Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu!

   Romani 6 se ocupă cu "trupul păcatului", iar Romani 7 vorbeşte despre "acest trup de moarte". În capitolul 6 toată problema care ne stă în faţă este păcatul; în capitolul 7 se pune accentul pe problema morţii. Care este deosebirea între trupul păcatului şi trupul morţii? În ce priveşte păcatul (adică ceea ce Îi displace lui Dumnezeu), eu am un trup al păcatului, adică un trup care este angajat în mod activ în păcat. Dar, în ce priveşte Legea lui Dumnezeu (adică tot ceea ce exprimă voia lui Dumnezeu), eu am un trup al morţii. În ceea ce priveşte păcatul, activitatea mea face din trupul meu un trup al păcatului; falimentul meu de a împlini voia lui Dumnezeu face din trupul meu un trup al morţii. În privinţa a tot ceea ce este rău, lumesc şi satanic eu, prin natura mea, mă aliniez tuturor acestor lucruri, dar lucrurile care ţin de sfinţenie, de rai şi de Dumnezeu nu mi se potrivesc.

   Ai descoperit tu adevărul acesta în viaţa ta? Nu este suficient să-l descoperi doar în Romani 6 şi 7. Ai descoperit că porţi povara unui trup fără viaţă când este vorba de a face voia lui Dumnezeu? Nu îţi este greu să vorbeşti despre lucruri pământeşti, dar când începi să vorbeşti despre Domnul, ţi se înţepeneşte limba; când încerci să te rogi, te cuprinde somnul; când vrei să faci ceva pentru Domnul, nu te simţi bine. Poţi face orice altceva în afară de ceea ce este legat de voia lui Dumnezeu. Există ceva în trupul acesta care nu se armonizează cu voia lui Dumnezeu.

   Ce înseamnă moartea? Putem să o ilustrăm cu un foarte bine cunoscut verset din prima Epistolă a lui Pavel către Corinteni: "Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi nu puţini dorm". Moartea este slăbiciune sau neputinţă dusă la extremă - neputinţă, boală, moarte. Moartea înseamnă neputinţă totală, înseamnă că ai ajuns până în punctul de unde nu se poate să fii mai neputincios decât atât. Faptul că am un trup al morţii când este vorba să fac voia lui Dumnezeu înseamnă că sunt atât de neputincios în a-L sluji pe Dumnezeu, atât de slab, încât sunt redus la totală neajutorare. "O, nenorocitul de mine!" strigă Pavel. "Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?" Şi este bine când cineva ajunge să strige în felul acesta. Nu există nimic mai muzical pentru urechea Domnului. Acest strigăt este cel mai spiritual şi cel mai scriptural strigăt pe care îl poate scoate un om; şi el scoate acest strigăt numai atunci când ştie că nu poate face nimic şi când renunţă să mai ia decizii. Până atunci, de fiecare dată când avea un eşec, obişnuia să ia o nouă hătărâre, dublându-şi şi redublându-şi voinţa de a învinge. În cele din urmă descoperă că n-are nici un rost să mai ia hotărâri şi strigă cu disperare: "O, nenorocitul de mine!" Este ca şi când cineva se trezeşte din somn într-o clădire cuprinsă de flăcări şi, văzând că nu mai are nici o ieşire, începe să strige cu disperare după ajutor.

   Ai ajuns tu la această deznădejde cu privire la tine însuţi sau încă mai tragi nădejde că, dacă vei citi Biblia şi te rogi mai mult, vei fi un creştin mai bun? Cititul Bibliei şi rugăciunea nu sunt rele, nicidecum nu vrem să sugerăm aceasta, dar este greşit să te încrezi în ele pentru a obţine victoria. Ajutorul nostru este în Acela care este subiectul citirii şi rugăciunii noastre. Încrederea noastră trebuie să fie doar în Cristos. Din fericire, "nenorocitul" nu rămâne numai la a-şi deplânge nenorocirea; el adresează o foarte bună întrebare, şi anume "Cine mă va elibera?" "CINE?" Până acum el căutase un anumit lucru; acum însă îşi pune nădejdea într-o Persoană. Până acum el privise înlăuntrul său pentru a găsi o soluţie a problemei; acum priveşte dincolo  de propria lui persoană, la un Mântuitor. El nu mai încearcă să îndeplinească nimic prin eforturi personale, ci acum aşteaptă ajutorul din partea Altuia.