Pregătire pentru cea de-a doua venire (5)

"Solomon avea o vie la Baal-Hamon, a închiriat-o unor păzitori; şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint " (Cântarea cântărilor 8.11)

   Iată aici o faţă a adevărului, către care Duhul Sfânt îndreaptă atenţia credincioşilor înainte de venirea Domnului. Este înmânarea răsplăţilor după munca depusă. Solomon avea o vie, pe care a închiriat-o unor păzitori. Via aceasta simbolizează întreaga lucrare a Domnului. Nu este niciodată lucrarea noastră, dar suntem răspunzători de ea ca ispravnici sau  păzitori. Trebuie să veghem şi să păzim interesele Domnului. La întoarcerea Sa, ceea ce ne-a fost încredinţat este tot al Lui.

   "Baal-Hamon" înseamnă "Domnul unei mari mulţimi". Aşa era Solomon; ca împlinire a acestei prefigurări, la fel este şi Domnul Isus Hristos. El este Domnul şi Stăpânul unui mare număr de slujitori. Rânduiala lui Solomon era că roada viţei le era dată păzitorilor, aşa că, după munca fiecăruia, îşi primeau partea de rod. Şi noi trebuie să arăm, să semănăm, să păzim, să curăţim, să îngrijim pământul şi plantele Domnului, iar El îi va răsplăti de îndată pe îngrijitori cu roadele pământului. Nu rămâne niciodată fără răsplată ceea ce se face pentru El. Chiar şi un pahar cu apă rece dat unuia dintre micuţii Lui îşi va primi răsplată.

   "O mie de sicli de argint" erau totuşi, ceruţi fiecăruia dintre păzitori, pentru a-i fi aduşi împăratului. Acestea erau roadele cuvenite Domnului, un lucru oarecum diferit de pildele din Matei 25 şi Luca 19. Acolo, dobânda cerută slujitorilor depindea de numărul talanţilor încredinţaţi lor. Mia de sicli de argint reprezintă ceea ce Se cuvine Domnului Însuşi şi ceea ce va primi El dacă robul Lui lucrează cu dragoste şi credincioşie depline. Când ne vom înfăţişa la sfârşit la tronul de judecată al lui Hristos, vom vedea că partea minimă cuvenită Domnului provine dintr-o viaţă creştină matură.

"Via mea care este a mea, o păstrez eu. Ţine-ţi Solomoane, cei o mie de sicli şi două sute fie celor ce păzesc rodul" (Cântarea cântărilor 8.12)

   Ea se singularizează de mulţimea celorlalţi. Ea nu este un păzitor oarecare, din marele număr al păzitorilor viei lui Solomon. Solomon îi dăduse o vie numai a ei. Putea face cu ea orice ar fi dorit (Genesa 13.9). Fiecare păzitor obişnuit avea obiligaţia de a-i aduce roade reprezentate prin mia de sicli de argint. Împinsă de dragoste, împlinea şi ea această rânduială. Şi să dea dragostea mai puţin decât cerea legea? Nicidecum! Ea plătea din dragoste ceea ce reprezenta măsură răspunderii ei.

   Recunoaştem în acest gând două forme de slujire. Una este munca sub rânduiala legii; cealaltă - expresia dragostei. Una îşi are drept temei frica, temeiul celeilalte este preţuirea. Una vine din simţul datoriei; cealaltă - din simpla bucurie de a-I sluji Domnului. Pentru că ea se află acum pe o treaptă mai înaltă a vieţii duhovniceşti, într-o relaţie mai strânsă cu Preaiubitul ei, slujirea ei se deosebea cu totul de aceea a marelui număr de slujitori ai Domnului. Mulţi Îl slujesc împinşi de datorie. Fata cea iubită era îmboldită de dragoste, dar slujba ei nu cobora niciodată sub nivelul cerut de datorie.

   Nu numai Solomon avea de câştigat de pe urma acestui fel de slujire, ci şi aceia care păzeau roadele aveau un câştig. Astfel spus, toţi lucrătorii care au ajutat într-un mod sau altul la strângerea rodului au primit câte ceva din partea ei. Ea nu i-a lipsit de partea de preţuire a muncii lor, care li se cuvenea. Şi ei munciseră; şi, în măsura în care o făcuseră, au fost onoraţi cu ceea ce era de drept al lor. Ea n-a căutat să-şi însuşească nimic din ceea ce li se cuvenea celorlalţi lucrători - un lucru la care bine ar face să ia aminte toţi slujitorii lui Dumnezeu.

   Dar, în ziua când Domnul Se va întoarce ca să-Şi răsplătească robii, ea va fi numărată printre aceia care au fost păzitori ai roadelor şi va primi, deci, "două sute" de sicli de argint. Partea păzitorilor, conform versetului 11, era numai din rod, nu şi din argint. Numai că aici se află o fată care nu comercializează răsplata Domnului după cerinţele legii sau după cât de mult a muncit. De aceea El, i-a dat cu mult peste ce i se cuvenea din roade; a adăugat la partea ei argintul Lui. A revărsat slvă asupra ei. Întrebarea care ni se va pune la tronul de judecată al Lui Hristos va fi, ca în pildele din Matei şi Luca, în ce fel au fost folosiţi talanţii încredinţaţi nouă. Dar, aici, dragostea este pusă la mijloc. Nu e vorba de a ne face datoria sau de a ne îndeplini obligaţiile. Lucrurile privitoare la slujire şi la răsplătire nici n-ar trebui pomenite aici. Acesta este un alt subiect. Duhul Sfânt atrage atenţia asupra slujirii noastre nu de pe poziţia îndeplinirii unei obligaţii, ci din punctul de vedere al dragostei, lucru care se armonizează perfect cu caracterul Cântării.