text Eseuri crestine

Ruşinea, vinovăţia, condamnarea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Bevere

Dacă treceţi sentimentele de ruşine, vinovăţie şi condamnare prin filtrul din Ioan 10.10, acestea intră, cu certitudine, sub jurisdicţia hoţului, nu a lui Dumnezeu. Însă, pentru a înlătura orice îndoială, să cercetăm subiectul mai adânc. Psalmistul scrie:

'Binecuvântează (laudă cu dragoste şi cu recunoştinţă), sufelete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale (fiecare dintre ele), El îţi vindecă toate bolile tale (fiecare dintre ele)' Psalmul 103.2-3

Gândiţi-vă la persoana cea mai demnă de încredere pe care o cunoaşteţi. Este soţul sau soţia, unul dintre părinţi, un bunic, sau medicul vostru? Persoana aceasta nu v-a minţit şi nu v-a înşelat niciodată. Sper că aveţi sau aţi avut în viaţa voastră o asemenea persoană. Închipuiţi-vă că această persoană vă face promisiunile pe care le-am citat mai sus, şi nu doar atât, dar este şi în stare să le îndeplinească.

Gândiţi-vă acum la următorul aspect: Dumnezeu este de departe mult mai demn de încredere decât persoana la care v-aţi gândit. El ne îndeamnă SĂ NU UITĂM NICIUNA DIN BINEFACERILE LUI. Nici măcar una. Prima dintre acestea stă în faptul că El ne-a iertat toate păcatele. E uimitor, nu-i aşa? Ce bunătate, ce îndurare, c edrgoste! Dacă nu v-aţi lămurit încă aspectul acesta, să-l clarificăm acum: VOI SUNTEŢI IERTAŢI ÎN ISUS CHRISTOS. Nu există păcat săvârşit care să nu fie şters prin sângele Lui vărsat la cruce. Aşadar, dacă ruşinea, vinovăţia sau condamnarea îşi fac loc în sufletul vostru cu privire la ceva ce v-aţi gândit, aţi spus sau aţi făcut în trecut şi pentru care aţi cerut deja iertare lui Dumnezeu, atunci NU DUMNEZEU SE AFLĂ ÎN SPATELE ACESTOR SIMŢĂMINTE GROAZNICE.

'CINE VA RIDICA PÂRĂ ÎMPOTRIVA ALEŞILOR LUI DUMNEZEU? DUMNEZEU ESTE ACELA CARE-I SOCOTEŞTE NEPRIHĂNIŢI! CINE-I VA OSÂNDI? CRISTOS A MURIT! BA MAI MULT, EL A ŞI ÎNVIAT, STĂ LA DREAPTA LUI DUMNEZEU ŞI MIJLOCESTE PENTRU NOI! ' Romani 8.33-34

Versetele sunt cât se poate de lămurite. 'Cine va îndrăzni să ne acuze? ' O va face Dumnezeu? NU! Atunci cine ne va condamna? Oare Isus Hristos? NU! Gândiţi-vă numai: Dumnezeu L-a trimis pe Domnul Isus să moară pentru voi pe când eraţi încă vrăjmaşii Lui. Domnul Isus a primit să Se jertfească, iar Duhul Sfânt a dus la îndeplinire planul. De ce Dumnezeu Tata, Dumnezeu Fiul sau Duhul Sfânt v-ar condamna, v-ar face să vă simţiţi copleşiţi de ruşine sau de vinovăţie, când nu sunteţi duşmanii, ci copiii lui Dumnezeu? Şi de ce v-ar condamna, de ce v-ar osândi când osânda a fost purtată de mielul Său de jertfă? Nu a fost jertfa lui Isus îndeajuns? Nu are ea consecinţe veşnice?

