Să ne vedem așa cum suntem -1-

Trebuie să învățăm să evaluăm lucrurile pe care le spunem și le facem în relația noastră cu alții, pentru a descoperi în ce zonă s-a răspândit boala spiritului plin de pretenții. Trebuie să realizăm procesul de evaluare fără să ne epuizăm într-o introspecție bolnăvicioasă. Dacă scopul ultim al cercetării lăuntrice este să ne înțelegem pe noi înșine, atunci e foarte probabil că vom aluneca pe nisipurile mișcătoare ale introspecției. Emiterea unor teorii inteligente despre noi înșine - de ce ne simțim așa și de ce facem așa- nu este un exercițiu profitabil în sine.

~& ,"& ,"& ~

Psalmistul i-a cerut lui Dumnezeu: CERCETEAZĂ-MĂ... ȘI CUNOAȘTE-MI INIMIA! VEZI DACĂ SUNT PE O CALE REA... Cred că am ascultat mai multe predici despre plinătatea Duhului, despre locuirea noastră de către Duhul Sfânt, pecetluirea cu Duhul sau botezul cu Duh decât despre CERCETAREA DUHULUI. Primele îmi dau liniște și comfort. Lucrarea de cercetare a lui Dumnezeu mă neliniștește.

Dar creșterea implică întotdeauna neliniște. Duhul ne-a fost dat nu numai ca să ne mângâie, ci și ca să ne dovedească vinovați.

Dacă problema este cu inima noastră și dacă ea reușește să-și ascundă urâțenia după perdeaua autoînșelării, atunci adevărul că numai Dumnezeu poate vedea în inima noastră trebuie înțeles foarte bine și aplicat.

Trebuie să descoperim cum să-I dăm voie Duhului lui Dumnezeu să ne reveleze ceea ce vede.

În legătură cu acest lucru, cele mai multe discuții apelează la arta meditației. Și este corect. Nu trebuie numai să citim Biblia, să ascultăm predici și să cercetăm probleme spirituale împreună cu prietenii, ci trebuie să găsim și acele locuri liniștite, acele momente de liniștire a vieții noastre agitate, când suntem liniștiți în fața lui Dumnezeu. Nimic nu restabilește perspectivele, nu ne reîmprospătează și nu ne descoperă direcția nouă atât de eficient ca timpul petrecut fără grabă împreună cu Domnul, când nu ne consultăm agenda și nu avem alt scop decât părtășia cu Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu ne poate cerceta cel mai bine când în sufletul nostru este liniște.

Dar nu cred că, făcându-ne timp să auzim ce ne vorbește Dumnezeu, ajungem la esența problemei. Sunt factori mai adânci care apar prin lucrarea de cercetare a Duhului. Cei mai mulți dintre noi nu vrem să renunțăm la anumite atitudini, care ne fac să ne ascundem în cămăruța noastră întunecată când Domnul intră în cameră cu o lampă. Aș dori să abordez pe scurt două probleme care ne împiedică să ne înțelegem pe noi înșine bine chiar și atunci când ne retragem în liniște pentru mai mult timp.

Ne concentrăm atenția asupra anumitor probleme. Tocmai în momentele în care trebuie să ne vedem pe noi înșine, suntem preocupați de modul în care ne tratează altcineva. Este greu - e ca și cum aș căuta acul în carul cu fân- să fiu preocupat de o ușoară nuanță de neliniște în tonul vocii mele când vorbesc cu un prieten care a răspândit bârfe răutăcioase despre mine.

Adevărul groaznic este că puterea de a ne autoînșela ne poate face să credem că problema noastră este minoră în comparație cu a prietenului când, de fapt, e la fel de gravă. În termeni biblici, bârna din ochiul nostru pare un pai în timp ce paiul din ochiul prietenului arată ca o bârnă.

Amintindu-ne de faptul că trebuie să ne concentrăm asupra responsabilității proprii, s-ar putea întâmpla să ne analizăm, deși cu silă, dar vom crede totuși că cealaltă persoană este adevăratul păcătos.