Melancolicul plin de Duhul Sfânt

   Multiplele talente ale temperamentului melancoliic sunt îmbogăţite şi făcute să rodească prin plinătatea Duhului Sfânt. Natura sa bogată, sensibilă, va fi acordată în mod sincer la cerinţele spirituale ale umanităţii. Nimeni nu poate pricepe mai real strigătele patetice ale omului pierdut ca melancolicul.  Când este plin de Duhul Sfânt el nu numai că le va percepe, dar se va afla şi la dispoziţia lui Dumnezeu pentru a întreprinde ceva în acest sens. Perfecţionismul său analitic îl face potrivit în special pentru munca în detaliu atât de necesară şi neglijată de semenii extravertiţi. Dacă posedă plinătatea Duhului, în loc să fie paralizat de iritare la vederea neglijenţei altora, el va sluji Domnului în linişte, privind cu bucurie faptul de a putea răspândi Cuvântul Evangheliei.

   Colţurile uitate ale lumii sunt îndatorate melancolicilor plini de Duh care prin sacrificiu de sine fac să se audă şi aici vestea bună. Mulţi creştini pot să-şi amintească de un melancolic credincios plin de Duh, care s-a ţinut stăruitor de ei atunci când alţii i-au abandonat. Datorită capacităţii sale mari de a iubi, el îi conduce pe alţii cu dragoste la Mântuitorul, deseori suferind abuzuri pe acest drum. Puţini creştini realizează că atunci când cântă un frumos imn în biserică, când citesc o poezie plină de semnificaţie sau cugetări profunde despre Dumnezeu, se bucură de muzică cum ar fi "Mesia" sau privesc o minunată lucrare de artă, ei savurează de fapt rezultatele talentelor melancolice, modificate şi energizate de Duhul.

   Caracteristica egocentrică a melancolicului, care domina viaţa acestuia, va ceda locul smereniei şi bunătăţii atunci când este sub influenţa Duhului. Cea mai bună terapie din lume pentru un melancolic este de a-şi desprinde privirea de la sine şi de a se implica pentru alţii. Nu ştiu cum s-ar putea realiza aceasta fără Cristos. Când smerenia şi bunătatea Duhului, pun stăpânire pe un melancolic, acesta va conştientiza că este "cel mai mare păcătos" şi totodată beneficiarul îndurării nelimitate a lui Dumnezeu.

   Cu toate că nu va fi niciodată neglijent în lucrările lui, el va începe să realizeze că nevoile altora sunt atât de acute, încât va trebui să se pună la dispoziţia lui Dumnezeu pentru a sluji oamenilor. Nu perfecţionismul său va fi acela care va duce la îndeplinirea sarcinii, ci doar lucrarea Duhului. Când Duhul îl face pe melancolic conştient că Dumnezeu nu doreşte perfecţiunea, ci disponibilitatea sa, abia atunci va fi pregătit pentru slujire! În mâna lui Dumnezeu orice om slab are o valoare. Pe măsură ce această smerenie se evidenţiază în viaţa sa, melancolicul poate să se bucure cu adevărat de cei din jurul său în ciuda slăbiciunilor lui, nemaifiind tentat să-i critice şi, astfel, să-şi împovăreze conştiinţa sensibilă.

   Un melancolic plin de Duh va avea parte de un somn liniştit în timp ce acela ce-i firesc va deveni o masă de tortură prin rememorarea efectelor spiritului său critic. Dând ce are mai bun în muzică, artă, sau orice alt domeniu, melancolicul condus de Duhul va fi mulţumit să-L lase pe Dumnezeu să se ocupe de rezultate, pe când cel firesc nu va fi niciodată mulţumitor.

   Duhul Sfânt anulează tendinţa melancolicului spre pesimism. Pesimismul e contagios dar credinţa vindecă pesimismul. Pe măsură ce Duhul deţine controlul asupra unui credincios melancolic, lucrurile considerate drept imposibile sunt acum privite din perspectiva puterii lui Dumnezeu. Prin credinţă, melancolicul Moise a devenit un mare conducător. Dumnezeu caută oameni ai credinţei şi nu genii! Unii au fost genii de o cultură deosebită ca apostolul Pavel, iar alţii oameni de rând ca Petru. Dar - cei folosiţi de Dumnezeu au fost şi sunt caracterizaţi de acelaşi lucru: credinţa.

   Bucuria şi pacea vin din două surse: Cuvântul şi darul Duhului. Bucuria şi pacea îl pregătesc pe melancolicul plin de Duh să dea la iveală multele bogăţii pe care Dumnezeu le-a pus în el. Treptat, el se va lepăda de vechile obiceiuri "morocănoase", devenind mai mult preocupat de alţii. Sub puterea iubirii turnată de Duhul devine un alt om! Apostolul Toma este un bun exemplu. Toma, a devenit un slujitor credincios lui Isus Hristos datorită plinătăţii Duhului Sfânt. 

   Iată câteva din caracteristicile temperamentale ale melancolicului înainte de umplerea cu Duhul Sfânt: este cel mai bogat temperament, fiind un tip analitic, gata de sacrificiu, perfecţionist, cu o natură emoţională foarte sensibilă. Nimeni nu se bucură mai mult de arte ca un melancolic. El trece printr-o varietate de stări. Este un prieten foarte loial, deşi nu şi-i face cu uşurinţă. Nu se înghesuie să cunoască oamenii ci mai degrabă aşteaptă ca oamenii să vină la el. Este cel mai de încredere dintre toate temperamentele. Tendinţele lui perfecţioniste nu îi permit să fie delăsător ori să dezamăgească pe cei din jur. Experienţele lui dureroase îl fac circumspect în ceea ce priveşte valoarea de suprafaţă a oamenilor aşa că este suspicios atunci când alţii îl copleşesc cu atenţii. Când se află în stări emoţionale de excepţie, produce mari opere de artă sau de geniu. Îşi găseşte adevăratul sens al vieţii prin sacrificiul personal. Are cel mai mare potenţial natural de aceea sunt mari genii, artişti, muzicieni, inventatori, pedagogi, teoreticieni. Observăm că şi în Biblie găsim personaje cu astfel de calităţi: Moise, Ilie, Solomon, apostolul Ioan şi mulţi alţii.