text Eseuri crestine

Hoții bucuriei

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rodica Volintiru

Hoțul nu vine decât ca să fure, să înjunghie și să distrugă. Ioan 10.10

Dacă nu avem bucurie, oare cine ne-a furat-o? Care sunt oare dușmanii BUCURIEI?

Cei din jurul nostru pot vedea în noi, creștinii fie manifestarea firii pământești, fie roada Duhului. Aceasta depinde de cine ne lăsăm călăuziți, cui ne supunem, pe cine lăsăm să ne conducă viața.

Vom reflecta chipul lui CRISTOS ÎN MĂSURA ÎN CARE VOM FI UMPLUȚI DE DUHUL SFÂNT.

Cel rău este numit de Domnul Isus un hoț și un tâlhar. Ce caută un hoț? El caută lucruri de valoare de pe urma cărora să obțină un profit. Hoțul se duce așadar la cei bogați căci știe că acolo găsește ceva valoros. Unui hoț nu îi pasă de cel pe care îl păgubește, cât va suferi acesta în urma pierderii sau cât de mult va plânge după bogăția furată. Hoțul nu ține seama decât de pofta lui nesăbuită de a fura, de a distruge, pentru că este fără milă sau compasiune. El are o sete nepotolită de a prăda pe cât mai mulți ca să aducă răni și suferințe amare.

Un astfel de hoț este cel rău. El nu vrea altceva decât să ne fure toate darurile spirituale, toată moștenirea dată de Tatăl nostru ceresc. Lui îi place să ne vadă săraci din punct de vedere material, dar mai ales spiritual. El se desfată în a face rău, nu se bucură decât atunci când cineva este chinuit și suferă. Cel rău caută orice prilej să defăimeze, să atace, să aducă ceartă, supărare, mânie, divorț, moarte. Dacă l-am recunoaște pe dușmanul și hoțul sufletelor noastre am fi vigilenți la orice pas. Să ne cercetăm inima și să nu-i dăm nici un prilej celui rău ca să ne facă să păcătuim. Cuvântul ne spune:

Fiți treji! Vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care rage, căutând pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui fermi în credință, știind că frații voștri din toată lumea trec prin aceleași suferințe! 1 Petru 5.8-9

Hoțul este într-o căutare neobosită de a ne face să suferim furându-ne credința, pacea, bucuria. Celui rău îi place să ne vadă triști și apăsați și prinde puteri noi hrănindu-se cu durerea și amărăciunea noastră, cu necredința, nemulțumirea.

De ce îl hrănim în loc să îl alungăm? Pentru că nu știm cum să facem acest lucru și pentru că am lăsat gândurile și minciunile insuflate de el să ne aducă îngrijorare și frică. În felul acesta ne-am îndepărtat de Dumnezeu care ne aduce pace și bucurie. Ca să avem o viață de biruință și bucurie trebuie să fim atenți și să veghem asupra gândurilor noastre dar și să fim conștienți de bogățiile spirituale pe care le avem în Cristos și să ne folosim de ele. Mulți sunt săraci din punct de vedere spiritual pentru că nu știu câte bogății au în Cristos prin moartea și învierea Lui.

Cuvântul lui Dumnezeu compară stările negative cu vulpile mici care strică recolta. Nu cumva, cu voia sau fără voia noastră am îngăduit vulpilor mici să ne strice viile înflorite?

Vă provoc să ne cercetăm în lumina Cuvântului lui Dumnezeu ca să depistăm hoții care ne-au furat bucuria:

- GÂNDURILE NEGATIVE

- TIMPUL PETRECUT FĂRĂ DUMNEZEU

- TRISTEȚEA, SUPĂRAREA

- NEMULȚUMIREA

- STRESUL, DEPRESIA

- NECREDINȚA, ÎNDOIALA

- ALERGAREA DUPĂ LUCRURILE DE PE PĂMÂNT

- NEÎMPLINIRILE DE IERI ȘI FRICA DE ZIUA DE MÂINE

- ÎNGRIJORĂRILE

- FRUSTAREA, MÂNIA

- MÂNDRIA

- RESPINGEREA, NESIGURANȚA, COMPLEXUL DE INFERIORITATE.

Dacă noi acceptăm în trăirea noastră numai unul dintre lucrurile enumerate mai sus, este ca și cum i-am deschide ușa celui rău și i-am permite să intre și să ne fure toată bucuria. Ceea ce noi nu vom omorî va ajunge să ne omoare. Domnul ne învață să omorâm, să punem cruce pe faptele firii pământești și să ne umplem de puterea Duhului care ne aduce dragoste, pace, bucurie.

