O cântare pe care nici tu nu o cunoști

Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața. Ioan 3.36

Cu câțiva ani în urmă, într-o seară, o femeie m-a rugat să merg cu ea și să-l vizitez pe soțul ei care era foarte bolnav. Pe drum ea mi-a spus că el era foarte îngrijorat cu privire la sufletul lui, știind că în curând avea să moară. Când am intrat în cameră, l-am găsit așezat pe un scaun cu spătar, fiindcă nu putea sta culcat fără să tușească. După câteva cuvinte cu privire la suferința trupească, l-am întrebat despre sufletul său - dacă crede că suferințele sale se vor sfârși atunci când va pleca din această lume

- Ei bine (a spus el) cred că șansele mele de a ajunge în cer sunt destul de bune.

- Crezi că raiul este o realitate? (l-am întrebat)

- Da, cred!

- Este adevărat că există un iad?

- Da, este adevărat! (mi-a răspuns el)

- Și este adevărat că tu ai un suflet nemuritor care în curând va fi într-unul din aceste două locuri pentru totdeauna?

- Da! (a răspuns el cu promtitudine)

- Tocmai ai spus că tu crezi că șansele tale de a ajuge în cer sunt destul de bune. Tu crezi că raiul este o realitate și că sufletul tău, prețios și nemuritor, va fi curând fericit pentru totdeauna în rai. Trebuie să fie un motiv pentru aceasta. Vrei să mi-l spui și mie?

Vocea îi era slabă și a trebuit să aștept câtva timp răspunsul, care a venit încet:

- Păi, întotdeauna m-am purtat frumos cu soția și cu copiii mei și nu am făcut nimănui rău intenționat.

- Aceasta este foarte bine, (am spus eu), și este un lucru prețios să poți afirma așa ceva, spune-mi însă ce fel de loc crezi tu că este raiul și ce vor face cei ce se vor afla acolo?

- Ei bine, cred că acolo nu există păcat și nici tristețe. Trebuie să fie un loc fericit, iar toți cei de acolo cântă.

După ce am deschis Biblia la Apocalipsa 1.5 i-am spus:

- Da, cei care sunt în cer cântă și îți voi citi o cântare de-a lor:

A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său și a făcut din noi o împărăție, preoți pentru Dumnezeul Său și Tatăl, a Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.

- Vezi, ei Îl laudă pe Mântuitorul lor, pe Acela care i-a iubit și care a murit pentru ei. O voi citi din nou... vreau să înțelegi un lucru: ei nu spun nimic desprea ceea ce au făcut ei - nu auzim decât ceea ce a făcut El! Mântuitorul i-a iubit și a murit pentru ei. Acum să presupunem că ai fi acolo, ajuns în felul în care ai spus - fiindcă ai fost bun cu familia ta și așa mai departe... aceasta înseamnă că va pătrunde acolo un om care nu a fost niciodată spălat de păcatele sale în sângele lui Isus. Nu te-ai putea deci alătura cântării așa-i?

Am așteptat răspunsul. Capul i se plecă și ochii îi erau ațintiți în podea. Nu voi uita niciodată privirea sa după ce și-a ridicat capul ca să-mi răspundă. Era ca a unuia care tocmai fusese trezit dintr-un vis care durase o viață. De acum se afla față în față cu realitățile veșnice, iar singurul său răspuns a fost:

- NI-CIO-DA-TĂ NU M-AM GÂN-DIT LA AȘA CE-VA!

- Totuși, Dumnezeu S-a gândit și El a scris un verset pentru persoane ca tine care vor să-și măsoare șansele pe baza faptelor lor bune și care se înșeală că vor AJUNGE ÎN CER ÎN FELUL ACESTA:

ÎNSĂ CELUI CE FACE FAPTE BUNE, PLATA NU I SE SOCOTEȘTE CA UN HAR, CI CA O DATORIE. ROMANI 4.4

Dă-mi voie să îți explic: Atunci când erai sănătos puteai munci, primeai salariul, fiindcă ai lucrat pentru el. Nu aveai nici o obligație deosebită față de persoana care te plătea. Veneai acasă la soția ta și îi spuneai cât ai câștigat. Puteai vorbi despre ceea ce TU ai făcut, despre ceea ce TU ai obținut și nu aveai nimic de spus referitor la persoana care te-a plătit. Aceasta este exact ceea ce vrea să spună Dumnezeu prin acest verset. Dacă ai putea ajunge în cer în baza la ceea ce tu ai făcut, este clar că nu ai fi acolo prin har. Nu ai putea astfel cunoaște nimic despre dragostea lui Dumnezeu descoperită în Isus. Nu ai putea să cânți, pentru că tu ai fi acolo fără un Mântuitor și n-ai avea nicio cântare Crezi că ai putea fi fericit?

De acum era hotărât să renunțe la temeiul lui și să recunoască pentru prima dată ceea ce soția lui îmi spusese deja, anume că era îngrijorat cu privire la sufletul lui și că voia ca această problemă să fie rezolvată. A mărturisit că în ciuda tuturor lucrurilor bune ce le făcuse, era păcătos și avea nevoie de Mântuitor. Ce bucuros era când i-am citit din Scriptură:

O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși. 1 Timotei 1.15

Dimineața următoare am venit să-l văd din nou. Cum am intrat m-a privit cu fața plină de bucurie și a spus:

- De acum voi avea și eu o cântare. Ea va fi: A LUI, CARE NE IUBEȘTE, CARE NE-A SPĂLAT DE PĂCATELE NOASTRE ÎN SÂNGELE SĂU...

(A mai fost cu noi cam o săptămână, după care a murit fericit în Domnul.)