Autorul cărţii Evrei ne asigură de următorul fapt:

'Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veşnic S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu! '

Jertfa lui Cristos nu doar că a îndepărtat păcatul nostru dinaintea Lui Dumnezeu ci ne-a curăţa conştiinţa de condamnare, de vinovăţie, de ruşinea păcatului. Aşadar, dacă trăiţi pentru El şi căutaţi să vă supuneţi dorinţelor Lui, dar sunteţi chinuiţi în continuare de aceste gânduri sau simţăminte, este important să ştiţi că ele vin de la cel rău care încearcă să vă doboare.

Va trebui să confruntaţi sursa cu îndrăzneală. Cum anume? Aşa cum S-a împotrivit Isus aceluiaşi vrăjmaş care L-a pus la încercare în pustie: folosind arma Cuvântului divin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri ...
Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri...Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri,Deschis-A Poarta Vie către Rai!Ne-a alungat păcatele-n Eteruri,Și-a şters din Viaţă cruntul „of şi vai”,Lăsând în loc... Citeste mai mult >>
Cugetare în versuri
Cugetare în versuriTrăim prin clipe trecătoare,Crezând că lumea ne e aproape,Dar sufletul cunoaște oareCâte priviri sunt doar plecate?Când ochii inimii se-aprindȘi lumina cade lin peste tine,Înțelegi... Citeste mai mult >>
Eu nu mă las de Tine
Eu nu mă las de rugăciune,Eu nu mă las, eu nu mă las de ea,Doar Ție Doamne Îți pot spuneNecazul și durerea mea.Atunci când sunt doar eu cu Tine,Atunci îmi plânge și îmi cântă inima,Când stau în Fața T... Citeste mai mult >>
Nu dispera!
`Nu dispera! `Nu dispera când greul te apasă.Și nu cârti cânt cel rău nu te lasă.Te curățește Domnul.Să stai cu El la masă.Nu dispera pe cale, când ți-e greu.Isus este acol mereu, e ajutorul tău.Tu nu... Citeste mai mult >>
Te laud Doamne!
Vrednic ești Părinte SfântVrednic de-a fi lăudat!Cântă marea și pământul,Ceru-Ți cântă ne-ncetat!Vin și eu, un fir de praf,Ce-i salvat prin harul TăuSă Te laud să Îți cântVeșnic Domn și DumnezeuȘi pri... Citeste mai mult >>
Să nu te-ngrijorezi...
Să nu te-ngrijorezi creștine!Nu te gândi la ce va fiOricum nu stă-n puterea taSă schimbi ceva... Oare nu știi?Trăiește ziua ce ți-e datăCu bucuria cea mai sfântăCăci Dumnezeu ți-a pregătit-oȘi-n Haru-... Citeste mai mult >>
Şi de-ar fi să trec...
Și de-ar fi să trec prin apăȘtiu că Tu mă vei vegheaNici un val nu mă va bateCăci voi fi în palma Ta!Temerile niciodatăSufletul nu îmi vor frângeCăci în vremuri de-ncercareHarul Tău îmi va ajungeȘi de... Citeste mai mult >>
Privesc la cer...
Privesc la cer și mă cutremur...Ce mare ești Părinte Sfânt!Ești nesfârşit în bunătate,Ești tot și-n toate pe pământ!Iubirea Ta mă înconjoarăDin zori de zi în asfintitȘi noaptea vii în visul meuSă-mi s... Citeste mai mult >>
Întrebări
Doamne de ce dorul doare și adesea teama-i multă?De ce omu-i răzvrătit și de Tine nu ascultă?De ce Doamne vin furtuni ce amarnic ne lovescȘi de ce în strâmtorare grijile se înmulțesc?Spune-mi Doamne d... Citeste mai mult >>
Slăvit să fii!
Dacă Braţul Tău puternicN-ar veghea pe calea meaDoamne, cât aș fi de singurViața cât ar fi de grea...Dacă nu mi-ai fi alăturiCând vin valuri peste mineM-ar ține captiv în noapteMări de lacrimi și susp... Citeste mai mult >>