Înlăturarea perdelei -2-

   Călătoria lăuntrică a sufletului ce porneşte din sălbăticiile păcatului spre prezenţa savurată a lui Dumnezeu este frumos ilustrată prin imaginea cortului din Vechiul Testament. Păcătosul pocăit intră mai întâi în curtea de afară, unde aducea o jertfă de sânge pe altarul de aramă şi se spăla în ligheanul de lângă aceasta. Apoi, trecea de o perdea spre locul cel sfânt, unde nu putea pătrunde nici un fel de lumină naturală, şi unde numai sfeşnicul de aur - care vorbea despre Isus, Lumina lumii - îşi arunca lumina blândă pretutindeni. Acolo erau, de asemenea, pâinile pentru punerea înainte care vorbeau despre Isus, Pâine Vieţii, şi altarul tămâierii, o metaforă pentru rugăciunea neîncetată.

   Deşi închinătorul se bucurase de atâtea până aici, totuşi încă nu intrase în prezenţa lui Dumnezeu. O altă perdea separa Sfânta Sfintelor, unde deasupra capacului ispăşirii, locuia Însuşi Dumnezeu într-o manifestare copleşitoare şi glorioasă. Atâta vreme cât exista cortul, doar marele preot putea intra acolo, şi acesta numai odată pe an, cu sânge pe care îl aducea pentru păcatele lui şi pentru păcatele poporului.

   Aceasta a fost perdeaua care s-a rupt când Domnul nostru Şi-a dat duhul pe Calvar, iar scriitorul insuflat lămureşte că această rupere a perdelei a deschis drumul oricărui închinător de pe pământ să păşească pe calea nouă şi vie, şi să intre direct în PREZENŢA DIVINĂ.

   Fiecare lucru din Noul Testament concordă cu imaginea Vechiului Testament. Oamenii răscumpăraţi nu mai trebuie să ezite plini de frică să intre în Sfânta Sfintelor.

   Dumnezeu doreşte ca noi să intrăm în Prezenţa Sa şi să ne trăim acolo întreaga viaţă.

   Această Prezenţă trebuie cunoscută într-o experienţă conştientă. Nu e doar o doctrină ce trebuie susţinută; este o viaţă de care trebuie să ne bucurăm în fiecare clipă a fiecărei zilei.

   Flacăra Prezenţei reprezenta pulsaţia inimii rânduielii levitice. Fără ea, toate rânduielile cortului ar fi fost caracterele unei limbi necunoscute, care nu ar fi avut nici o însemnătate pentru Israel sau pentru noi. Faptul măreţ cu privire la Cortul întâlnirii este că IEHOVA ERA ACOLO; O PREZENŢĂ AŞTEPTA DUPĂ PERDEA!

   În mod similar, prezenţa lui Dumnezeu este faptul central al creştinismului. În centrul mesajului creştin se află Dumnezeu Însuşi aşteptând ca fiii şi fiicele Lui răscumpărate să ajungă la o conştientizare reală a Prezenţei Lui.

   Felul de creştinism care este acum în voga, cunoaşte doar teoretic această Prezenţă. Nu pune accent pe privilegiul creştinismului de a experimenta practic această Prezenţă. Potrivit învăţăturii lui, noi ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu doar din punct de vedere poziţional şi nu se menţionează nimic despre nevoia de a experimenta efectiv această Prezenţă. Dorinţa înflăcărată care i-a mânat pe oameni ca M\Cheyne lipseşte cu desăvârşire. Iar generaţia actuală de creştini se măsoară după această normă imperfectă. Mulţumirea josnică ia locul zelului arzător. Suntem satisfăcuţi să ne bazăm pe posesiunile noastre de drept şi, în general, ne facem griji preapuţine în privinţa lipsei de experienţă personală.

   Cine este Acesta de după perdea, care locuieşte în manifestări mistuitoare? Nu e Altul decât Însuşi Dumnezeu.

   "Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor." Şi "Unul Domn Isus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, Unul născut, care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii, Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl." Şi "Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care de la Tatăl şi de la Fiul purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul, este închinat şi slăvit."

   Dar această Sfântă Trinitate este un Singur Dumnezeu căci:

   "noi ne închinăm unui singur Dumnezeu în Treime, si Treimii în Unitate, fără a confunda cele trei Persoane şi fără a diviza Substanţa. Fiindcă există o Persoană a Tatălui, alta a Fiului şi a Duhului Sfânt. Dar Dumnezeirea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt este una singură : slava este aceeaşi, iar Maiestatea coeternă."

   Aşa spune o parte a vechiurilor crezuri şi aşa declară Cuvântul insuflat!

   După perdea este Dumnezeu, acel Dumnezeu pe care lumea, cu o ciudată nestatornicie, "se sileşte sa-L găsească bâjbâind". Într-o anumita măsură, El S-a revelat pe Sine în natură, dar în Întrupare a făcut-o în mod deplin.

   Acum, El aşteaptă să Se reveleze într-o fermecătoare plinătate, celor cu sufletul smerit şi cu inima curată.