O cruce de nimeni înțeleasă...

O cruce de nimeni înțeleasă... 

Nu era nicidecum un personaj oarecare. A pătruns în istorie printr-o ușă întredeschisă... I-am urmărit doar plecarea. De fapt, acest Baraba e omul care a fost văzut doar plecând, dispărând nu se știe unde. Imaginea lui e una... cenușie, neclară, însă încărcată, nu știu de ce, de negativ. Probabil mulți oameni construiesc această imagine comparând personajul cu persoana lui Isus. Indiferent de circumstanțe, Isus ar fi fost condamnat la moarte. Cu Baraba sau fără el, istoria s-ar fi derulat la fel. De ce importanța lui Baraba în toată povestea tinde spre zero... ?

V-ați gândit vreodată ce s-ar fi întâmplat dacă Isus era cel ales să fie liber? Isus pe care Îl cunoaștem astăzi, ar fi acceptat situația în felul acesta? Oricum ar fi fost, juridic vorbind, Isus nu a murit în locul lui Baraba. Și nici Baraba, dacă ar fi fost el alesul pentru răstignire, nu ar fi murit în locul lui Isus. De ce totuși a fost ales acest Baraba să fie amintit de-a lungul secolelor? Cred că este reprezentativ pentru o anume categorie de oameni. Baraba cunoștea un mare adevăr, pe care îl cunoșteau mai toți evreii la ora aceea: lui Isus nu I se găsise nici o vină! Era însă acesta un motiv pentru Baraba de a refuza eliberarea? Sau poate că viața îi transmitea un mesaj simplu...: „Baraba, ești un norocos!”

Eu cred că în toată scena răstignirii există un gest care desparte lumea în două categorii: a privi în ochi pe Isus. „A privi în ochi”, de data asta, înseamnă a deveni conștient că în următoarea secundă vei lua o hotărîre. În strigătele mulțimii întărâtate la a alege, agitația soldaților romani, îngrijorarea de pe fețele conducătorilor evrei și ale conducătorilor romanilor, Baraba cred că a simțit singurul loc situat „deasupra” evenimentului. Fără acel punct, totul s-ar fi armonizat (nu știu dacă putem vorbi despre armonie în ce privește scenariile răului) într-o manifestare a răutății, minciunii și înșelătoriei. E vorba despre chipul lui Isus. Cred că Baraba a ales să nu privească acel chip. E ca și când ar fi intuit că o privire în direcția aceea ar însemna schimbare și responsabilitate..., ar fi însemnat poate să își recunoască felul de viețuire de până atunci și i-ar fi răpit bucuria „eliberării”, acelei eliberări nemeritate, rezultat nu a dragostei unui popor față de ai săi, ci a urii față de Cineva care a ales să fie altfel.

Astăzi, „altfel” tinde să devină un simbol al libertății. Dar nu orice „altfel” merită asta. Poți alege să fii altfel în bine și poți alege să fii altfel în rău.

A existat mereu în istorie o categorie de oameni „Baraba”, oameni care au preferat să privească la direcțiile indicate de mulțime în societate, politică sau religie. Oameni care au dispărut în istorie fără să lase urme, poate doar gustul amar al unei vieți trăite degeaba. Oameni care au știut întotdeauna că orice privire îndreptată înspre Isus le-ar schimba viața și le-ar reda libertatea.

Dar aici nu e vorba de tine, cititorule, aici e vorba de altcineva. E vorba despre acel Baraba care a murit răstignit în ziua morții lui Isus, pe o cruce de nimeni neînțeleasă.