Sa cultivam simplitatea si solitudinea

   Noi crestinii, trebuie sa ne simplificam vietile altfel, vom pierde comori nespuse, atat pe pamant cat si in vesnicie.

   Civilizatia moderna este atat de complexa pana acolo incat sa faca imposibila viata devotionala. Ne epuizeaza prin noi si noi lucruri care ne solicita atentia, si ne doboara la pamant prin faptul ca ne distruge solitudinea, unde altfel, am putea sa ne innoim puterea inainte de a iesi din nou sa ne confruntam cu lumea. "Sufletul ganditor se retrage in singuratate", a spus poetul de demult, al unor vremuri mai linistite. Dar unde este singuratatea in care sa ne retragem astazi?... Stiinta care a asigurat oamenilor un anumit confort material, i-a jefuit de sufletele lor, inconjurandu-i cu o lume ostila existentei lor.

   "Comunica cu propria ta inima cand esti in pat si stai linistit." Este un sfat intelept si vindecator; dar cum poate fi urmat el in aceste zile ale ziarului, telefonului, radioului si televiziunii? Aceste jucarii moderne, asemenea puilor de tigru tinuti in casa, s-au dezvoltat asa de mult si de periculos, incat ameninta sa ne devoreze pe toti. Ce a fost destinat a fi o binecuvantare a devenit un blestem real. Nici un loc nu este acum ferit de intruziunea lumii. O modalitate prin care lumea civilizata ii distruge pe oameni este aceea de a-i impiedica sa aiba propriile lor ganduri. Sunt nenumarate surse care imprima in mintile oamenilor material de gandire strain, gata fabricat si dinainte rumegat. Putina asimilare fara efort, a acestor idei imprumutate, si omul obisnuit a rezolvat problema gandirii. Aceasta subtila spalare a creierului se desfasoara zi dupa zi, an dupa an, in dauna vesnica a multimii. Oamenilor le este frica sa ia decizii independente si sa-si asume responsabilitatea, de aceea majoritatea aleg sa faca ce face multimea.

   A fost un timp nu prea indepartat cand casa omului era castelul sau, un adapost sigur unde se putea intoarce in cautarea linistii si a solitudinii. Acolo ploaia cerului poate sa bata inauntru... Acesta era intradevar caminul... Despre un asemenea loc sacru a scris poetul, Ralph Waldo Emerson: "o, cand sunt in siguranta in casa mea din padure, calc in picioare mandria Greciei si a Romei, si cand ma intind sub pini, unde luceafarul de seara straluceste sfant, rad se stiinta si mandria omului, de scolile prea mari si de clanul celor invatati, caci  ce sunt ele toate in marea lor  vanitate, cand omul se poate intalni cu Dumnezeu in ruga? "

   Niciodata nevoia de solitudine si liniste nu a fost mai mare ca azi....