text Eseuri crestine

Nădejdea înviorează duhul încercat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: William Gurnall

Uneori, când Dumnezeu vine să-ŞI salveze slujitorii încercaţi, El îi găseşte înainte ca ei să-L caute.

'Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să va dau un viitor şi o nădejde. '

Nădejdea este un dar curios, indiscret; ea poate privi dincolo de faptele exterioare ale lui Dumnezeu. Cu ajutorul făgăduinţei, ea poate vedea în inima lui Dumnezeu şi poate citi scopurile care sunt scrise acolo privind împrejurările deosebite prin care trece credinciosul. Şi ea retransmite acest mesaj, încurajând sufletul să nu se tulbure când Îl aude pe Dumnezeu vorbind cu asprime în limbajul Său providenţial. Nadejedea asigură: 'Indiferent de modul în care tu vezi lucrurile, El intenţionează să te binecuvinteze. Căci după cum Legea care a fost dată cu sute de ani după făgăduinţa lui Avram, n-a putut anula binecuvântarea, nici o suferinţă nu poate nimici acele gânduri de dragoste care sunt de multă vreme în inima Lui pentru eliberarea şi mântuirea ta. '

Pe vreme de furtună, călătorul poate sta liniştit sub un copac în timp ce plouă, deoarece speră să fie ceva trecător, si el poate vedea luminându-se o parte a cerului, în timp ce plouă, deoarece speră să fie ceva trecător, şi el poate vedea luminându-se o parte a cerului, în timp ce o altă parte este încă în întuneric. Niciodată Providenţa nu este prea înnorată pentru ca nădejdea să nu poată vedea vremea frumoasă ce vine din făgăduinţă.

'Când vor începe să se întâmple aceste lucruri să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele pentru că izbăvirea voastră se apropie. '

Când împrejurările din viaţa unui creştin sunt cele mai nefavorabile, el poate avea parte curând de-o fericită schimbare. Căci bucuria acelei zile binecuvântate va veni 'într-o clipă, într-o clipeală din ochi', iar 'noi vom fi schimbaţi'. Acum noi suntem îmbrăcaţi în zdrenţele unui trup muritor; dar într-o clipire din ochi vom fi înveşmântaţi în hainele nemuririi, având o strălucire de mii de ori mai mare decât haina de lumină a soarelui. 'Nu este decât o clipire', spunea un martir tovarăşului său care suferea pe rug, 'şi suferinţa şi durerea noastră vor dispărea'.

Nădejdea este un untdelemn care vindecă de la distanţă. Nădejdea sfinţilor se află în cer, totuşi ea vindecă toate rănile pe care ei le primesc pe pământ. Şi aceasta nu este totul. După cum nădejdea profeţeşte cu privire la sfârşitul fericit al suferinţelor creştinului, ea îl asigură că va avea grijă de el când va fi încercat. Dacă Cristos, Îşi trimite ucenicii, El va fi cu ei când vor avea mai multă nevoie de El:

'Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine. '

Nădejdea este mesagerul lui Dumnezeu care vorbeşte omului ce-şi dă seama că niciodată nu va putea supravieţui unei încercări atât de aspre. Nădejdea îşi înalţă capul deasupra valurilor ameninţătoare şi spune:

'Mergi, căci Dumnezeul tău va fi cu tine. El îţi poate spune cum să suferi, căci El a avut parte de suferinţă de la naştere şi până la cruce. Iată, El vine chiar în întâmpinarea ta, bucuros să-ţi vadă chipul şi gata să-ţi împărtăşească din experienţa suferinţelor Lui. '

Deoarece nădejdea vindecă inima, suferinţa nu mai este un lucru dureros şi înspăimântător.

Nădejdea asigură creştinul că suferinţele actuale nu pot fi puse alături de bucuria apropiată a mântuirii.

Această asigurare îi ajută pe creştini să nu dispere în vreme ce duşmanul le varsă sângele. Mireasma acestei nădejdi le-a înviorat duhurile:

'De aceea noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi, omul nostru dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi. '

Nu pare ciudat că în timp ce viaţa lor se duce, curajul lor creşte? Ei au primit cu bucurie vinul tare al nădejdii:

'... căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă'.

Omul care cumpără nădejdea strălucitoare a lumii pe cheltuiala cugetului său plăteşte un preţ foarte mare. Dar noi câştigăm cerul mult mai uşor, deşi pierdem bunurile pământeşti, chiar şi viaţa însăşi. Cine n-ar dori să renunţe la dreptul lui asupra unei firme nerentabile - care se va lichida în câteva zile - căci atâta ţine viaţa noastră - pentru o moştenire veşnică a sfinţilor în lumină? Această nădejde i-a determinat pe sfinţii credincioşi ai lui Dumnezeu să dorească să renunţe la viaţa lor, în vreme ce ei:

'nu se uitau la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice'


Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>