Recunoaştere propriilor opţiuni

   Recunoaşterea propriilor opţiuni

   Departe de Dumnezeu, inimile noastre se rătăcesc şi se împietresc. Ce îi va putea aduce oare pe oameni la Dumnezeu?

   Dacă nu vom reuşi în a-i ajuta să cunoască pocăinţa şi viaţă nouă, condamnarea planetei este ireversibilă. Al doilea călăreţ al Apocalipsei va învăţa oamenirea care îi este responsabilitatea înaintea Creatorului ei printr-un grozav război mondial. Ajungem din nou la întrebarea: PUTEM FACE CEVA SĂ ÎMPIEDICĂM DECLANŞAREA RĂZBOIULUI?

   Da! Creştinii au datoria să caute pacea şi să facă pace oricând şi oriunde au prilejul.

   Isus a spus:

   "Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu."

   Domnul şi Mântuitorul nostru ne-a poruncit sa lucrăm pentru pace. Îngerii au anunţat nasterea Lui Isus cântând:

   "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!"

   Aşa cum călareţul de pe calul roşu vine în lume aducând războiul, Isus a venit aducând pacea. Exită totuşi în Scriptură, câteva texte tulburătoare cu privire la pace.

   "Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine  iubeşte pe tatăl ori pe mamă mai mult decât decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga."

   Aici, Isus nu vorbeşte despre conflictul armat, ci despre lupta spirituală care urmează după auzirea Cuvântului cât şi după acceptarea mesajului Evangheliei.

   John Wesley a interpretat acest tip de sabie ca o sabie a dragostei, în sensul că Isus a venit să răspândească iubirea pe pământ, dar aceasta iubire îi desparte pe oameni. Într-o familie, unii pot fi credincioşi, alţii necredincioşi. Aceasta poate naşte fricţiuni, neînţelegeri, despărţiri. Poate că nu acesta e înţelesul principal al cuvintelor lui Hristos. Dar Evanghelia este întotdeauna în stare sa unească sau să despartă.

   Pacea cu Dumnezeu, pacea lui Dumnezeu şi pacea între naţiuni este posibilă numai dacă ne caim de păcatele noastre, ascultăm ce ne spune Dumnezeu, credem în El şi Îl urmăm. Ca slujitori, ca ucenici, fraţi şi surori ai Mântuitorului, noi suntem aliaţii Lui în lupta pentru pacea adevărată şi durabilă. Nicăieri în Biblie nu ni se promite că vom reuşi despărţiţi de El. Hristos ne cheamă să lucrăm pentru pace în ciuda piedicilor aparent insumontabile. Suntem din nou confruntaţi cu misterul suveranităţii lui Dumnezeu şi voinţa noastră liberă, pe care El n-o constrânge. Trebuie sa fim pregătiţi să ne întâlnim cu Hristos în orice moment, dar trebuie să trăim ca şi cum venirea Lui s-ar produce peste o mie de ani.

   Cunoscând consecinţa păcatului, creştinul are datoria să se roage pentru POCĂINŢA ŞI ÎNNOIREA NAŢIUNII ÎN CARE TRĂIEŞTE. Viaţa noastră trebuie să se împartă între lucrările făcute în Numele Lui şi stăruinţa de a afla voia Lui în rugăciune.

   Cred că este vremea să-i învăţăm pe oameni ce este rugăciunea!

   Este vremea ca omenirea întreagă să se unească în rugăciune.

   Ca indivizi şi ca naţiune, trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu în rugăciune şi umilinţă până să se dezlănţuie furtuna şi să ne spulbere!