Primii teologi

   Primii teologi

   Atunci când Dumnezeu i-a pus deoaparte pe israeliţi ca popor al Sau, El le-a dat Legea lui Moise care, împreună cu Genesa, marchează începutul Sfintelor Scripturi. După moartea lui Moise, Dumnezeu i-a spus lui Iosua:

   "Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrurile tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciuen".

   Deşi cei mai mulţi israeliţi nu deţineau o copie personală a Scripturilor, una din responsabilităţilor preoţilor şi leviţilor era aceea de a citi oamenilor legea, pentru ca aceştia să devină familiari cu Scriptura.

   Cu toate acestea, Dumnezeu nu le-a spus niciodată preoţilor sau leviţilor că era responsabilitate sau slujba lor sa INTERPRETEZE Scriptura. Dumnezeu nu a aşezat vreo ierarhie teologică pentru a explica Scripturile oamenilor, nici nu a înteimeiat seminarii sau şcoli de teologie pentru a instrui în mod special pe învăţători sau teologi pentru aflarea sensului potrivit al Legii. Mai degrabă, de-a lungul secolelor, Dumnezeu a trimis profeţi ca să-i îndemne şi să-i avertizeze pe israeliţii care se îndepărtau de căile Lui. Dar profeţii nu erau teologi, iar Dumnezeu nu i-a aşezat ca o clasă ierarhică.

   Pentru că israeliţii au falimentat în mod repetat în respectarea poruncilor lui Dumnezeu, în cele din urmă, El a permis asirienilor şi babilonienilor să-i îndepărteze din Israel şi să-i ducă în captivitate. Ani mai târziu, o rămăşiţă a iudeilor s-au întors din Babilon în ţara promisă şi au reconstruit Templul. Perioada de timp de la rezidirea Templului până la distrugerea lui de către romani în anul 70 d.Hr., e numita adeseori, perioada Celui De-al Doilea Templu.

   În acest interval de timp, iudeii au început sa-şi înfiinţeze sinagogi. Acesta era locul de adunare în care iudeii se întâlneau pentru rugăciune şi citirea Scripturilor. Pentru că în acea vreme iudeii erau dispersaţi în tot bazinul Mării Mediteranen, sinagoga i-a ajutat să-şi menţină atât identitatea lor naţională, cât şi Legea lui Moise, chiar dacă mulţi dintre ei locuiau la distanţe considerabile faţă de Templu.

   În timpul acestei perioade, s-au ridicat diferiţi conducători religioşi care doreau să se asigure că naţiunea iudaică nu va mai încălca vreodată Legea lui Moise şi nu va mai ajunge în robie. Printre aceşti lideri se aflau saducheii - o grupare din tagma preoţilor - şi fariseii - care de obicei, nu erau nici preoţi, nici leviţi. Aceştia erau oameni învăţaţi numiţi şi cărturari.

   Deşi aceste grupări religioase au început cu intenţii bune, ele au evoluat de la nivelul de învăţători şi păstori ai poporului la nivelul unei clase ierarhice elitiste ce se plasa deasupra oamenilor obişnuiţi. De la statutul de oameni ai lui Dumnezeu, aceştia au devenit oponenţi ai lui Dumnezeu. Ei s-au schimbat din călăuze spirituale autentice pentru poporul iudeu în stăpâni spirituali care tiranizau poporul. În loc să lumineze poporul, ei au ajuns să-l ţină în ingnoranţă.

   În vremea lui Isus, oamenii se adresau acestor conducători folosind titlul de RABBI, care literal înseamnă STĂPÂNUL MEU.

   Aceasta clasă elitistă de teologi a folosit două metode clasice de a intimida pe iudeii obişnuiţi şi de a lăsa impresia că numai teologii pot înţelege Scriptura în mod potrivit. Aceste două mijloace de control erau:

   1. ABILITĂŢILE LOR LINGVISTICE (în mod special cunoaşterea limbii ebraice);

   2. STATUTUL LOR OFICIAL DE INTERPREŢI AI LEGII.