Rămâi pe locul tău, nu-l lua pe-al altuia!

   A RĂMÂNE ÎN PICIOARE - implică poziţia corectă, ordine şi oprire pentru fiecare soldat, în opoziţie cu dezordinea. Când, în mod neaşteptat, soldaţii părăsesc rândurile, comandantul lor strigă: "Stai!" Disciplina militară nu permite niciunui soldat să-şi părăsească poziţia fără vreun scop special. Ar trebui să fie grija fiecărui creştin să rămână pe poziţia care i-a fost indicată.

   Metoda diavolului e să scoată mai întâi din rând, apoi să distrugă!

   Armata presupune ordine; unul care merge singur nu poate părăsi rândul. Prin urmare, locul şi rangul creştinului corespund mediului în care activează el, cercului în care se mişcă. În calitate de creştin, tu ai de-a face cu 3 domenii, trăieşti pe 3 planuri: societatea civilă, Biserica, familia. Fiecare are RÂNDURI şi LOCURI. În societatea civilă sunt slujbaşi publici şi cetăţeni privaţi; în Biserică, pastor şi mireni, oficialităţi şi membrii ai congregaţiei; în familie, părinţi şi copii, soţ şi soţie. O bună funcţionare a acestora depinde de faptul ca fiecare rotiţă să se deplaseze uşor la locul ei şi fiecare să-şi îndeplinească datoria pentru binele tuturor.

   Trei lucruri sunt necesare pentru ca cineva SĂ RĂMÂNĂ ÎN RÂND. În primul rând, el trebuie să înţeleagă slujba specifică poziţiei lui.

   "Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă".

   La ce bun să întrebi despre drumul la New York dacă tu mergi spre Londra? Şi totuşi cât de înclinaţi suntem să ne interesăm de drumul şi lucrul altuia în timp ce le neglijăm pe ale noastre. De exemplu, unii creştini îşi petrec mult timp necăjindu-se cu ceea ce ar trebui să facă pastorul în loc să se roage pentru călăuzirea lui Dumnezeu în vieţile lor. Noi vom putea rămâne biruitori în luptă nu analizând datoria altuia şi nici judecându-l pentru neglijarea acesteia, ci împlininându-ne propria slujbă. Şi cum putem să o îndeplinim dacă nu o cunoaştem? Solomon a dat dovadă de o mare înţelepciune când I-a cerut lui Dumnezeu pricepere pentru a-şi împlini slujba.

   În al doilea rând, odată ce cunoaştem slujba ce ne revine, noi trebuie să o îndeplinim în mod conştiincios. Îndemnul dat de Pavel lui Timotei se aplică fiecărui creştin:

   "Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele".

   Adică, dăruieşte-te pe tine însuţi pentru a-ţi putea împlini slujba în locul pe care Dumnezeu ţi l-a stabilit. Adevărata putere a evlaviei stă într-o astfel de consacrare. Religia care nu are nici un impact practic asupra vieţii noastre zilnice devine curând o noţiune abstractă care nu valorează nimic. Şi totuşi sunt mulţi care nu au nimic altceva decât o mărturisire slabă pentru a dovedi că sunt creştini. Ei sunt precum arborele de scorţişoară, care nimic mai de preţ decât scoarţa. Apostolul vorbeşte de astfel de oameni în scrisoarea către Tit:

   "Ei se laudă că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă; nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună."

   Ceea ce se înţelege prin FAPTE BUNE devine mai clar în capitolul Tit 2.2-8, unde apostolul prezintă datoriile ce le revin creştinilor. O bună creştină, dar o nevastă cicălitoare, un om evlavios, dar un tată neglijent - acestea sunt lucruri care nu se pot împăca. Omul care nu se comportă cu evlavie în propria-i casă nu e altceva decât un făţarnic în Biserică. Dacă în magazinul tău nu eşti creştin, nu vei fi nici în cămăruţa ta, chiar dacă te rogi acolo. Dacă credinţa ta se împotmoleşte într-un loc, ea nu poate propăşi în altul. În timp ce îşi menţin o atitudine de închinare faţă de Dumnezeu, unii care mărturisesc că sunt creştini eşuează în îndatoririle lor faţă de alţi oameni. Alţii eşuează în actul de închinare în timp ce par să fie neclintiţi în îndatoririle faţă de semeni. Ambele situaţii sunt distructive pentru suflet.Soldatul care stă în rând este conştient de întreaga datorie ce-i revine, atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de oameni.

   În al treilea rând, a rămâne în rând înseamnă că noi trebuie să ne încadrăm în limitele locului şi chemării noastre. Israeliţilor li s-a poruncit ca fiecare "să tăbărască lângă steagul lui". Aceasta înseamnă că ei trebuiau să fie aranjaţi în ordine, ca într-o familie militară. Dumnezeu nu acceptă vagabonzi în armata Sa de sfinţi:

   "Fiecare să rămână în starea în care L-a aşezat Domnul."

   Tu trebuie să rămâi pe calea specifică chemării tale. Apostolul porunceşte ca fiecare "să-şi vadă de lucrul lui". După cum slujba generalului nu este cea a unui simplu ostaş, tot astfel slujba pastorului nu e cea a adunării. Nu uita: ceea ce e drept într-o acţiune judiciară este ucidere în alta. Pavel spune că noi trebuie să  păzim cu toată seriozitatea tot ce ţine de chemarea noastră; când o depăşim, noi semănăm pe câmpul altuia.

   Ce lume liniştită am avea dacă fiecare lucru şi fiecare persoană şi-ar cunoaşte locul!

   Dacă marea şi-ar păstra locul nu am avea inundaţii; Dacă oamenii şi l-ar păstra p[e al lor, nu am mai vedea un astfel de potop de păcate şi nelegiuiri ce caracterizează secolul nostru.

   Într-adevăr, trebuie să existe un stăvilar puternic care să menţină sufletele noastre în limitele lor normale.

   Însuşi Petru a fost aspru mustrat pentru amestecul în treaba altuia:

   "Ce-ţi pasă ţie?"

  - i-a spus Cristos. Cu alte cuvinte:

   "Petre, vezi-ţi de treaba ta; acest lucru nu te priveşte pe tine"

   Cineva a presupus că această mustrare l-a determinat mai târziu pe Petru să denunţe acest păcat în termeni mai aspri, aliniind OMUL CARE SE AMESTECĂ ÎN TREBURILE ALTUIA cu ucigaşii şi hoţii.