Sarbatorile

Isus călătorea cu ucenicii săi. La un moment dat…

…Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”

Marta este împărţită cu multă slujire.

Maria este adunată la picioarele Mântuitorului. Cele care, călcând peste şerpii şi scorpionii sufletului nostru, aduc liniştea şi izbăvirea.

Ne-am obişnuit, cu predilecţie în ajunul praznicelor mari, momente ale înnoirii duhovniceşti, să ne îmbrăcăm în straiele comportamentale ale Martei şi să ne însuşim simbolic numele ei biblic. Ne împărţim cu multă slujire şi aşternem mese pe care le umplem cu bucurii ale pântecelui, lăsând să pălească în mintea şi inima noastră, poate de multe ori, scopul strădaniilor noastre greu ostoite.

Marta este numele sărbătorii cu chip văzut.

Maria este dornică de relaţie, de a se hrăni din dragoste şi înţelepciune. Pentru ea, bucuria împărtăşirii întrece orice altă bucurie. Sărbătoarea ei este aceea a sufletelor, a comunicării, a ideilor. A sensurilor. Ea este deschidere. Tot ceea ce aşterne este propria inimă, semnificaţia pe care o poartă în adânc. Spre a fi îmbogăţită şi ridicată. Slujirea ei este supunere.

Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.

Maria este numele sărbătorii cu chip nevăzut.

***

Oricât de mult am dori să ne amăgim, sărbătorile lumii sunt bătute-n timp. Ele vin şi pleacă, lăsând în urmă doar amintiri.

Sărbătorile inimii, în schimb, sfidează curgerea temporală. Ele îngroapă în pământul sufletului nostru sâmburi ai Nemuririi. Mai devreme sau mai târziu, ei vor rodi. Precum sâmânţa parabolei aruncată în pământul cel bun. Iar când vor vor face aceasta, din preaplin, vor încărca mesele cele sufleteşti şi duhovniceşti cu hrană nepieritoare. Aceea care întăreşte spre viaţă şi zideşte spre înălţare.