Limbajul Bisericii

   Rolul bisericii de a se îngriji de nevoile credincioşilor şi de a le satisface nevoile

   Biserica ar trebui să fie un loc de vindecare interioară şi de refacere. Aici răbdarea lui Isus şi înţelepciunea unei vieţi disciplinate sunt necesare în vederea instruirii şi călăuzirii. Când cineva se poticneşte sau cade în păcat, biserica are privilegiul de a ajuta şi de a vindeca. Când cineva se zbate răpus de sentimentul că Dumnezeu este departe, braţele celor care formează biserica vor fi singurele braţe prin care Dumnezeu readuce persoana respectivă aproape. Când cineva se simte abandonat, inimile copiilor lui Dumnezeu ar putea fi singurele inimi pe care Dumnezeu le poate folosi pentru a simţi împreună cu cel ce trece prin încercare.

   Nimic nu redă mai mult unui om sentimentul că este iubit ca apartenenţa la o comunitate plină de compasiune. Astăzi durerea şi singurătatea au atins proporţii endemice. Nimic nu poate vorbi societăţii noastre cu mai multă forţă ca o comunitate care se apropie de oameni cu dragostea lui Cristos.

   Insă există şi un al doilea rol pe care biserica îl are de îndeplinit şi azi pe care nu-l înţelegem pe deplin. Mă refer la ROLUL MUZICII. Puţine mijloace sunt la fel de puternice şi în acelaşi timp la fel de vulnerabile în controlarea sentimentelor. Ascultaţi cum o cultură a tinerilor vibrează şi gravitează sub rotmurile pulsatile - ca să nu spun zgomotele - diverselor stiluri muzicale. Este imposibil să nu punem câteva întrebări dificile cu privire la acest fenomen. CE PRODUCE ACEASTĂ MUZICĂ IN INIMILE ASCULTATORILOR EI, CE FEL DE STARE LE PROVOACĂ? Ştiu de la prieteni buni care sunt muzicieni profesionişti că şi pe ei îi îngrijorează acest fenomen.

   Dar în loc să riscăm un răspuns la aceste întrebări, cu toate implicaţiile sale, să remarcăm un singur lucru. Odată cu înaintarea noastră în vârstă, vibraţia şi extazul muzicii nu ne vor mai fi suficiente, ci vom căuta în ea mai multă consolare şi inspiraţie. Timpul pune în inima noastră diverse năzuinţe şi aşteptări. Dorim să avem parte de linişte, pace, căutăm consolarea şi ajutorul, tânjim după un viitor sigur şi totodată privim trecutul cu nostalgie. Sunt mai convins ca oricând că muzica are capacitatea de a atinge miezul fiinţei noastre, fiindcă aşa ne-a creat Dumnezeu să răspunem la muzică.

   Muzica produce ori armonie, ori disonanţă şi cel mai adesea, dezvăluie armonia sau disonanţa din viaţa unui om.

   Unul din cele mai preţioase roluri pe care îl îndeplineşte muzica este acela de a forma rezervorul nostru de amintiri. Ea slujeşte ca un resort ce readuce trecutul într-o amintire îndrăgită. În acest sens, ea conectează aspiraţiile vieţii la realizările vieţii. Tocma de aceea, biserica trebuie să analizeze foarte atent binecuvântările şi precauţiile care vin odată cu proliferarea de noi cântări şi refrene. Căci riscăm să îi lăsăm pe mulţi aflaţi la vârsta mijlocie fără trecutul lor muzical. Cântări îndrăgite de ei nu mai sunt cântate azi la serviciile de închinare, iar dacă schimbarea e foarte rapidă, nici măcar tinerii nu vor mai avea timpul necesar să-şi formeze băncile de memorie. Muzica are de îndeplinit un rol foarte important în biserică şi ea este un mijloc privilegiat de influenţare a sentimentelor în direcţia binelui.

................................

   Socrul meu suferise un atac de cord şi medicii i-au recomandat o operaţie bypass la inimă. Dată fiind aglomeraţia din sistemul medical, fusese trecut pe o listă de aşteptare, urmând să-i vină rândul pentru intervenţia chirurgicală abia peste şapte-nouă luni. Dar el era sigur că nu avea să supravieţuiască atâta timp şi începea să se gândească la perspectiva morţii.

   În timp ce se odihnea acasă în dimineaţa de duminică la care ma refer, soţia lui era la biserică, participând cu credincioşie la adunarea familiei lui Dumnezeu, ca întotdeauna de-a lungul vieţii sale. Am urmărit-o de la distanţă pe întreg parcusrsul serviciului. Prietenii din jurul ei o întrebau despre starea soţului. Predica, rugăciunile, adevărul rostit de la amvon, toate se aplicau într-un fel sau altul la viaţa ei. Tot timpul serviciului şi-a păstrat calmul. Apoi a început imnul de încheiere, şi atunci ea nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile. Cred că nimeni în afară de ea nu a pătruns mai bine conţinutul versurilor acelui imn

   Stai liniştit, suflete al meu, căci Domnul e aproape

   Poartă răbdător crucea suferinţelor tale

   Lasă-L pe Domnul să te călăuzească-n grija Lui

   Orice ar veni  asupra-ţi, El rămâne credincios.

   Stai liniştit, sufelte al meu, căci Prietenul tău cel mai bun

   Prietenul ceresc te va purta prin spini la sfârşitul glorios.

   Cât de îndurător a fost Dumnezeu ca să-i împlinească nevoia!