Risipiri de clipe

Te-ai gândit vreodată cât de greu, cât de chinuitor ar fi ca mersul să nu fie un automatism, ci fiecare pas să fie dictat conştient, individual, în urma unei decizii bine cântărite? Să nu fie suficient să hotărăşti să porneşti spre o destinaţie, mai apropiată sau mai îndepărtată, ci să gândeşti la fiecare pas cum să le comanzi muşchilor să pună piciorul în mişcare, apoi să-l oprească, să aşeze bine talpa pe sol şi apoi să o ruleze din nou spre vârf, ridicând călcâiul...

Îmi imaginez 'circuitele' încinse în crier, încordarea teribilă şi toate puterile minţii concentrate pe pasul următor. Semaforul tocmai s-a schimbat în roşu? Nu ai timp să prelucrezi ce îţi transmite ochiul, pentru că toată fiinţa ta îţi este preocupată de pasul următor... Îţi vei lua o pauză, când te opreşti, pentru a analiza şi celelalte semnale, dar acum trebuie să faci pasul următor şi nu îţi poţi tine muşchiul încordat prea multă vreme. Îţi aminteşti că, oricum, avem o secundă în minus, nu? Offf!

Până la urmă, nu ai cum să exclami, odată cu Biblia:

'Te laud că sunt o făptură atât de minunată! '

Da, Creatorul a fost atent la toate detaliile. În timp ce mergem mai alene sau mai grăbiti, avem timp suficient sa ne gândim la ceea ce este cu adevărat important; la ceea ce nu este menit să devină automatism. Niciodată. La ce? La semafoare, la oameni, la relaţii, la cuvinte...

Vezi, cam aici s-au deteriorat lucrurile din viaţa noastră: ne gândim îndelung la fiecare pas pe care îl facem, să fie ca pe podiumul de prezentare a modei. Ne luăm timp să ne aşezăm pe faţă fiecare zâmbet, după cum am văzut în oglindă ca ne stă cel mai bine: cu dinţii la vedere, sau, după cum e cazul, cu gura închisă; ridicând colţul ochil, oficial, sau, dacă se accentuează ridurile, mai discret, doar o idee... Sau un zâmbet de complezenţă, oficial, dar tot calculat cu grijă, să dea bine... Şi încruntarea ne-o aşezăm pe frunte... Da, ceea ce ar trebui să fie spontan, doar o manifestare sinceră a ceea ce trăieşti în interior, este foarte laborios proiectat. Avem timp pentru asta. Ştii de unde am luat, cei mai mulţi, secunda aceea care lipseşte?

Hai să-ţi spun. Eram la un eveniment fericit, unde ajunsesem după o călatorie lungă, costisitoare şi anevoioasă, doar pentru a mă bucura împreună cu cei ce se bucură. Seara, cu ceva timp înainte de încheierea sărbătorii, m-am strecurat în spatele sărbătoritei şi, cu multă părere de rău, am spus că trebuia sa plec mai devreme, că eram obosită, nu mă simţeam prea bine, iar a doua zi urma să iau înapoi drumul acela lung şi greu dis-de-dimineaţă.

Fără să se întoarcă măcar spre mine - ştii, secunda aceea lipsă - a dat drumul unui clişeu, însuşit de mult şi ponosit de atâta folosire: 'Foarte bine, mă bucur! ' Probabil nici nu auzise ceea ce spusesem. Sau auzise, dar nu ascultase. 'Se bucură' că nu mă simţeam bine şi ca trebuia să plec. Nu eram în cea mai neagră zi din viaţa mea, ca să mă afecteze răspunsul acesta. Însă este dureros că îl primim sau îl oferim adesea în împrejurări de viaţă mult mai dramatice, când un cuvânt poate să-ţi schimbe ziua sau întreg cursul vieţii. De ce? Pentru că avem replici-clişeu, care ne ies de pe buze automat, astfel încât să nu mai acordăm timp şi atenţie să le personalizăm, să le gândim... să ne pese...

Cât timp îţi iei pentru a te gândi la cuvintele cărora le dai drumul în eter, ştiind ca nu le vei mai putea lua niciodată înapoi?

Ei bine, relaţiile, cuvintele, privirile către oameni nu trebuie să devină niciodată automatisme.

Răpeşte secunda aceea de la schimbul măştilor, de la ora de cosmetizare a chipului sau a sufletului, de la transformarea încruntării reale într-un zâmbet prefăcut, de la numărul banilor sau de la un selfie... Dar nu o răpi niciodată din timpul pe care li-l datorezi celorlalţi, al picurilor de rouă pe care să-i presari peste arşiţa sufletului cuiva...

Nu o răpi niciodată de la privirea aruncată, în treacăt, câtre semaforul vieţii...

Automatismele sunt pentru mers, pentru respirat, pentru zâmbit...

Niciodată pentru iubit, pentru păsat de ceilalţi, pentru trăit cu sens.