Risipiri de clipe -2-

'... aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei'

Unele vorbe ale Înţeleptului sunt, parcă, de neacceptat. Te intrigă. Cum adică, este o vreme când e bine sa arunci cu pietre? Vezi tu, partea aceasta de aforism este de fapt o constatare. Ne place sau nu, trăim într-o vreme când se aruncă vehement şi îndrăzneţ cu pietre. Pietre de vorbe, pietre de priviri, pietre de tăcere, pietre de deget ridicat a mustrare, pietre de indiferenţă, de neacceptare, de izolare...

Ne ascundem în spatele argumentelor şi ne umplem fiecare zi cu pietre de tot felul. Iar argumentul preferat, de ceva vreme încoace, este un dar inalienabil, spunem noi, pe care ni l-a dat Creatorul din prima zi când ne-a deschis ochii minţii spre lumină: libertatea. Eşti liber sa vorbeşti, sau, mai cinic, eşti liber să nu spui nimic. Eşti liber să tragi concluzii, să-ţi formezi o părere, să iei atitudini. Doar că, de vreo două secole încoace, am actualizat această libertate, am 'iluminat-o' şi ne-am arogat-o ca libertatea de a pune celorlalţi etichete. Nu crezi că aceasta este o piatră? Crezi că este cel mult, un fulg, un cocoloş din hârtie care nu face rău nimănui? Din nefericire, este o piatră grea, colţuroasă, care loveşte şi răneşte adânc.

Hai sa-ţi spun o povestioară... Am auzit-o zilele trecute:

O mama bună, înţeleaptă şi foarte atentă în ceea ce priveste educaţia copiilor ei, cum sunt toate mamele, nu-i aşa, a văzut că fetiţa ei care avea cinci ani, primise de la vecina ei două mere frumoase. Ar fi vrut sa-i încerce altruismul şi, totodată, sa o înveţe să fie darnică oricât de mult ar ţine la ceva. Ştia că îi plăceau foarte mult merele, şi mai ales că îi plăcea sa primească daruri. Aşa că, imediat ce a văzut că şi-a pus grijulie merele în poală şi s-a aşezat pe bancă a întrebat-o blând, dar cu o intonaţie sugestivă:

'Scumpa mea, vrei să-mi dai şi mie un măr din cele două pe care le-ai primit? '

Fetiţa şi-a privit mama câteva secunde, cu o licărireîn ochi şi apoi, a luat grabită câte o muscătură din fiecare măr. Ca sa-si apere averea, sa se asigure că nu trebuie sa renunţe la nimic din ce-i aparţinea, copila ei, pe care se străduise să o înveţe generozitatea, îşi marcase dreptul la proprietate pe amqndoua merele. Dezamăgită, mama a scos imediat din buzunarul inimii eticheta pe care o merita fetiţa ei: 'egoism crunt'. Simţeam cum clocotesc în ea mânia si frustarea. Nu ştia ce o deranja mai tare... faptul ca nu se îndurase să dea, deşi avea două, sau că nu îi daduse ei, mamei care făcea în fiecare zi sacrificii pentru binele ei. Şi chiar când încheiase analiza şi se pregătea să rostească mustrarea, să îi lipească pe frunte eticheta, fetiţa i-a întins bucuroasă unul din mere:

'Vecina mi-a spus că unul este acru şi unul este dulce şi am gustat ca să ţi-l pot da ţie pe cel dulce, că e mai bun'

Ştiu sigur că mama şi-a înghiţit cuvintele de reproş şi că, ruşinată, şi-a lipit singură o etichetă... 'aruncătoare de... pietre... '

Dacă vezi că, din nefericire, aruncarea cu pietrele-etichete şi-a avut vremea ei, dacă îţi dai seama ca te grăbeşti să îi judeci şi să îi cataloghezi pe oameni după ceea ce vezi, sau ti se pare ca vezi şi consideri a fi realitatea incontestabilă, împlineste neapărat, şi partea a doua a zicerii Înţeleptului:

'Şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei'.

Fă-o în grabă. Alină, vindecă, cere iertare şi învaţă lecţia: Data viitoare, pune-ţi mâna la gură, amână-ţi concluziile cu privire la ceilalţi! Şi dacă totuşi ţi-a căzut din buzunar vreo piatră, făra să-îţi dai seama, peste inimi şi picioruşe de copil, strânge-o repede! Pansează, ştrege lacrimile, apreciază, încurajează... astfel încât dulceaţa mărului să nu devină amărăciune.

Dacă este să recuperezi de undeva secunda pierdută a Pământului, ia-o neapărat de la 'aruncarea cu pietre'.

Ai grijă să-ţi verifici mereu buzunarele inimii, să fie pline doar cu flori sau... cu mere dulci.