, dar mai aproape de El, mai bogată în Duh Sfânt și mai încredințată de cuvântul scris.

   La ei să se fi referit cuvântul căci '''nu toţi chemați sunt și aleşi?!''

Unor vecini tineri, am încercat să-L mărturisesc pe Dumnezeu dar refuzul lor ''elegant'' cât și întrunirile - tinerești în care se consumă alcool m-au făcut să înțeleg căci nu sunt interesați de Biblie.