Rugăciunea radicală -2-

Mesagerul profetic

Sunt conștient că unii au motive teologice pentru a crede că a luat sfârșit charisma profetului în perioada apostolică. Iar pentru alții, cuvântul acesta nu mai este de folos din cauza abuzurilor și a stereotipurilor zilelor noastre. Le înțeleg neliniștea, chiar și așa, am ales să folosesc și pe mai departe cuvântul PROFET din două motive. Mai întâi, așa mi-a fost dat pe acea plajă din Oregon iar apoi pentru că Biblia conține o tradiție bogată în această privință, tradiție care inspiră lucrurile despre care urmează să vorbesc.

Cum arată acești profeți?

Ei provin din toate clasele sociale și din toate categoriile de oameni. Unii sunt educați, alții analfabeți sau semialfabeți. Unii provin din biserici sau denominațiuni organizate, alții provin din afara acestor structuri, unii sunt femei, alții bărbați, alții copii.

Dar până la ultimul, ei Îl iubesc pe Isus cu toată inima. Privind la fiecare dintre ei vedem dovezi ale chemării lui Dumnezeu asupra vieții lor și ale mâinii lui Dumnezeu asupra lucrării lor. Pentru ei nu are nicio importanță cine stă pe primul rând, cine primește atenția sau de cine se va aminti în analele istoriei. La drept vorbind, puțini dintre ei sunt cunoscuți custozilor mass-mediei moderne căci le lipsesc acele elemente indispensabile pentru a fi demni de o apariție la știri - vorbesc de bani, putere și scandal.

Cei mai mulți dintre ei sunt lipsiți de însemnătate și irelevanți până și în lumea religiei. Nu că nu ar avea influență, ci doar că postura din care ei își exercită influența este privită ca neimportantă. Cui îi pasă dacă câteva mii de oameni din triburile din Zair s-au întors la Hristos și ascultă de El? Nu că acești profeți nu ar avea impact însă este vorba de acel gen de impact pe care cei din jur îl consideră irelevant. Cine bagă de seamă că indivizi anonimi din Los Angeles încep să-și iubească dușmanii și să-și împartă bunurile cu cei de lângă ei? După socotelile umane obișnuite, aceștia sunt oameni mărunți însă în Împărăția lui Dumnezeu ei sunt de fapt cei mai mari. Ei sunt moștenitori spirituali ai Deborei și ai lui Ilie, ai lui Amos și Ieremia, ai lui Pavel și ai fetelor lui Filip.

Sub conducerea lor și prin puterea Duhului Sfânt, poporul lui Dumnezeu este adunat din nou laolaltă - nu vorbesc aici din punct de vedere orgazițional ci organic. Suntem în zilele noastre martorii faptului că o întreagă armată de copii, femei și bărbați sunt prinși într-o orânduire diferită de realitate și putere.

Ei sunt cei care au văzut stânca desprinsă fără ajutorul vreunei mâini zdrobind împărățiile acestei lumi și transformându-se într-un munte mare ce a umplut tot pământul (Daniel 2). Ei sunt cei care au văzut piatra cea vie - chiar piatra pe care zidarii au lepădat-o - devenind piatra din capul unghiului, iar ei înșiși au devenit asemenea unor pietre vii, clădite într-o casă spirituală, într-o profeție sfântă (1 Petru 2). Ei sunt cei care au intrat în Împărăția Dumnezeului nostru și al Hristosului Său.

Ei sunt cei care pot crea viziunea unui nou început a unui viitor al neprihănirii, al păcii și bucuriei în Duhul Sfânt. Ei sunt cei cuprinși de o putere sfântă de a face binele. Ei sunt scoși din robie spre a redeveni ființe umane. Nu pot fi manipulați sau amăgiți. Își iubesc vrăjmașii și se roagă pentru cei care îi disprețuiesc. În timp, însăși prezența și acțiunile lor vor dărâma structurile susținute de lăcomie, mândrie și teamă. Simpla lor lipsă de cooperare cu opresiunea, cu ideile preconcepute și cu lupta de clasă din cultura modernă vor transforma lumea, făcând-o aproape de nerecunoscut.

