Îndemnurile firii pământeşti şi îndemnurile harului (2)

Firea face toate pentru folosul si câştigul ei; ea nu poate face nimic fără plată, când face vreun bine, aşteaptă în schimb alt bine asemănător sau mai mare, sau laudă, sau răsplată, şi vrea ca ceea ce dă sau face, să fie trâmbiţat pretutindeni şi să i se dea însemnătate; Harul însă nu caută la cele trecătoare, nici altă răsplată afară de unul Dumnezeu; iar din lucrurile vremelnice, trebuitoare pentru întreţinerea vieţii, numai atât doreşte cât poate să-l ajute să câştige pe cele veşnice.

Firea se bucură de mulţi prieteni şi rude, se făleşte cu rangul înalt pe care îlocupă, se mândreşte cu viţa nobilă din care se trage, zâmbeste celor puternici ai zilei, linguşeşte pe bogaţi şi apaludă persoanele importante; harul însa iubeste şi pe vrăjmaşi, nu se mândreşte cu numărul mare de prieteni, nu ţine seama nici de rang de familie, afară doar dacă în aceasta se găsesc şi virtuţi mai mari, preţuieşte mai mult pe cel sărac decât pe cel bogat, voieşte mai degrabă să sufere cu cel nevinovat decât să aibe bucurie de cel puternic, se bucură cu prietenii adevărului nu cu robii minciunii, îndeamnă neîncetat pe cei buni să umble după darurile cele mai bune, făcându-se asemenea în virtute cu Fiul lui Dumnezeu.

Aflându-se în lipsuri şi greutăţi, firea cârteşte şi se tânguieşte; harul îndură sărăcia cu statornicie.

Firea reduce toate la sine însăşi, se ceartă şi discută pentru folosul ei; harul reduce toate la Dumnezeu, din care izvorăsc toate, nu-şi atribuie nici un bine, nu se mândreşte, nu se ceartă, nu preferă părerea sa părerii altora, ci în toate gândurile şi simţămintele sale se supune înţelepciunii şi judecăţii lui Dumnezeu.

Firea este curioasă să ştie lucrurile ascunse şi să audă lucruri noi, îi place să se arate în public şi să încerce multe, doreşte să-şi facă un nume şi să i se ducă vestea, să facă fapte care atrag lauda şi admiraţia oamenilor; harul însă nu caută să afle lucruri noi şi ciudate, căci toate acestea ies din vechea stricăciune, deoarece nimic nou şi statornic nu este sub soare.

Harul ne învaţă să ne înfrânăm simţurile, să fugim de amorul propriu şi de mândrie, să nu scoatem în evidenţă ce avem bun, ci mai degrabă să ascundem cu smerenie faptele vrednice de a fi lăudate şi admirate; şi-n orice lucru şi-n orice ştiinţă, nu caută decât ceea ce este de folos şi spre lauda şi mărirea lui Dumnezeu.

Harul nu vrea să fie lăudat nici el nici faptele lui, ci doreşte ca numai Dumnezeu să fie binecuvântat pentru darurile Lui, pe care i le dă din adevărată şi curată iubire.

Harul este lumină mai presus de fire, este un dar deosebit al lui Dumnezeu, un adevărat semn al celor aleşi şi arvuna mântuirii veănice; el dezlipeşte pe om de cele pământeşti şi-l înalţă la iubirea de cele cereşti, şi din om pământesc îl face om duhovnicesc.

De aceea cu cât firea este mai mult ţinută în frâu şi biruinţă, cu atât mai mare har se revarsă în suflet şi omul dinăuntru se înnoieşte după chipul lui Dumnezeu.