Oblomovismul creștin

«Oblomovism – un singur cuvânt, dar cât venin este în el» (I.A. Goncearov)

 «Oblomovismul e o sinucidere amânată» (Andrei Pleșu)

           În 1859 apare romanul «Oblomov»,  care i-a asigurat autorului său (scriitorului rus, Ivan Alexandrovici Goncearov) posteritatea. De fapt romanul a fost conceput în 1947, iar în 1949 scriitorul a început să-l pună pe hârtie și a lucrat la el 10 ani. Odată cu apariția lui apare și un termen nou – oblomovismul («oblomovșcina») care exprimă o stare, un mod de a exista, aproape fără nicio activitate. Dicționarul explicativ al limbii române definește oblomovismul astfel: «inactivitate generată de incapacitatea de a face efort, atitudine de apatie; spirit de stagnare.» 

            Desigur apariția romanului produce o mare vâlvă în rândul cititorilor și al criticii, a trezit un interes atât de mare încât acesta nu s-a stins nici astăzi. Până și marii critici ai vremii Dobroliubov și Drujinin se contraziceau unul pe celălat – primul a scris un articol intitulat «Ce înseamnă oblomovismul?» («Что такое обломовщина?»), în care susține că oblomovismul este o boală a sufletului rus într-o epocă anume, iar al doilea susținea că personajul lui Goncearov Ilia Ilici Oblomov nu are trăsături sociale sau naționale, ci este un model universal, că oblomovismul ține de patologic, este un handicap, o boală care va exista atâta timp cât va exista și omul pe pământ.

            Goncearov își crează eroul din incertitudini, îndoieli, spaime și îl înzestrează cu o capacitate extraordinară de a nu face nimic, cu o inactivitate aproape imposibilă. Iată cum îl descrie autorul:

            «Era un om de vreo treizeci și doi-treizeci și trei de ani, de statură mijlocie, cu înfățișare plăcută și ochii de un cenușiu-închis, dar fără nici o expresie hotărâtă, fără nici o urmă de adâncă gândire întipărită în trăsături, gândul îi rătăcea în voie pe față, ca pasărea în văzduh, îi flutura în ochi, se oprea o clipă pe buzele întredeschise, se ascundea în crețurile frunții, apoi pierea cu desăvârșire, și atunci tot chipul i se lumina, învăluit de o molcomă nepăsare. Această nepăsare trecea apoi din obraz în tot trupu, până și în cutele halatului.» (...)

«Uneori, când din adâncul sufletului său se ridica un nor de îngrijorare care-i umbrea fața, privirea i se încețoșa, pe frunte i se iveau cute, iar chipul lui oglindea pe rând îndoiala, tristețea, spaima; dar această frământare lăuntrică arareori izbutea să se închege într-un gând deslușit și mai rar încă ajungea să fie începutul unei hotărâri, îndeobște, totul se încheia printr-un oftat și se pierdea în apatie sau într-o somnolență» (...)

            «Pentru Ilia Ilici, a sta culcat nu era o necesitate, ca pentru un bolnav sau pentru un om care vrea să doarmă, nici ceva întâmplător, ca pentru unul obosit, dar nici o plăcere, ca pentru un leneș; era o poziție normală.»

           Oblomovismul se caracterizează prin spaima de responsabilitate, prin neimplicare în nici o activitate, prin așteptare ca altcineva să rezolve problemele, prin înclinare spre o continuă amânare a rezolvării problemelor existente.

           Cu alte cuvinte, oblomovismul este un păcat. «Nimeni nu are dreptul la odihna trupului, până nu a rezolvat odihna sufletului său» – spune David Nicola.

           Din discuțiile dintre Ilia Ilici Oblomov și prietenul său Andrei Stolz reiese că există mai multe tipuri de oblomovism cum ar fi «Oblomovismul rustic», «Oblomovismul petersburghez», «Oblomovismul de oraș»... Sunt sigur că există și oblomovismul creștin.

           Spun sunt sigur, deoarece am suferit și eu de această boală, pe care o poate vindeca numai Marele Vindecător Isus Hristos. Numai El îl poate scoate pe omul păcătos din aceea stare de nepăsare, de inactivitate spirituală. 

           Oblomovismul creștin este cel mai periculos dintre toate tipurile de oblomovism. Pentru că el poate ucide nu numai trupul ci și sufletul.

           Oblomov în fiecare zi lucra în gând la planul său de reorganizare a moșiei sale Oblomovka – «De cum se scula dimineața din pat, îndată după ceai, se și lungea pe divan și, cu capul sprijinit într-o mână, începea să se gândească, până când sfârșea prin a-și obosi capul de atâta muncă și conștiința îi șoptea: Ajunge! Destul ai făcut azi pentru binele obștesc! Numai atunci se hotăra să se odihnească de osteneala zilei și să-și schimbe poziția într-una mai puțin încordată și severă, mai potrivită pentru destindere și visare».

           Oare câți oameni asemenea lui Ilia Ilici își fac zilnic planul de reorganizare a vieții lor, dar nu îl pun în aplicare din cauza oblomovismului. Oare câți oameni sunt conștienți că viața lor nu este mântuită, dar totuși spun asemenea lui Ilia Ilici «авось обойдеться» – «o să fie cumva».

           Nu vorbesc de cei protivnici, nici de cei care nu cunosc sau nu vor să cunoască adevărata cale spre mântuire, ci de acei «creștini» buni care stau cuminți pe băncile bisericilor, iar frații îi numesc prieteni. Ei știu în mâinile cui trebuie să-și predea viața și totuși efortul de a o face e prea mare... E atât de comod să stai în biserică și să asculți cântările, predicile, mai ales dacă cei ce le rostesc sunt maeștrii cuvântului, e un adevărat spectacol. Dar e atât de greu să te ridici în picioare la îndemnul lor. «Poate altădată...»

          «Poate altădată» – este un răspuns pe care-l dăm vânzătorilor ambulanți ca să scăpăm de ei, când nu avem chef să cumpărăm oale, lenjerie, sau aparatură electrocasnică.

          «Poate altădată» – este un răspuns pe care îl dăm celor ce strâng bani pentru diferite fundații de binefacere.

          «Poate altădată» – nu este un răspuns pentru Isus Hristos. El și-a dat viața pentru mine, iar eu să-i spun: «Doamne Isuse mântuirea este frumoasă, minunată și am mare nevoie de ea, dar nu o pot primi acum, poate altădată...»

          Altădată poate însemna – niciodată!

          Oblomovismul l-a ucis pe Ilia Ilici, pentru că oblomovismul ucide, iar ce este mai rău, nu pot să nu fiu deacord cu Andrei Pleșu că «Oblomovismul este o sinucidere amânată».

http://www.cuvantulcrestin.blogspot.com/