Limbajul sinelui

   Întocmai cum ne vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu, la fel trebuie să ne vorbim şi noi înşine. Oricât de ciudat ar părea, aceasta este o verigă împortantă în strădania noastră de a învinge impulsul sentimentului. Oswald Chambers spune fără ocolişuri în clasica lui lucrare, Ce am mai bun pentru Cel Preaînalt: 

   "Există anumite lucruri pentru care nu trebuie să ne rugăm: de exemplu, pentru indispoziţie. Indispoziţia nu pleacă niciodată prin rugăciune, indispoziţia pleacă atunci când este dată afară din viaţa noastră. Indispoziţia îşi are aproape întotdeauna originea în condiţia fizică, nu în cea morală. Este un efort continuu a nu asculta de indispoziţiile care izvorăsc din condiţia fizică. Nu te lăsa cuprins de ele niciodată, nici măcar o secundă. Trebuie să ne apucăm de ceafă şi să ne scuturăm, şi vom descoperi că putem face ceea ce am crezut că nu putem. Problema celor mai mulţi dintre noi este că nu vrem. Viaţa creştină este o viaţă de hotărâre şi curaj spiritual trăite într-un trup omenesc.

   Dacă nu ne controlăm emoţiile ele ne vor conduce pe noi, şi vom fi înrobiţi de orice impuls sau reacţie trecătoare. Dar odată ce credinţa este exersată ca să controleze emoţiile şi ştie cum să lupte cu slăbiciunile caracterului, o cale de intrare pentru îndoieli este închisă pentru totdeauna. Multe dintre necazurile noastre ca creştini nu sunt cauzate de păcat, ci de faptul că ignorăm legile propriei noastre naturi."

   Iată cum enunţă Martin Lloyd-Jones ideea aceasta:

   "Arta cea mai înaltă în viaţa spirituală este să ştii cum să te porţi cu tine însuţi. Trebuie să te iei singur de mână. Trebuie să-ţi vorbeşti, să îţi predici, să îţi pui întrebări. Esenţa problemei este să ştim că acest sine al nostru, că omul dinăuntrul fiecăruia, trebuie să fie condus. Nu asculta de el, împotriveşte-i-te, vorbeşte-i, condamnă-l, critică-l, încurajează-l, aminteşte-i ceea ce ştii, în loc să asculţi pasiv şi să îi dai voie să te tragă în jos şi să te deprime."

   Prima noastră reacţie este să ne împotrivim la ce spune el (sinele) şi să ne întrebăm dacă nu avem de-a face doar cu o simplă autosugestie!

   Sună toate acestea ciudat şi străin? Oare nu a practicat şi Pavel această disciplină?

   Într-adevăr, dacă îndemnul apostolului Pavel de a vorbi între noi prin psalmi, cântări de laudă şi cântări duhovniceşti are drept scop încurajarea şi influenţarea noastră, acelaşi efect se produce şi atunci când ne vorbim nouă înşine - când cântăm Domnului în inima noastră, găsim cuvinte de încurajare pentru sufletele noastre. (fragment)