Mărturia speranței

De-a lungul timpului, istoria omenirii în unele perioade, a fost caracterizată de întuneric spiritual. Dar, în nici un timp al istoriei, omenirea nu a rămas în beznă totală din punct de vedere spiritual. Lumina adevărului pornind de la tronul lui Dumnezeu a luminat mereu istoria națiunilor și viața oamenilor în particular. Apoi în timpul când Iisus a trăit pe pământ, lumina bunătății și îndurării divine a strălucit cu putere, descoperindu-le oamenilor calea mântuirii și tot ceea ce este sublim și frumos. Unii oameni trăind într-o anumită zonă geografică au fost mai priveligiați în ceea ce privește cunoașterea Evangheliei. În schimb alți oameni datorită locului unde sau născut și trăit, au cunoscut puțin sau chiar deloc despre Evanghelie. Dar Hristos ca cel ce dă viață fiecărei ființe umane, a sădit în mintea și inima fiecărui om, o sete după adevăr, și o concepție a binelui și răului.

Iar Duhul Sfânt i-a îndemnat pe astfel de oameni să urmeze binele, chiar dacă viața lor s-a desfășurat în mijlocul lumii păgâne. Cel puțin comentatorii Bibliei susțin acest lucru. De asemenea apostolul Pavel face în această privință câteva afirmații ce sunt demne de a fi luate în seamă. , , Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege; și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care se învinovățesc sau se desvinovățesc între ele.” ( Romani 2:14,5 )

Doresc să dezvolt în cadrul acestui articol un verset sau mai degrabă o afirmație pe care Iisus o face despre timpul sfârșitului. Este demnă această afirmație de luat în calcul, mai ales că are un unic scop, și anume, mântuirea fiecăruia dintre noi, bineînțeles cu acordul nostru. Lucrarea mântuirii este o conlucrare divino-umană, Dumnezeu nu va forța pe nimeni să trăiască veșnicia cu El. Iisus doar ne invită cu dragoste să primim chemarea Sa duioasă la mântuire. O religie care constrânge, care impune omului ce trebuie să facă nu este de la Dumnezeu. În Evanghelia după Matei 24-14 ni se spune: , , Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.”

Versetul ne confirmă că Dumnezeu are o împărăție a Sa pe acest pământ. De moment, noi cei ce ne deschidem inimile în fața Evangheliei, suntem conștienți că este vorba de împărăția harului ce începe să sălășluiască în inima noastră. Apoi, Sfintele Scripturi ne vorbesc despre împărăția slavei ce se va instaura odată cu adoua venire în glorie a lui Iisus Hristos. În acest verset Iisus ne spune că Evanghelia va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie. De-a lungul secolelor, cunoașterea lui Dumnezeu a crescut tot mai mult, de asemenea propovăduirea Evangheliei a cunoscut un real progres ajungând într-un mod triumfător asupra forțelor întunericului până la noi astăzi. Îmi aduc aminte de ceea ce îmi spunea în Spania un hindus, și anume, că în India sunt posturi de televiziune prin care se predică Evanghelia și că el a vizionat astfel de emisiuni.

Iar astăzi, eu personal rămân uimit de modul minunat prin care Dumnezeu se folosește de toată tehnologia modernă pentru a propovădui Evanghelia, internetul, televiziunea, radioul, au devenit mijloace puternice pentru proclamarea adevărului. Însă eu cred și în eficiența metodei apostolice, și anume, aceea de a predica de la om la om. Interesant este faptul că Iisus nu spune că toată lumea se va converti, deși în cartea Apocalipsa ne este descrisă o gloată mare a oamenilor mântuiți din orice popor, pentrucă Dumnezeu nu face nici o discriminare, ci El îi iubește pe toți locuitori planetei pământ. Iisus ne-a spus că Evanghelia este propovăduită ca să dea mărturie.

Deși trăim timpuri când o mare parte din oameni sunt foarte mult atrași de distracții și plăceri păcătoase. Ba mai mult de atât, acești oameni nu vor să audă de Evanghelie spunând că totul nu este decât o utopie. Dar ceea ce acești oameni nu înțeleg, este faptul că noi astăzi trăim în dispensațiunea Duhului Sfânt, ce ca și în zilele lui Noe se luptă cu omul pentru al determina să pășească pe calea cea bună a mântuirii. Adică Duhul Sfânt ne invită să alegem ce este bine în viață, să cunoaștem ceea ce este sublim și frumos. Însă datorită naturii noastre degenerate de păcat, uneori alegem ceea ce este rău, și atunci Duhul Sfânt încearcă prin toate mijloacele posibile să ne determine să părăsim cărările ce duc spre pierzarea noastră veșnică. O, ce lucrare minunată, nevăzută de ochii oamenilor desfășoară Duhul Sfânt în inimile noastre.

În viața fiecărui om, indiferent de nivelul educație, sau de bunăstarea materială, vine un timp când Dumnezeu se apleacă asupra acelui om și îi vorbește pe înțelesul său, pentru că doar Dumnezeu poate vorbi pe înțelesul fiecăruia dintre noi. Și în acele momente mărturia puternică a Evangheliei se desfășoară în fața ochilor noștri, și începem să înțelegem câte ceva din întruparea lui Iisus, din viața și jertfa Sa tainică, realizată la cruce pentru fiecare dintre noi. Dar mai ales orice om este pus față în față cu marele adevăr, descoperit în carne și oase în viața și persoana lui Iisus ca Fiu al omului și anume: , , Dumnezeu este dragoste... ” Acesta este un adevăr fundamental în creștinism, mai presus de orice alt adevăr sau învățătură.

Sfintele Scripturi ne descoperă iubirea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc păcătos, Dumnezeu ne iubește, și a demonstrat din plin prin Iisus, acest lucru la Golgota. Indiferent de locul fiecăruia dintre noi în societate, sau de ceea ce căutăm în această viață, vine un timp când ne întâlnim pe străzile vieții cu vestea bună a mântuirii. Iar pentru cei ce acceptă adevărurile mântuitoare pe care Evanghelia le conține, se deschide un orizont luminos plin de speranță. Iar negura viitorului și tristețea prezentului sunt risipite de razele divine ale speranței. Cred că asta a dorit Iisus să ne transmită prin intermediul acestui verset, sau poate că mult mai mult, însă eu nu am consemnat decât ceea ce am putut cu puterile mele limitate să înțeleg.

Apoi versetul se încheie subliniind universalitatea proclamării Evangheliei, și de aici eu înțeleg că nimeni nu este exclus de la îndurarea lui Hristos. Indiferent de poporul din care facem parte, indiferent de trecutul nostru, sau de ceea ce spun oamenii despre noi. Eu înțeleg de aici că Dumnezeu privește diferit și evaluează ființa umană altfel de cum o facem noi oamenii păcătoși. Vestea bună poate lumina orice viață, orice destin, fie el cât de sumbru, nimic nu se poate opune puterii Evangheliei harului. Iisus încheie această afirmație a Sa spunând că atunci va veni sfârșitul. De aici se desprinde o lecție a ceea ce înseamnă bunătatea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, pentrucă El nu va aduce sfârșitul până ce fiecare om nu va fi pus față în față cu minunata mărturie a speranței. Vestea bună este că prin negura vremurilor grele ce le străbatem, razele speranței pot străluci și în viețile noastre.