Eu cred că voi, cei care citiți aceste cuvinte, vă aflați în tovărășia celor dedicați. Mâna lui Dumnezeu s-a lăsat asupra voastră curtându-vă, câștigându-vă, atrăgându-vă la El.

Oricât de important ar fi mesagerul profetic, mesajul profetic este și mai important.

Mesajul profetic are în vedere un mod radical de a trăi și un mod radical de a ne ruga. Trebuie ca acum să încercăm să schițăm principiile generale ale acestui mesaj.

Sfidarea spirituală

Adevăratul mesaj profetic ne cheamă întotdeauna la o sfidare spirituală a lumii așa cum este ea acum. Rugăciunea noastră, în măsura în care este cu totul autentică, subminează statu-quoul prezent. Este o mișcare subterană de rezistență, spiritual vorbind. Noi suntem subersivii într-o lume a nedreptății, opresiunii, violenței. Asemenea lui Amos din vechime cerem ca dreptatea să curgă ca o apă curgătoare și neprihănirea ca un pârâu ce nu seacă niciodată. Susținem cauza orafanului și a văduvei, sau oricărei persoane neajutorate cu toată fermitatea împotriva rasismului, sexismului, naționalismului, discriminării de bază de vârstă și a oricărui alt ism care separă și scindează și desparte.

Devenim vocea celor fără glas, pledându-le cauza până la capăt înaintea tronului ceresc. Cerem să fim ascultați. Insistăm să aibă loc schimbări.

Rugăciunea biblică este impertinentă, insistentă, nerușinată, lipsită de bună-cuviință. Seamănă mai mult cu tânguiala într-un bazar în aer liber decât cu monologurile politicoase din biserici. (Walter Wink)

Asemenea lui Avraam, negociem cu Dumnezeu pentru soarta orașelor (Geneza 18). Ca Moise, ne certăm cu Dumnezeu cu privire la soarta poporului (Exod 32). Ca Estera, Îl implorăm pe Dumnezeu cu privire la soarta națiunii din care facem parte (Estera 4).

Sfidarea noastră spirituală presupune încercarea de a-L face pe Dumnezeu să Se răzgândească atunci când credem că această atitudine este în concordanță cu iubirea neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Uneori, rugăciunea credinței implică sfidarea lui Dumnezeu chiar până la granița infatuării scrie Donald Bloesch. Martin Luther afirmă că puterea rugăciunii este atât de măreață încât a biruit cerul și pământul deopotrivă. El a putut chiar vorbi despre o biruință asupra lui Dumnezeu în sensul că încercăm să-L legăm pe Dumnezeu de promisiunile Sale.

Vorbim cu Dumnezeu despre cei răniți, zdrobiți, neajutorați și fără adăpost. Și le vorbim și altora. Sfidarea noastră spirituală conduce către acțiuni ferme, agresive împotriva oricăror forme de nedreptate și opresiune. Suntem furioși că unii oameni sunt aruncați în închisoare în funcție de capriciile unui conducător nedrept sau pentru că băiețelul ce locuiește pe aceeași stradă cu noi e abuzat fizic sau emoțional. Ne simțim insultați văzând că cultura în care trăim definește conceptul de alegere în așa fel încât pune în opoziție o parte din corpul femeii cu ea însăși, că definește viața în așa fel încât săracii sunt oprimați și mai mult și afundați în sărăcia lor. În loc de a o lua și noi pe calea aceasta, trebuie să ne astupăm urechile față de caricaturile mediei și să discernem, într-un duh de rugăciune, calea lui Hristos printre toate problemele complexe ale zilelor noastre.

Armele rezistenței noastre ne fac să părem cu totul irelevanți pentru o lume înteimeiată pe putere, eficiență și control. Noi rostim adevărul. Ne rugăm pentru dușmani. Refuzăm să cooperăm cu nedreptatea. Și oricât de incredibil ar putea părea, armele acestea au puterea de a sfărâma întăriturile și de a da naștere Împărăției neprihănite și pașnice a lui Isus.