Rugăciunea Legământului

Lucrul de care avem noi nevoie este dorința de a cunoaște pe de-a-ntregul voia lui Dumnezeu, alături de hotărârea fermă de a o îndeplini. (John Wesley)

RUGĂCIUNEA LEGĂMÂNTULUI este o chemare profundă, lăuntrică a inimii către o viață saturată de Dumnezeu. Și ea ne conduce la răspântia deciziei personale. Ne călăuzește prin valea dedicării sacre. Ne ademenește pe cărarea muntoasă a supunerii sfinte.

Esența Rugăciunii Legământului este surprinsă în mărturisirea psalmistului:

Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare. (Psalmul 57.7)

La altarul Rugăciunii Legământului jurăm loialitate de neclintit, luăm hotărâri mari, făgăduim supunere sfântă.

TEAMA JUSTIFICATĂ

Îmi imaginez că, instinctiv, faceți un pas înapoi, la auzirea acestui limbaj al dedicării. Și eu mă dau înapoi în fața lui. De ce se întâmplă astfel?

Ei bine, în primul rând, mulți oameni din ziua de azi pur și simplu nu se pricep la angajamente de niciun fel. Într-un anume sens, s-ar putea spune că nu e vina noastră. Atitudinea aceasta plutește parcă în aer. Asta e atmosfera vremurilor pe care le trăim. Angajamentul înseamnă responsabilitate, iar când spui responsabilitate, te gândești la ceva ce te constrânge.

De exemplu, este ceva obișnuit în zilele noastre să definim libertatea ca fiind absența completă a tuturor restricțiilor. Însă, gândindu-ne mai bine chiar și pentru o clipă, ne dăm seama că această idee este de fapt cumplit de ridicolă. Libertatea absolută este un nonsens absolut! Căpătăm libertate în orice privință prin dedicare, disciplină și obiceiuri bine înrădăcinate. Demostene a fost liber să fie un mare orator doar pentru că a trecut prin disciplina de a vorbi deasupra mugetului oceanului, cu pietricele în gură. Georg Frederich Handel a fost în stare să compună magnificul său oratoriu Messiah doar pentru că trecuse ca autodidact prin școala compoziției muzicale. Prin intermediul unei discipline personale intense, Flannery O-Connor a fost capabil să se ridice deasupra unei maladii invalide și să devină unul dintre cei mai buni autori de ficțiune ai secolului al douăzecilea. LIBERTATEA ESTE PRODUSUL DISCIPLINEI ȘI AL DEDICĂRII.

Mai apoi, ne temem și că dedicarea ne va răpi spontaneitatea și bucuria vieții. Jurămintele solemne sună așa de mohorât, de parcă urmează să treci prin viață strângând din dinți! Când vine vorba de rugăciune, nu vrem să ne simțim constrânși de o datorie. Am vrea să ne rugăm în măsura în care ne simțim atrași către acest lucru. Ne temem că angajamentele asumate vor face ca rugăciunea să pară mai mult o serie de exerciții obligatorii decât o jertfă oferită de bunăvoie.

Însă, așa cum ne reamintește Dierich Bonhoeffer, adevărul este că RUGĂCIUNEA NU ESTE O JERTFĂ DE BUNĂVOIE ADUSĂ LUI DUMNEZEU, CI ESTE O SLUJBĂ OBLIGATORIE, UN LUCRU PE CARE EL NI-L CERE. Însă nu trebuie neapărat ca datoria să fie ceva mohorât, încruntat. Considerăm oare că, de vreme ce mulți dintre psalmii pe care îi iubim au luat naștere în contextul ceremoniilor ritualice, n-aveau pic de bucurie în ei? Considerăm oare că din moment ce Petru și Ioan mergeau la Templu la anumite ore stabilite pentru rugăciune, nu a existat spontaneitate în cuvintele pe care i le-au adresat ologului:

Argint și aur n-am, dar ce am îți dau: în Numele lui Isus din Nazaret, scoală-te și umblă!

Sau credeți că omul acela a început să se plimbe prin Templu UMBLÂND, SĂRIND ȘI LĂUDÂND PE DUMNEZEU strângând din dinți? NU, ci atunci când sunt săvârșite în Puterea Duhului, faptele născute din datorie pot fi pline de o mare bucurie și de mari binecuvântări. De fapt, datoria este, așa cum ne învață Caussade, sacramentul clipei prezente.

Aș vrea să mai menționez un motiv pentru care dăm înapoi din fața angajamentului. Cât se poate de simplu, este vorba de teama că nu vom fi în stare să ne ducem la bun sfârșit legământul. Poate cândva în trecut ne-am luat angajamente pe care nu am putut să le împlinim - a fost poate un legământ de căsnicie sau o promisiune făcută copiilor. Sau se poate să fi fost vorba de ceva mult mai simplu, promisiunea de a fi perseverent în ce privește lecturile devoționale de exemplu. Poate că am dat și de versetul acela din Scriptură care ne avertizează:

Mai bine să nu faci nicio juruință, decât să faci o juruință și să n-o împlinește. Eclesiastul 5.5.

Și în consecință, simțim o condamnare în inima noastră cu privire la aceste legăminte încălcate.

Acestei temeri aș vrea să mă adresez, aducând cuvinte pline de har și îndurare. Aduceți-vă aminte, până și marele apostol Petru a făcut promisiuni ce erau prea mari pentru el. Amintiți-vă totodată că Dumnezeu cunoaște intențiile inimii voastre. El vă știe slăbiciunile și punctele deficitare. Deseori, inima vă va condamna pentru lucruri pe care Dumnezeu nu vă condamnă ba mai mult chiar, El este mulțumit în încercările voastre de a-I fi pe plac. PROMISIUNILE ȘI ANGAJAMENTELE INIMII NU SUNT FĂCUTE ÎN ZADAR. Dumnezeu lucrează la acel stadiu al formării voastre ce ține de dorințe. El are o cale anume, proprie, de a duce la îndeplinire dorințele, tânjirile adânci ale sufletului - la urma urmelor, El Însuși le-a așezat acolo!