text Eseuri crestine

La uşa lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sabina Negrut

Ni se întâmplă aproape zilnic, sau cel puţin săptămânal, să auzim la uşa propriei case un ciocănit ori ţârâitul prelung al soneriei, semn că a venit cineva care doreşte să intre sau să ne ceară ceva. Mulţi dintre noi obişnuiesc să nu sară direct la clanţa uşii, ci sondează mai întâi, prin fereastră sau vizor, persoana de afară, apreciind dacă merită să deschidă.

Chipul unei rude sau al unui prieten drag ne determină să deschidem larg uşa pentru a-i dărui îmbrăţişări şi cuvinte de bun venit. O persoană necunoscută, dar elegantă şi manierată, purtând o mapă sau diplomat, ne inspiră încredere şi îi deschidem, grăbindu-ne să-i oferim scaunul cel mai bun din biroul sau sufrageria noastră. Pe un om modest, dar cu ţinută îngrijită şi gesturi măsurate, îl primim fără reticenţe, dornici de a-i asculta păsul, pentru a-l ajuta.

Ce spuneţi, însă, dacă la uşa dumneavoastră apare o persoană murdară, cu hainele rupte şi urât mirositoare sau, din contră, una bine îmbrăcată, dar cu faţa încruntată, purtând într-o mână un cuţit, iar în cealaltă o piatră sau un pistol?... V-aţi întreba de după perdele: „Ce caută omul ăsta la uşa mea şi cine este?” Nu numai că nu doriţi să-i deschideţi, dar veţi fi tentaţi să vă ferecaţi şi mai bine, căutând să nu observe că sunteţi acasă şi sperând că, în cele din urmă, va pleca singur, fără vreo altă intervenţie care să-l forţeze s-o facă. Şi pleacă, bombănind şi suduind printre dinţi, după bătăi agitate şi repetate în uşa şi geamurile dumneavoastră.

Cu toate acestea, însă, fiecare dintre noi îndrăzneşte să se prezinte şi să bată la uşa lui Dumnezeu, ca să ceară ajutor în momente critice, uitând că sufletul ne emană mirosuri pestilenţiale de ură şi ranchiună, că într-o mână purtăm sabia răzbunării, iar în cealaltă, otrava egoismului. Ne întrebăm atunci, nedumeriţi: „De ce nu ne răspunde Dumnezeu? Unde este şi de ce nu ne aude?”...

Biblia, în cartea Proverbelor, dă un răspuns acestei întrebări: „Când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul şi strâmtorarea, atunci mă vor chema şi nu voi răspunde, mă vor căuta şi nu mă vor găsi. Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica Domnului, pentru că n-au iubit sfaturile mele şi au nesocotit toate mustrările mele” (cap. 1, vs. 27-30) şi „El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie, ocroteşte cărările neprihănirii” (cap.2, vs.7),

Aceste versete, cu un mesaj, aparent, dur, ne dezvăluie, de fapt, cheia sau însemnul pe care trebuie să-l purtăm pentru a ni se deschide poarta lui Dumnezeu. Acesta nu poate fi altul decât neprihănirea - veşmântul de lumină al îngerilor şi condiţia esenţială pentru a fi recunoscuţi ca aparţinând dimensiunii spirituale a divinităţii.

Fiindcă Dumnezeu se uită în sufletul omului, orice alte accesorii, inclusiv de ordin material, sunt de prisos în încercarea de a-I câştiga graţia. Doar el, sufletul, este plămădit din „material” divin, iar dacă îl camuflăm cu pământul din noi, cu toanele şi dorinţele firii pământeşti, cum ar mai putea răzbate prin acest înveliş grosier şi urât mirositor, strigătul către Providenţă?

Nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om" (Matei 15:11). "Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele – iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:19-20), ne învaţă Biblia.

Cum ar putea, oare, un om „spurcat” să fie primit ca să calce prin ţinutul imaculat al păcii şi dragostei lui Dumnezeu? Aşa este, vom zice, dar cum rămâne cu mila lui Dumnezeu faţă de păcătoşi? Nu este El bun şi ne iartă, acceptându-ne aşa cum suntem?

Cuvântulpur” are conotaţie de „curăţat” sau „golit” de aspecte care duc la schimbarea caracteristicilor originale (uneori şi originare). Un spirit nu poate fi curat şi, în acelaşi timp, încărcat de ură şi parazitat de viermele egocentrismului sau perfidiei.

Un suflet iertat nu presupune că primeşte şi purificarea, aceasta din urmă fiind doar rezultatul unei transformări voite şi conştiente. Tâlharul de pe cruce, răstignit alături de Isus, a beneficiat de această schimbare a inimii, pe cât de rapidă, pe atât de radicală. Dezbrăcându-se de haina lucitoare a mândriei şi abandonând cuţitul gândurilor rele, a venit în faţa lui Dumnezeu, cu propriul suflet în palme. Şi astfel, a fost recunoscut şi primit alături de Hristos.

