Mişcări dispensaţionale -1-

   Dorinţa lui Dumnezeu este ca fiinţele create să trateze fiinţele create căzute. Conform scopului Său, întreaga Biserică ar trebui să-l trateze pe satan; totuşi, Biserica a falimentat. De aceea, ridicarea biruitorilor devine o necesitate. Scopul lui Dumnezeu este împlinit în biruitori deoarece ei lucrează împreună cu El. Putem observa principiul biruitorilor peste tot în Cuvânt. Pentru a face o mişcare dispensaţională, Dumnezeu Se bazează întotdeauna pe un grup de biruitori.

MIŞCĂRI DISPENSAŢIONALE ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

   După creaţie, viaţa s-a desfăşurat într-un mod obişnuit. Apoi Dumnezeu a început cu Avraam. Dumnezeu i-a ales pe Avraam şi pe Sara. El a dorit o naţiune, dar El a început doar cu doi oameni. Dumnezeu a lucrat asupra acestor doi, alegându-i dintre toate celelalte naţiuni, pentru a produce o împărăţie de preoţi. Avraam şi-a părăsit ţara şi rudenia. Datorită alegerii lui Dumnezeu, Avraam a fost mai mare decât Abel, Enoh şi Noe. Se pare că aceşti oameni la început au fost foarte obişnuiţi. Ei nu au avut nici o valoare dispensaţională pentru Dumnezeu, dar Avraam a avut. Apoi Dumnezeu a spus că sămânţa sa va merge în Egipt şi va rămâne acolo timp de patru sute de ani. Aceasta a fost următoarea mişcare a lui Dumnezeu.

   Dumnezeu l-a ales pe Iosif, nu pe fraţii sai, şi l-a adus în Egipt. Iosif a guvernat în Egipt. Acţiunile lui Dumnezeu au fost îndreptate spre bine. Iosif a fost un biruitor în Egipt. El şi-a arătat puterea în împărăţie şi cunoaşterea lui Dumnezeu prin vise. Dumnezeu făcuse o mişcare dispensaţională. El a pus un biruitor în Egipt; El nu a pus acolo pe cineva care putea fi înfrânt. Acesta este un principiu al lui Dumnezeu.

   După patru sute de ani a venit vremea ca ei să iasă afară. Atunci Domnul l-a ales pe Moise. Fără evenimentele din primele câteva capitole din Exod, niciodată nu ar fi existat un exod din Egipt. Moise a ieşit din apă. El a avut un exod din apă. Apoi el a avut un exod din Egipt. Moise a fost triumfător asupra morţii. Dumnezeu l-a ales pentru a trata poporul Israel. Moise a locuit la palat, care era Egiptul Egiptului. Nu numai duhul său a părăsit Egiptul, ci şi trupul său a părăsit Egiptul; în consecinţă, Dumnezeu l-a ales. Cei care pot spune "Du-te!" dar nu "Vino!", nu vor avea nici un rezultat. Toate mişcările dispensaţionale ale lui Dumnezeu sunt bazate pe un singur om. Acesta este un principiu al biruitorilor.

   Când naţiunea Israel a vrut un împărat, oamenii l-au ales pe Saul. El era cu un cap mai înalt decât ceilalţi dar toată abilitatea sa era în capul său. Totuşi, Dumnezeu Şi-a ales împăratul Său - pe David. El era un împărat chiar şi când se afla în pustie îngrijind de oi. El nu fugea când vedea un leu ci mergea împotriva lui în Numele Domnului. Teama nu e o atitudine regală, dar atunci când a venit Goliat, Saul s-a temut. Prin contrast, David s-a încrezut în Domnul şi s-a dus să lupte împotriva lui Goliat. Oricine este cu adevărat împărat, poate fi împărat în orice loc. Mai târziu, David a devenit slujitor al lui Saul. Când David a devenit vrăjmaşul său, David a avut ocazia să-l omoare dar nu a făcut-o. Oricine nu se poate controla pe sine nu e vrednic de a fi împărat. În Israel nu a fost nici un împărat mai mare ca David. Numai el a fost numit împăratul David, deoarece el a avut o valoare dispensaţională pentru Dumnezeu.

   Când israeliţii au fost luaţi în captivitate timp de şaptezeci de ani, Dumnezeu tot a avut o mişcare dispensaţională pentru Israel din cauza lui Neemia; el a fost un adevărat biruitor. Chiar şi în timp ce slujea unui împărat străin, el se pregătea să se întoarcă la Ierusalim. El nu afost atins de Şuşan şi de treburile palatului. Din cauză că l-a câştigat pe Neemia, Dumnezeu a putut face o mişcare dispensaţională.

   La începutul Noului Testament, un grup de oameni speciali Îl aşteptau în Ierusalim pe Domnul Isus: Ana, Simeon şi toti cei care aşteptau răscumpărarea lui Israel. La împlinirea timpului aşteptarea lor L-a adus pe Domnul Isus Dumnezeu nu va face lucrurile în mod automat; El va aştepta ca copiii Săi să lucreze împreună cu El.

   Domnul are două mari lucrări pe pământ: RĂSCUMPĂRAREA ŞI ZIDIREA BISERICII.

   Biserica e zidită pe această piatră - apostolii au fost primii care au stat pe această piatră. Chiar dacă au fost slabi în carne, duhurile lor nu au fost slabe. Din această cauză, cei doisprezece apostoli au o poziţie specială-nici chiar Pavel nu e socotit împreună cu ei; ei au fost un instrument dispensaţional. Pavel a spus că el era mai neînsemnat decât ultimul dintre apostoli. Apostolii şi ucenicii au aşteptat zece zile, rugâdu-se în Ierusalim. Ei ar fi putut spune: "Avem o mare lucrare de făcut după aceste zile; acum ar trebui să ne odihnim." În loc de aceasta, ei s-au rugat. Erau o sută douăzeci, dar unde erau ceilalţi care-L urmaseră pe Domnul?

   Este clar: NU TOŢI VOR LUCRA ÎMPREUNĂ CU DUMNEZEU! Aceşti o sută douăzeci au fost biruitori.