Răpirea din seraiul-acestei lumi

Răpirea din seraiul... acestei lumi

Cea mai veche amintire a mea, în afară de sărutările bunicii, este imaginea unei carpete murale. Aproape cât un perete, pentru mine imensă la cei 3-4 ani, era brodată cu clasica poveste a Răpirii din serai. Cred că o contemplam minute în şir, pentru că mi-a rămas întipărită în inimă -nu prin realizarea artistică (am mai revăzut-o deseori în casa rudelor), ci prin inefabilele sentimente pe care mi le inspira. Pentru o fetiţă cu destulă imaginaţie, era fascinantă. Noaptea arabă, desigur, înmiresmată. Domniţa, ţinută în braţe, cu obrazul extatic odihnindu-se pe pieptul călăreţului beduin, prin toată atitudinea ei sugera participarea sufletească: era, desigur, răpită cu voia ei. Al doilea bărbat cu chip smead, cu arma în mână, îi urma tot călare, înţelegându-se că era prietenul mirelui, tăinuitorul, martorul şi ocrotitorul dragostei lor.  Aceste gânduri, desigur, nu-mi treceau lămurit atunci prin minte, dar era aşa de minunat să –mi închipui că eram în locul fetei răpite, să experimentez imaginara ei beatitudine, emoţia, teama, împlinirea.

Anii au trecut, am ajuns o adolescentă care, după lectura  poveştilor arabe, ştiam ce robie implica un harem oriental (serai) şi totodată, despre viaţa de căsnicie nu prea roz a unei beduine. Şi totuşi, mi-aş fi dorit să mă răpească, nu un beduin, ci un  Făt Frumos, călare pe un cal alb, eroul clasic al poveştilor noastre. De aceea, când m-am căsătorit, planul nostru romantic era ca mirele meu să mă „răpească” şi să mă ducă la un schit. Acolo, urma să ne cunune un sfânt pustnic (nu eram creştini atunci), apoi să ne petrecem luna de miere la o cabană, doar noi doi, într-o minunată pustietate din munţi. Evident, planul nostru avea o mare lipsă, anume neparticiparea părinţilor, care nu au acceptat decât o nuntă mare, la câmpie. A trebuit să mă mulţumesc cu rochia albă de mireasă şi cu rolul principal. O soră scumpă îmi relata că ea nici de atât n-a avut parte, deoarece se cununase doar civil, într-un costumaş oarecare, apoi urmase rapid primul copil. Devenind creştină, se plângea Domnului că n-a avut parte de o nuntă adevărată. Răspunsul Lui către inima ei, a fost magnific: „Sfinţeşte-te şi îmi vei fi mireasă.”

Mi-am căutat vindecarea pentru nostalgia răpirii neîmplinite în Biblie. Şi acolo, am aflat, cu încântare, că era posibil, totuşi, să fiu eroina unei răpiri adevărate, în viitor.

„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi (1Cor.15:51).

„Apoi, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

„Mângâiaţi-vă dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.”(1Tesalonic.4:17,18).

Tot din Cuvântul Domnului, am aflat că era posibil să fiu a doua oară mireasă, desigur, nu în viaţa aceasta pământească, ci într-un oraş de aur, dincolo de nori. Până atunci, urma să fiu logodnica, mai fidelă decât enigmatica Solveig, ce-şi aşteptase alesul 40 de ani: trebuia să-l aştept cu credincioşie toată viaţa.

Dar ce minunat Mire, Care merită să-L visezi toată viaţa! Sursa de inspiraţie, modelul iniţial pentru Făt-Frumos din basmele noastre, este desigur, Apocalipsa 19:11,12:

„Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta călare pe el, se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi se luptă cu dreptate.

Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.”

„Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat”.(Apoc.19:14).

Această descriere te duce cu gândul la Mirele Ceresc care, cu tot alaiul de nuntă, merge la luptă. Şi este cumplit pentru vrăjmaşii Lui!

Dar pentru noi, care ne rugăm şi sperăm să-I fim Mireasă, El este Prinţul îndrăgostit de farmecul soţiei Sale:

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”(Ţefania 3:17)

Prin urmare, am o nădejde mare că şi ultimele mele amintiri de pe pământ, vor fi legate de o Răpire din seraiul –închisoare al acestei lumi. Şi că voi fi şi eu Mireasa răpită pentru nunta din cer, împreună cu toţi fraţii.

 Maranata! Vino, Doamne Isuse!