S-ar putea spune că omul neprihănit umblă cu sufletul „la vedere”: fără ascunzişuri, fără prejudecăţi, pregătit să se pună la dispoziţia tuturor, pentru a-i ajuta, gata să-şi reverse dragostea, grăbit să ierte totul, însetat după adevăr şi aşteptând dreptatea numai din mâna lui Dumnezeu.

Din păcate, nu întotdeauna reuşim să înţelegem că nu pot fi conectate şi puse în rezonanţă două entităţi de natură diferită: un suflet pervertit cu puritatea divină, întunericul cu lumina. Aşa se explică faptul că doar rugăciunea izvorâtă dintr-o inimă curată, smerită şi nepervertită poate face conexiunea cu Împărăţia lui Dumnezeu.

Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea”- spune Isus în Evanghelii. Pentru astfel de inimi, de copii, Dumnezeu este dispus să ţină poarta Cerurilor nu doar descuiată, ci permanent larg deschisă, permiţând acesul direct la puterea Lui. Mai mult decât atât, simplul gând sau dorinţa celui curat la suflet ar putea fi, de cele mai multe ori, suficiente pentru declanşarea intervenţiei divine, înainte chiar de a fi cerută, deoarece conexiunea cu divinitatea se face, în acest caz, instantaneu.  

Tocmai de aceea, Isus îşi învăţa ucenicii să se roage în cuvinte scurte şi simple, răspunsul lui Dumnezeu nefiind proporţional cu lungimea rugăciunii, ci cu gradul de puritate al inimii.

Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” (Matei 6/7-8)

Să ne schimbăm deci gândurile şi faptele, pentru că ele sunt mesagerii care ajung înaintea noastră la uşa lui Dumnezeu, pe care întotdeauna ne-ar plăcea s-o găsim deschisă...

Cele mai recente resurse creștine scrise

Viața în Hristos
În clipe grele când eramȘi ajutor eu nu aveam,Munceam mereu și tot strângeam,Ca lipsuri eu să nu mai am.Dar lipsuri, griji erau destuleȘi buzunarele tot nule,Nu înțelegeam de ce-mi e frică,De ce în to... Citeste mai mult >>
Inimă dăruită
Inimă dăruităCe fericire dulce, ce rai ai pus în ea?În inima mea Doamne, în inimioara mea?Atâta m-am schimbat de când Te-am cunoscutMereu îmi vine Doamne să Îți vorbesc, să-Ti cânt.Ce bucurie Doamne m... Citeste mai mult >>
Mormântu-i poarta către ceruri
Mormântu-i poarta către ceruri, un prag de taină sfânt,Lăsând în urmă greul firii, și trupul de pământ,Nu este beznă fără capăt, nici un sfârșit amar,Ci trecerea spre slava mare, prin jertfă și prin h... Citeste mai mult >>
Am cerut ca să fiu aur
Am cerut ca să fiu aur, dar n-am vrut să fiu topit,Am cerut o strălucire, fără să fiu șlefuit,Am cerut și-o răsplătire, fără ca să gust ocară,Nu am vrut să știu prigoana, am cerut calea ușoară.​Am voi... Citeste mai mult >>
Râvna după daruri multe
Râvna după daruri multe, fără pic de-nțelepciune,Este astăzi arătată, de creștini cu mare nume,Toți ar vrea să fie lideri, cu o voce-n strălucire,Dar în pieptul lor e ură, nu un cer plin de iubire.​Mu... Citeste mai mult >>
Trădarea durerii și ruga de seară
​Trădarea durerii și ruga de seară,Sunt umbre ce-apasă pe umeri povară,În lupta aprinsă, sub măslinii cei triști,Se-ntreabă iubirea: „Tu încă exiști?”​Sub bolta de stele ce par înghețate,S-au strâns a... Citeste mai mult >>
Pași pe calea mântuirii
Pași pe calea mântuirii-n sus mă poartă zi de zi,Pe un drum plin de durere, și prin văi și prin pustii,Dar eu știu că mâna sfântă, ea mă ține neclintit,Mă ridică din cădere, să nu fiu un rătăcit.Când... Citeste mai mult >>
În veacuri vechi
În veacuri vechi, prin încercare,Au mers creștinii pe pământ,Și-n focul greu al suferinței,Făceau doar voia celui sfânt.Când lumea-ntreagă obosise,Și valuri grele doar loveau,Credința lor era lumina,P... Citeste mai mult >>
În zori de Paște sfânt
În zori de Paște sfânt, un clopot iar răsună,Sub cerul cel deschis, lumină se adună,Cu inimi pline stăm, chemați la sfânt altar,Căci Domnul ne primește, prin harul Său în dar.​La masa pregătită, cu pâ... Citeste mai mult >>
Privesc spre dealu-n sânge
Privesc spre dealu-n sânge, unde s-a dat o luptă,Să rupă legătura de moarte ce-a fost ruptă,Acolo, în tăcere, un Miel a fost jertfit,Ca omul de păcate să fie izbăvit.​El n-a scos un cuvânt, când rana... Citeste mai mult >>