Mai auzi tu, ciocanele cum bat la Golgota?

Toate sunetele se măsoară în decibeli, însă există o valență a acestora ce se măsoară în impact. Vocea mamei este una linistită, dar cu impact, pe când vocea șefului, cu toate că este intensă uneori poate fi neglijabilă. Vocea din interior este direcțonabilă!  Mă gândeam azi ce să mai scriu, mă gândeam cum să încep, pentru că realizez o dispariție uneori a cuvintelor şi ideilor mele, pe care mi le-aș dori mereu proaspete și pliabile pe context. O voce mi-a șoptit dominant: "Scrie, scrie și iarăși scrie!"  Dar oare Doamne, ce să scriu? 

Oare ce cuvinte ar putea descrie vreodata dragostea Ta imensă, și oare cât de speciale ar trebui ele să fie să ajungă vreodată egale ca valoare reprzentativă  a ceea ce de fapt reprezintă dragostea Ta pentru noi?  Nu cred că le voi găsi vreodată! 

Și chiar dacă cuvinte n-am, închid ochii și nu văd altceva Doamne, decât dragostea Ta! Cu mâinile întinse pe lemnul aspru de ocară,  răstignit doar de dragul meu, bătut, scuipat, hulit, și, aud acele ciocane bătând piroanele în mâinile și picioarele Tale ... Parcă și azi mai aud vocile care strigau: să fie răstignit!

Dar eu, oare de câte ori Te-am întristat, de câte ori Ți-am frânt inima și oare nu am fost contribuabil și eu la a fi răstignit pe lemnul acela aspru, plin de ocară? Oare de câte ori Ți-am promis că mă schimb, și Doamne, să știi, chiar m-am schimbat, dar pentru o clipă! Iartă-Mi nestatornicia! De câte ori am greșit și în loc să mă uit la propria-mi greșeală, m-am uitat la cei din jur și mi-am zis: păcatul meu e ok, da, greșeala mea e ok! Mi-am accepat păcatul ca o normalitate pentru că nimeni nu părea a fi deranjat de el, fiind tăcut ca o perlă pe fundul mării, pașnic, în ordine, si ... oh, păcatul altora e o problemă, problema mea! Păcatul altora e urât, e inacceptabil, inimaginabil ... Însă da, păcatul meu e în ordine, are unda verde, e de înțeles, și nici măcar nu se vede, e inofensiv, și cred că nici nu ar trebui numit păcat, e etica de conjunctură! O, Doamne, oare de câte ori nu Ţi l-am mărturisit crezând că e bine așa? De câte ori l-am ascuns crezând că-i bun, privind doar al altora că e rău?  

De când nu am mai auzit ciocanul bătând cu tărie, amintindu-mi că pentru mine ai lăsat cerul, părăsind frumusețea și măreția de acolo?  Ai venit pe pământ, și ai fost mai umil și mai ascultător decât mine, ai fost batjocorit, scuipat, lovit, și răstignit. Ți s-au bătut cuie în mâini și în picioare, fără să ai vreo vină, și toate astea pentru ca eu astăzi să pot avea viața și să pot fi împăcat cu Tine. Biruința ai câștigat-o prin înviere, și apoi Te-ai dus pentru ca să îmi pregătești un loc acolo sus, pentru ca acolo unde ești Tu să fiu și eu, copilul Tău.

Dar eu mereu m-am făcut surd la bătăiile ciocanului și am mers mai departe! De câte ori? Doamne, de câte ori?