text Eseuri crestine

Nu privi la uriaşi!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

   Numeri 13:25-33. „S-au întors de la iscodirea ţării după patruzeci de zile împlinite. Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aron, şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus ştiri, lor şi întregii adunări, şi le-au arătat roadele ţării. Iată ce au istorisit lui Moise: „Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere, şi iată-i roadele. Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fii lui Anac. Amaleciţii locuiesc în ţinutul de la miazăzi; Iebusiţii şi Amoniţii locuiesc muntele; şi Canaaniţii şi Hetiţii locuiesc lângă mare şi dealungul Iordanului.” Caleb a potolit poporul, care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” Dar bărbaţii care fuseseră împreună cu el au zis: „NU putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.” Şi au înegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”

   După ce Domnul Dumnezeu a promis Ţara Canaanului poporului sfânt, după ce i-a vorbit de bine despre ţara făgăduinţei şi i-a prezentat-o în chip minunat, Domnul Dumnezeu i-a zis lui Moise: Versetul 1: Moise, uite, trimite nişte oameni ca să cerceteze ţara pe care am făgăduit-o tatălui tău Avraam, ca să nu te mai îndoieşti de cuvintele Mele nici tu şi nici poporul tău. Şi Moise a ascultat. Numai că iscoadele, după ce au cutreierat în lung şi în lat patruzeci de zile ţara Canaanului şi după ce au văzut cu ochii lor bogăţiile pe care Domnul Dumnezeu le pregătea pentru popor, au venit în faţa lui Moise şi au început să înegrească ţara, adică să vorbească de rău ceea ce Dumnezeu vorbise de bine. Au adus veşti descurajatoare, ca să înmoaie inima poporului. Ţara despre care Domnul le spusese că are râuri de miere şi lapte, adică belşug de binecuvântare, ţara din care iscoadele au mâncat pe săturate patruzeci de zile, au zis în auzul întregului popor: Ţara aceasta nu este aşa cum ne spunea Domnul despre ea. Nu este pomul la care să mergi cu sacul.

   Asemenea iscoade sunt şi în vremea noastră. Iscoade care zic: nu mai vindecă Domnul! Nu mai răspunde Domnul rugăciunilor. Ce atâta rugăciune?

   Sunt iscoade care zic: Nu vedeţi că nu se mai întâmplă nici o minune? Şi astăzi sunt iscoade care nu mai văd cu ochi buni lucrarea lui Dumnezeu. Aşa ca şi zece din cei doisprezece trimişi să iscodească ţara Făgăduinţei. Însă, iubite cititorule, eu una ştiu, anume, faptul că Domnul pe care noi Îl slujim este Acelaşi ieri astăzi şi în vecii vecilor. De aceea şi spunem: Preamărit să fie Domnul!

   El şi astăzi vindecă boli incurabile; şi astăzi mută munţii de probleme din faţa noastră ca noi să trecem biruitori şi fără mari eforturi, şi astăzi Domnul, nimiceşte uriaşii din faţa noastră. Nu trebuie decât să ne încredem cu toată inima în făgăduinţele Sale.

   De aceea te invit, suflete dragă să-ţi pui nădejdea şi credinţa în făgăduinţele nespus de mari şi minunate ale Mântuitorului Isus. Pentru că ceea ce a făgăduit îmlineşte fără nici o îndoială. Aşa cum îi promite lui Iosua în cap. 1:5 „Nimeni nu va putea să stea împotriva ta , cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.” Tot aşa ne promite şi nouă Domnul Isus. „Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” Isaia 41:10.

   Încrede-te din toată inima în Domnul şi nu te uita la „uriaşii” dinaintea ta, pentru că mai mare decât toţi uriaşii, mai mare decât toţi munţii de probleme, mai mare decât toate bolile, mai mare decât orice, este El, Domnul. Fii tare, îmbărbătează-te şi mergi biruitor pe urmele Mântuitorului şi priveşte numai la El. Niciodată la "uriaşii" care ar vrea să te-nspăimânte. Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>