Ori ÎN HRISTOS, ori PIERDUT!

Când sufletele noastre au cunoscut prețul nespus de mare al jertfei lui Hristos, care ne-a adus la Dumnezeu, atunci am înțeles că noi nu mai suntem văzuți deloc în noi înșine, ci numai în Hristos. Și atunci aici este o odihnă deplină.

Ceea ce a ruinat biserica -ca un lucru în mâna omului, și desigur nu ca lucrare a lui Dumnezeu! - a fost faptul că sensul răscumpărării depline a fost cu totul pierdut. Mă refer la faptul că omul nu poate sta înaintea lui Dumnezeu nicidecum în starea lui, ca fiu al lui Adam, ci numai în Hristos, după ce Hristos a săvârșit lucrarea lui Dumnezeu pentru el. Și fiecare trebuie să învețe lucrul acesta în conștiința lui, pentru sine. Hristos a purtat lucrurile pentru care Dumnezeu trebuia să judece pe om. Și mai mult, El a devenit viața noastră. Potrivit acestei lucrări pe care El a făcut-o, noi putem spune că am murit împreună cu El, și El e viața noastră. S-a terminat atât cu pomul, cât și cu roadele. Trupul păcatului este înlăturat pentru credință.

Domnul să ne facă să fim credincioși acestui adevăr prețios, că noi suntem una cu Cel care este la dreapta lui Dumnezeu. Atunci, dacă oamenii ar încerca să pună între mine și Dumnezeu unele rânduieli și porunci, le-aș putea spune: Zadarnic! Eu am fost adus mult prea aproape de Dumnezeu ca voi să puteți așeza între El și mine ceva ca să mă puteți apropia mai mult de El. Și numai harul este cel care m-a adus așa de aproape.

Domnul să ne ferească să alunecăm din această poziție care este adevăratul nostru loc! El să ne dea sentimentul profund și permanent al unirii noastre depline cu El. Căci inima lui Isus n-ar putea fi satisfăcută fără aceasta, și nici a noastră. Nu este vorba de meritele noastre, căci suntem niște păcătoși de neîndreptat ci este vorba de dragostea lui Hristos. Smerenia adevărată constă în a nu gândi la noi înșine. Dar observați că e mult mai greu să te uiți pe tine însuți, decât să ai o părere proastă despre tine.

Observați în 1 Corinteni 15 cât de mult sunt uniți cei sfinți cu Hristos. Dacă noi n-am învia, nici Hristos n-a înviat, spune apostolul, și insistă asupra acestui lucru. Suntem așa de strânși legați de El, încât nu poți să desparți cele două cazuri. Dacă El n-ar fi înviat, noi am fi în păcatele noastre. Și în mod clar aceasta arată că, deoarece El a înviat, noi nu mai suntem în păcatele noastre. În Adam, toți mor; în Hristos, toți sunt înviați. Fiecare este în legătură cu capul de care aparține și are parte de aceeași situație a capului.

Deși nu am fost în al treilea cer ca să realizăm pe deplin slava și privilegiile poziției în care am fost aduși, totuși noi suntem oameni în Hristos și știm îndeajuns -cel mai slab sfânt care își cunoaște locul în Cristos, știe îndeajuns- despre această binecuvântare, ca să ne bucurăm cu o bucurie de negrăit și plină de slavă.

Creștinul este făcut să fie potrivit pentru cer. Și oricine este în Hristos, este de asemenea vrednic de cer. Ar trebui să adaugi la valoarea lucrării lui Hristos, înainte de a putea adăuga ceva la vrednicia pentru cer.

Ținta dragostei lui Hristos este să ne facă și pe noi să ne bucurăm de tot ceea ce Se bucură EL.

ESTE EL FIUL? EU SUNT UN FIU!

ESTE EL VIAȚA? EL ESTE VIAȚA MEA!

ESTE EL PACEA? EL SPUNE: VĂ LAS PACEA MEA.

ESTE EL DRAGOSTE? AȘA CUM M-AI IUBIT TU, I-AM IUBIT ȘI EU!

Nu este nimic din ce are, în care să nu ne fi adus și pe noi. Desigur, nu înțeleg prin aceasta Dumnezeirea Sa, care nu se poate comunica altora. Dar El ne așează și pe noi în același loc cu Sine Însuși.

Interesela Sale sunt și interesele noastre. Ele sunt așa de strâns legate încât nu se pot despărți... Hristos leagă atât de strâns starea Sa cu a noastră încât, dacă El este ascuns în Dumnezeu, tot la fel suntem și noi. Și când Se va arăta El, atunci ne vom arăta și noi împreună cu El în slavă.

