Să ne vedem așa cum suntem -2-

Dacă Duhul lui Dumnezeu este la lucru, trebuie să schimbăm centrul de interes. Trebuie să-L invităm cu regularitate să ne descopere păcatul nostru exact în acele momente în care suntem cel mai puțin dispuși să o facem.

Indiferent cât de dureros este păcatul altora împotriva noastră și indiferent cât de dreaptă este pentru noi confruntarea cu cel care a păcătuit împotriva noastră, trebuie să privim la înclinația noastră de a răspunde cu o pretenție ca o problemă cel puțin la fel de serioasă ca și păcatul comis împotriva noastră.

CERCETEAZĂ-MĂ, DOAMNE! - este o rugăciune potrivită, mai ales atunci când suntem amețiți de lovitura dată de păcatul altuia.

Al doilea obstacol în calea bunei înțelegeri a propriei persoane este scopul pe care ni-l fixăm. Dacă pare ilogic să-I cer lui Dumnezeu să mă cerceteze când cineva greșește flagrant împotriva mea, atunci în mod sigur pare să nu fie necesar să-L invit pe Dumnezeu să facă o cercetare amănunțită când totul se desfășoară normal și plăcut. Ce sens are să începem un program serios de exerciții, când ne bucurăm de o sănătate bună și nu avem în plan să ne apucăm de o treabă grea? Nimeni nu merge la doctor dacă se simte bine.

Cei mai mulți dorim ca existența noastră să fie tihnită. Dormim în pat nu pe podea. Nu este nimic rău să ne asigurăm un oarecare confort și să ne folosim de el - dacă nu devine prioritatea noastră. Dar pentru mulți dintre noi, poate pentru cei mai mulți, confortul tocmai asta este. Dacă nu ne preocupă prea tare problemele grave ale vieții, probleme care apar când ne evaluăm după standardele dragostei sfinte, atunci e probabil că scopul nostru nu este asemănarea cu chipul lui Hristos, ci confortul acestei lumi.

Propria viață îmi asigură un confort considerabil, fiind aranjat, în general de mine. Nu găsesc nimic rău în a-mi prăji pâinea înainte de a o mânca. Dar găsesc în mine o tendință înspăimântătoare de a-mi încetini căutarea lui Dumnezeu când toate îmi merg bine. Uneori, mi se pare că am deja ceea ce îmi doresc cu adevărat - nu plinătatea părtășiei cu Dumnezeu, ci o familie unită, prieteni drăguți, o slujbă plăcută, sănătate satisfăcătoare, un cont acceptabil în bancă și o casă confortabilă.

Cu toate că prefer să gândesc altfel, simt uneori că relaxarea liniștitoare este mai mult produsul unei mulțumiri de sine care depinde de confortul imediat, și nu de rezultatul odihnei în lucrarea și promisiunea lui Hristos.

Mulțumirea de sine și odihna sunt două lucruri diferite. Odihna mă eliberează de ceea ce mă mână să trăiesc așa cum ar trebui dar îmi ia dorința arzătoare de a-L cunoaște mai bine pe Hristos, chiar și atunci când viața este plăcută.

Odihna pe care o dă Hristos mă stârnește să-L cunosc mai bine pe Cel care mi-o dă și să doresc tot mai mult ca și alții s-o trăiască.

Creștinul care înțelege păcatul din inima lui -nu numai păcatul extern și durerea lăuntrică- și care apreciază minunea de a-L cunoaște pe Dumnezeu, pentru că a gustat din bunătatea Lui, va continua să-I ceară lui Dumnezeu să-l cerceteze chiar și atunci când viața este plăcută.

Nici păcatul altora, nici confortul vieții nu va slăbi dorința creștinului care merge spre maturitate de a se cunoaște mai bine, încât să ajungă să înlăture orice piedică din calea mai bunei cunoașteri a lui Dumnezeu.