Odihna... îşi are timpul ei

"...Mâine urmează o zi mare. Sunt cel mai tânăr din familia mea, dar mâine împlinesc 18 ani şi o să îmi sărbătoresc majoratul. Poate devin bărbat. Aştept asta de câteva săptămâni. Tata este obosit, deoarece munceşte din greu toată ziua. Nu este uşor aici, însă este un loc în care avem de toate...

....Au trecut aproape 2 ani de când nu am mai scris în jurnal. Nu am apucat încă să îmi sărbătoresc majoratul, deoarece a trebuit să părăsim locul unde stăteam şi am plecat chiar în seara aceea. În ultimii 2 ani am trecut prin multe, a fost greu, însă tata mi-a promis că peste câteva zile vom ajunge într-o ţară mai frumoasă, care va fi a noastră, şi după ce ne vom aranja, o sa pot să îmi sărbătoresc majoratul. De fapt, chiar ne-am urcat pe un munte şi am văzut ţara aceea... Chiar că este frumoasă... Tata spune că este ţara pe care ne-a promis-o Dumnezeu.

...Au mai trecu 38 de ani... Sunt cel mai bătrân din familia mea... Am ajuns din nou pe muntele unde am stat cu tata... Acum eu sunt şeful familiei... Peste câteva zile vom fi în ţara aceea, la casa noastră şi o sa pot şi eu să îmi sărbătoresc majoratul...

...Am reuşit, ne-am aranjat la casa noastră... În sfârşit putem şi noi să ne odihnim după atâta timp de umblat. Au început pregătirile în familia noastră. Femeile fac de mâncare, copiii împodobesc casa şi se joacă pe iarbă, printre copaci (că de nisip s-au săturat)... Şi toate aceste pregătiri se fac pentru mine... mâine îmi sărbătoresc majoratul!

...În sfârşit am reuşit să îmi fac timp să scriu în jurnal... Au trecut 3 ani de când nu am mai scris... Sunt pe front. O parte dintre ai noştri încă mai au nevoie de ajutor... Cred însă că în curând vor reuşi şi ei să se aşeze la casa lor. Generalul spune că în 2-3 săptămâni vom cuceri şi ultima cetate, apoi ne vom putea întoarce la casa noastră... Abia aştept... Mi-e dor să stau cu ai mei şi, dacă mă ajută Dumnezeu, îmi sărbătoresc şi majoratul..."

Poate cam aşa ar fi arătat o frântură din jurnalul unuia dintre fiii lui Ruben, Gad sau Manase, care erau la vârsta adolescenţei atunci când au plecat din Egipt şi pe care îi regăsim alături de Iosua pe malul Iordanului, după ce familiile lor erau deja în ţara promisă, la răsărit de Iordan.

În situaţia respectivă probabil că nevoia cea mai mare a lor eraaceea de odihnă. Însă ei au făcut o promisiune, aceea de a-i ajuta şi pe ceilalţi să intre în ţara promisă, să intre în odihna promisă de Dumnezeu.

Şi uite aşa constatăm că nici măcar când este vorba de odihnă nu putem fi egoişti.

Şi totuşi, ce este odihna?

În principiu, odihna presupune două lucruri: a te opri de la a face ceva şi apoi a face altceva complementar, care să te ajute să te deconectezi de la ce faci în mod uzual. De aceea, dacă ai o viaţă statică, a face sport este odihnă. Dacă eşti sportiv profesionist, dacă descarci vagoanele în gară sau dacă eşti pădurar, atunci a citi o carte poate fi o modalitate bună de odihnă.

Dacă în mod uzual te odihneşti, înseamnă că atunci când vrei să te odihneşti, ar trebui să munceşti.

De obicei noi suntem egoişti, gândurile şi faptele noastre nu sunt atât de nevinovate pe cât am vrea să pară, dorim să ne controlăm propria viaţă şi ne îngrijorăm atunci când nu ştim ce ne aduce ziua de mâine. A ne odihni înseamnă a ne opri de la aceste lucruri şi a alege să ne încredem în Dumnezeu, să Îl lăsăm pe El să ne controleze viaţa. Consecinţa va fi că vom putea să ne bucurăm de acea odihnă divină, ştiind că Dumnezeu are totul sub control.

Odihna îşi are timpul ei. Odihna divină există tot timpul, însă doar într-un loc anume: în prezenţa lui Dumnezeu. Odihna divină este singura odihnă care, oricât ar fi de multă, nu ne face nici un rău. Orice altă odihnă care se cronicizează se numeşte lene sau odihnă de veci.