Povestea florii vandute de doua ori

“25 lei şi ţi le dau pe toate”. Era îngheţată bocnă şi fetiţele care o înconjurau, copiii ei, se bucurau că se termină alergatul în jurul mamei, pentru încălzire. Mergeau acasă. Am luat toate florile, le-am înfăşurat într-un ziar şi, înainte de a pleca, am ales un buchet pe care i l-am oferit, zâmbind cu « La mulţi ani ! » Era mamă, muncind cum putea, femeie care îşi pierduse aproape orice urmă de frumuseţe; deşi îmi vânduse flori pentru celelalte, merita un buchet între toate. Nu a putut să îmi spună nimic. Una dintre fetiţe a început să râdă: “Uite, mamă, ai primit şi tu un buchet de flori azi!”

Mă urmăresc cuvintele ei.
Din spatele găleţii, ramurile acestea sfinte numite flori sunt obiecte de inventar. Se creează o distanţă normala între percepţia din faţa găleţii şi cea din spate, dar cred că în situaţia acestei femei, distanţa este prea mare. Iar această distanţă imensă este drama.

Pentru noi toţi, florile au fost create pentru a fi dăruite. De obicei, de către bărbaţi. Implicit, primite de femei. Florile sunt o investiţie nu tocmai profitabilă; frumuseţe divină, dar teribil de perisabilă. Tocmai perisabilitatea şi inutilitatea lor le fac atât de râvnite. Întreabă orice femeie care a primit deja un Porche roşu de la al său bărbat care este starea relaţiei lor, în contextul în care el nu i-a mai dăruit flori de doi ani. Îţi va spune că ea nu simte că el o mai iubeşte. Preferă roşu de trandafir decât roşu de Porche. Florile spun: dăruiesc pentru că meriţi să dăruiesc fără să obţin nimic. Fără calcule, profit, chiar logică, vreau să îţi dau. Adică, ţin la tine, îmi eşti dragă, mi-am pierdut capul, te respect, te admir, te iubesc.

Pentru ea, florile au fost create pentru a (fi vândute spre a) fi dăruite. De obicei, cumpărate de către bărbaţi. Implicit, primite de…alte femei. Florile sunt pentru ea o investiţie profitabilă. Dar a uitat ceva (şi crudă este viaţa şi mă doare că a putut uita asta): cum este să primeşti o floare? Circuitul florilor în natura ei nu îi permite luxul de a le reţine pentru deliciul personal. (Şi apoi, floarea stă bine într-o mână…)Când fetiţele aleargă în frig în jurul tău, numai de poveşti siropoase nu îţi arde. Inima ei s-a împietrit de nevoie, sau poate a îngheţat, chiar lângă găleata de fericire. S-a speriat când deodată fericirea s-a vărsat timid peste ea şi a rămas mută neştiind cum să mai fie.

Am uitat să vă spun…a luat buchetul de viorele şi, din reflex, l-a aşezat din nou pe cutie, ca şi cum ar fi fost reintrodus în circuit. Adică, spre vânzare. Cât de nefericit poţi fi să vinzi floarea pe care ai primit-o? Cât de multe flori n-ai primit pentru a putea uita că poţi fi iubită? Cât de tare ne-am transformat de vedem orice ca sursă de profit? Cât de mare este distanţa dintre femeie şi floare, când stau alături de ani de zile?
Dacă florile nu mai au femei şi femeile nu mai au  flori, atunci Dumnezeu, care le-a creat, trebuie să vină să le facă bine...

Sursa: www.majesty.ro