Nu uitați: cheia care deschide ușa pe unde să intre bucuria este la noi. Totodată noi alegem dacă ținem acea ușă închisă. Trebuie să fim vigilenți deoarece Satan stă la pândă căutând orice prilej să ne fure ceea ce ne-a dat sau ne-a promis Dumnezeu.

Atunci când cel rău ne atacă cu gânduri negative, avem la dispoziție o armă foarte puternică, menită să demoleze întăriturile vrăjmașului: BUCURIA ÎNRĂDĂCINATĂ ÎN ADEVĂR!

Cel rău urâște faptul că acolo unde este bucurie este și credință. DACĂ AVEM BUCURIE, AVEM ȘI PACE!

Acum este timpul să folosim bucuria drept o armă împotriva deznădejdii, depresiei, tristeții, apăsării demonice. Dacă am cerceta Cuvântul Domnului am găsi o mulțime de versete care ne îndeamnă să ne bucurăm în orice circumstanțe

Fiți bucuroși în nădejdea voastră! Fiți răbdători în necaz! Dedicați-vă rugăciunii! ... Bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei care plâng! (Romani 12.12,15)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri ...
Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri...Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri,Deschis-A Poarta Vie către Rai!Ne-a alungat păcatele-n Eteruri,Și-a şters din Viaţă cruntul „of şi vai”,Lăsând în loc... Citeste mai mult >>
Cugetare în versuri
Cugetare în versuriTrăim prin clipe trecătoare,Crezând că lumea ne e aproape,Dar sufletul cunoaște oareCâte priviri sunt doar plecate?Când ochii inimii se-aprindȘi lumina cade lin peste tine,Înțelegi... Citeste mai mult >>
Eu nu mă las de Tine
Eu nu mă las de rugăciune,Eu nu mă las, eu nu mă las de ea,Doar Ție Doamne Îți pot spuneNecazul și durerea mea.Atunci când sunt doar eu cu Tine,Atunci îmi plânge și îmi cântă inima,Când stau în Fața T... Citeste mai mult >>
Nu dispera!
`Nu dispera! `Nu dispera când greul te apasă.Și nu cârti cânt cel rău nu te lasă.Te curățește Domnul.Să stai cu El la masă.Nu dispera pe cale, când ți-e greu.Isus este acol mereu, e ajutorul tău.Tu nu... Citeste mai mult >>
Te laud Doamne!
Vrednic ești Părinte SfântVrednic de-a fi lăudat!Cântă marea și pământul,Ceru-Ți cântă ne-ncetat!Vin și eu, un fir de praf,Ce-i salvat prin harul TăuSă Te laud să Îți cântVeșnic Domn și DumnezeuȘi pri... Citeste mai mult >>
Să nu te-ngrijorezi...
Să nu te-ngrijorezi creștine!Nu te gândi la ce va fiOricum nu stă-n puterea taSă schimbi ceva... Oare nu știi?Trăiește ziua ce ți-e datăCu bucuria cea mai sfântăCăci Dumnezeu ți-a pregătit-oȘi-n Haru-... Citeste mai mult >>
Şi de-ar fi să trec...
Și de-ar fi să trec prin apăȘtiu că Tu mă vei vegheaNici un val nu mă va bateCăci voi fi în palma Ta!Temerile niciodatăSufletul nu îmi vor frângeCăci în vremuri de-ncercareHarul Tău îmi va ajungeȘi de... Citeste mai mult >>
Privesc la cer...
Privesc la cer și mă cutremur...Ce mare ești Părinte Sfânt!Ești nesfârşit în bunătate,Ești tot și-n toate pe pământ!Iubirea Ta mă înconjoarăDin zori de zi în asfintitȘi noaptea vii în visul meuSă-mi s... Citeste mai mult >>
Întrebări
Doamne de ce dorul doare și adesea teama-i multă?De ce omu-i răzvrătit și de Tine nu ascultă?De ce Doamne vin furtuni ce amarnic ne lovescȘi de ce în strâmtorare grijile se înmulțesc?Spune-mi Doamne d... Citeste mai mult >>
Slăvit să fii!
Dacă Braţul Tău puternicN-ar veghea pe calea meaDoamne, cât aș fi de singurViața cât ar fi de grea...Dacă nu mi-ai fi alăturiCând vin valuri peste mineM-ar ține captiv în noapteMări de lacrimi și susp... Citeste mai mult >>