Cunosc un om în Hristos... cu un astfel de om mă voi lăuda.

Dacă spun că sunt un om ÎN HRISTOS mă slăvesc cu acest loc. În ce loc uimitor m-a așezat Dumneeu! El m-a scos din groapă și m-a așezat împreună cu Fiul Său. El a luat un tâlhar de pe cruce și l-a așezat în aceeași slavă cu Fiul lui Dumnezeu. El a luat pe una ca Maria Magdalena din care scosese șapte demoni, și a pus-o în aceeași slavă cu a Fiului lui Dumnezeu.

Oamenii ar putea spune că aceasta este îngâmfare. Dați-mi voie să spun un cuvânt: SUNTEȚI ÎN HRISTOS?

Dacă NU SUNTEȚI ÎN HRISTOS, SUNTEȚI PIERDUȚI!

Nu are nici un rost să spuneți că aceasta este o îngâmfare. Dacă sunteți în Hristos sunteți în siguranță, dacă nu sunteți în Hristos, sunteți pierduți! Care este efectul? Nu este Hristos la dreapta ta? Nu mergi în slavă în această dreptate a Lui și nu în alta? Noi nu gândim îndeajuns de rău despre noi înșine ca păcătoși în firea păcătoasă. Dacă știu ce înseamnă a fi pierdut fără Hristos, nu voi gândi că e o îngâmfare să mă slăvesc că sunt în El. Nici nu am nevoie să mă gândesc la mine însumi deoarece sunt desăvârșit de fericit în prezența lui Dumnezeu. El m-a făcut fericit prin harul care m-a adus acolo și prin comuniunea pe care o am în prezent cu El Însuși în locul în care El m-a așezat.

În Hristos, găsim sfârșitul istoriei omului. Citim:

Acum, la sfârșitul veacurilor, El S-a arătat o singură dată, înlăturând păcatul prin jertfa Sa. Evrei 9.26

De ce spune acest lucru când sfârșitul încă nu venise? Deoarece despărțirea e totală la cruce între Dumnezeu și lume. Aici, toată istoria punerii la probă a omului a ajuns la sfârșit. Înaintea lui Dumnezeu a avut loc sfârșitul, atunci când omul a lepădat pe singurul Fiu al lui Dumnezeu. Dacă privesc la mine ca om, sunt un păcătos când sunt fără lege și îmi dau seama că eu calc legea atunci când o iau ca regulă de purtare. Dar când toate acestea s-au dovedit așa cum sunt, Dumnezeu vine în lume, în Har și lumea Îl leapădă! În această situație, dacă Hristos îmi este prezent-vorbesc ca om firesc- eu nu pot sta înaintea Lui. Istoria mea morală s-a încheiat, eu sunt un om păcătos, pierdut. Dar în Hristos, eu sunt cu totul scos din această stare:

Voi nu mai sunteți în firea păcătoasă, ci în Duhul.

Nu numai că păcatele mi-au fost înlăturate, dar am fost adus și în locul în care este Hristos, cel de-al doilea om. De aceea ni se spune că nu mai este condamnare pentru cei ale căror păcate le-a purtat Cristos, oricât de adevărat este acest lucru, ci nu mai este condamnare pentru cei care sunt în Hristos. Cum ai putea condamna ce este în Hristos, în slavă? Este o creație nouă! Viața lui Dumnezeu este în noi, dreptatea lui Dumnezeu este a noastră, noi stăm înaintea lui Dumnezeu în acest loc cu totul nou.

Îl avem deci pe om așezat în răspundere și cel dintâi lucru pe care îl face este să cadă. El arată neîncredere în Dumnezeu și aceasta înainte de a veni pofta. Îl ascultă pe Satan, pune la îndoială dragostea lui Dumnezeu, mănâncă din fructul oprit și cade. Apoi, vine Legea. Omul, calcă Legea făcându-și vițelul de aur. La urmă de tot, Dumnezeu trimite pe Fiul Său:

Vor primi bine pe Fiul Meu! Dar acum ei au văzut și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu! L-AU SCOS AFARĂ!

ACEST FAPT ÎNCHIDE ISTORIA RĂSPUNDERII OMULUI...

Și atunci când omul s-a arătat un păcătos și un călcător de Lege, atunci Fiul omului a venit în lume, ÎN HAR. Istoria morală a omului s-a sfârșit, DAR HARUL NU S-A SFÂRȘIT!

EL NE-A ELIBERAT DE SUB PUTEREA ÎNTUNERICULUI ȘI NE-A STRĂMUTAT ÎN ÎMPĂRĂȚIA FIULUI DRAGOSTEI LUI.