text Eseuri crestine

Nu sunt împotriva nimănui. Nu urăsc pe nimeni. Sunt pentru Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinela Buzas

Nu urăsc pe cei care sunt împotriva gândirii mele, fundamentată în Biblie. De fapt dacă un om m-ar mi-ar face rău pentru credința în Hristos, chiar de m-ar omorî, mă rog Domnului să am putere să mă rog pentru acea persoană chiar în clipele acelea.

Lupta noastră nu este împotriva cărnii și sângelui, adică nu luptăm împotriva oamenilor. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” (Efeseni 6:12).

Creștinii iubesc pe cei care le declară război! (?) Dușmanii noștri de fapt sunt în vrăjmășie cu Dumnezeu. Și ei au nevoie de mântuire, iar noi suntem în fața lor ca să le arătăm dragostea lui Dumnezeu. “Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,” (Matei 5:44).

Creștinii se împotrivesc păcatului și diavolului. „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.” (Evrei 12:4). “Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacob 4:7) Diavolul este dușmanul nostru declarant. El ne urăște, ne pândește să ne facă rău. E mincinos și dorește să ducă cât mai mulți oameni în iad cu el. O tactică șireată a celui rău este să ne învrăjbească unii împotriva altora, să ne certăm să luptăm noi între noi, să uităm de fapt cine este cu adevărat dușmanul nostru.

De la căderea omului în păcat, omul a început să se întoarcă împotriva omului.

“Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar, pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.” (Geneza 4:8).

Domnul Isus a venit ca să împace pe om cu Dumnezeu și să vindece relațiile dintre oameni. Dacă Îi iubești și Îl urmezi pe Domnul Isus vei asculta poruncile Lui. Dacă nu asculți poruncile Lui nu Îl iubești.

Printre poruncile Domnului Isus citim:

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri
Binecuvântați pe cei ce vă blestemă
Faceţi bine celor ce vă urăsc
Rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc
Iertați pe cei ce v-au greșit (Matei 18)
Să nu spunem fratelui nostru “prostule” sau “nebunule” și să nu ne mâniem. Unii au găsit sinonime mai colorate ale acestor cuvinte și le folosesc la discreție. A spune Adevărului pe nume în dragoste și a calomnia sunt lucruri total diferite. Să nu uităm că Domnul ne cunoaște inima și gândurile. (Matei 5:22).
“Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15:12).
Să văd un creștin dând cu noroi într-un necreștin îmi este greu de suportat. Dar mai greu e să văd un creștin întorcându-se împotriva altui creștin.

Există situați când un creștin trebuie mustrat, și Domnul Isus ne dă clar instrucțiuni în această direcție în Matei 18. Dacă acest creștin pe care încercăm să-l aducem din nou la calea dreaptă s-ar răzvrătii și nu ar asculta de Cuvântul lui Dumnezeu, el ar devenii pentru creștin “ca un păgân şi ca un vameş” (Matei 18:17). Adică ar deveni ca un necreștin pe care îl vom iubi și căruia îi vom face bine, chiar dacă îi spunem clar că este pe calea greșită.

Nu doar că ne pierdem timpul, energia și mărturia în fața lumii întorcându-ne unii împotriva altora dar mergem împotriva învățăturii lui Hristos.

Dacă ne-am concentra timpul, energia, resursele și faptele noastre spre iubirea de Dumnezeu și iubirea de oameni am schimba fața planetei, am schimba atmosfera din jurul nostru.

MB
16 noiembrie 2019

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>