Să răbdăm cusururile celorlalţi!

   Să răbdăm cusururile altora!

   Ceea ce nu poţi îndrepta nici la tine nici la alţii, trebuie să suferi cu răbdare, până când Dumnezeu va rândui altfel.

   Gândeşte-te că poate e mai bine aşa, pentru ca să te înveţi cu RĂBDAREA, fără de care meritele noastre n-au mare preţ. Cu toate acestea, când întâmpini asemenea piedici, se cade să te rogi lui Dumnezeu ca să-ţi ajute să suporţi cu blândeţe ceea ce nu poţi schimba.

   Ai sfătuit odată, de două ori, pe aproapele tău şi nu s-a îndreptat?

   Nu te lua la ceartă cu el, ci lasă totul în seama lui Dumnezeu, ca să se facă voia Lui şi să fie preamărit în toţi robii Lui; căci El este Singurul care poate să scoată şi dintr-un rău un bine.

   Învaţă-te să rabzi cusururile şi slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, căci, vezi şi tu ai multe pe care alţii trebuie să ţi le rabde. Dacă pe tine însuţi nu te poţi îndrepta, cum vrei să faci pe altul după placul tău?

   Vrem ca alţii să fie fără greşeli; dar pe ale noastre nu ni le îndreptăm.

   Ne place ca altora să nu li se lase frâu liber, când însă e vorba de noi, să nu fim opriţi nici de la cel mai mic lucru.

   Cerem ca alţii să fie strânşi în chinga rânduielilor dar slobozenia noastră să nu fie mărginită cu nimic.

   Iată cum se adevereşte vorba că rareori privim pe aproapele nostru cu acelaşi ochi cu care ne vedem pe noi înşine.

   Dacă toţi oamenii ar fi desăvârşiţi, ce-am mai avea de răbdat de la alţii, pentru Dumnezeu? 

   Dumnezeu a rânduit însa aşa, ca să învăţăm să ne purtăm sarcinile unii altora, căci nimeni nu este fără greşeală, nimeni fără sarcină, nimeni care să nu aibe nevoie de altul, nimeni destul de înţelept ca să nu aibe nevoie de un sfat.

   Se cade deci, ca să NE RĂBDĂM UNII PE ALŢII, să NE ÎNDEMNĂM UNII PE ALŢII, să NE ZIDIM UNII PE ALŢII!

   Câtă tărie are cineva, în ziua necazului se cunoaşte; căci nu prilejurile fac pe om slab, ci ele numai îl arată cât este de slab.