text Eseuri crestine

Limbajul sinelui

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ravi Zacharias

   Întocmai cum ne vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu, la fel trebuie să ne vorbim şi noi înşine. Oricât de ciudat ar părea, aceasta este o verigă împortantă în strădania noastră de a învinge impulsul sentimentului. Oswald Chambers spune fără ocolişuri în clasica lui lucrare, Ce am mai bun pentru Cel Preaînalt

   "Există anumite lucruri pentru care nu trebuie să ne rugăm: de exemplu, pentru indispoziţie. Indispoziţia nu pleacă niciodată prin rugăciune, indispoziţia pleacă atunci când este dată afară din viaţa noastră. Indispoziţia îşi are aproape întotdeauna originea în condiţia fizică, nu în cea morală. Este un efort continuu a nu asculta de indispoziţiile care izvorăsc din condiţia fizică. Nu te lăsa cuprins de ele niciodată, nici măcar o secundă. Trebuie să ne apucăm de ceafă şi să ne scuturăm, şi vom descoperi că putem face ceea ce am crezut că nu putem. Problema celor mai mulţi dintre noi este că nu vrem. Viaţa creştină este o viaţă de hotărâre şi curaj spiritual trăite într-un trup omenesc.

   Dacă nu ne controlăm emoţiile ele ne vor conduce pe noi, şi vom fi înrobiţi de orice impuls sau reacţie trecătoare. Dar odată ce credinţa este exersată ca să controleze emoţiile şi ştie cum să lupte cu slăbiciunile caracterului, o cale de intrare pentru îndoieli este închisă pentru totdeauna. Multe dintre necazurile noastre ca creştini nu sunt cauzate de păcat, ci de faptul că ignorăm legile propriei noastre naturi."

   Iată cum enunţă Martin Lloyd-Jones ideea aceasta:

   "Arta cea mai înaltă în viaţa spirituală este să ştii cum să te porţi cu tine însuţi. Trebuie să te iei singur de mână. Trebuie să-ţi vorbeşti, să îţi predici, să îţi pui întrebări. Esenţa problemei este să ştim că acest sine al nostru, că omul dinăuntrul fiecăruia, trebuie să fie condus. Nu asculta de el, împotriveşte-i-te, vorbeşte-i, condamnă-l, critică-l, încurajează-l, aminteşte-i ceea ce ştii, în loc să asculţi pasiv şi să îi dai voie să te tragă în jos şi să te deprime."

   Prima noastră reacţie este să ne împotrivim la ce spune el (sinele) şi să ne întrebăm dacă nu avem de-a face doar cu o simplă autosugestie!

   Sună toate acestea ciudat şi străin? Oare nu a practicat şi Pavel această disciplină?

   Într-adevăr, dacă îndemnul apostolului Pavel de a vorbi între noi prin psalmi, cântări de laudă şi cântări duhovniceşti are drept scop încurajarea şi influenţarea noastră, acelaşi efect se produce şi atunci când ne vorbim nouă înşine - când cântăm Domnului în inima noastră, găsim cuvinte de încurajare pentru sufletele noastre. (fragment)

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>